Şase proiecte româneşti inedite pe scena Gărâna Jazz Festival
Mai sunt trei săptămâni până la cea de-a 21-a ediţie Gărâna Jazz Festival. Timp de patru zile jazz-ul va răsuna în Gărâna, pe scena festivalului fiind anunţate deja numeroşi artişti internaţionali, precum şi o serie de proiecte muzicale româneşti. 18 trupe vor urca anul acesta pe scenele Gărâna Jazz Festival, între 6 şi 9 iulie.
Chitaristul american John Scofield, cel mai apreciat artist de jazz al anului, câştigător a două premii Grammy şi Omar Sosa Quarteto Afrocubano, artistul care a molipsit o lume întreagă cu frenezia muzicii afro-cubaneze sunt două dintre cele mai aşteptate nume ale ediţiei 21.
Şase proiecte muzicale Made in Romania vor completa line-up-ul gărânez. Sebastian Spanache Trio, trupa timişoreană ce reprezintă noua generaţie de tineri muzicieni români de jazz, va urca pe scena din Poiana Lupului joi, pe 6 iulie. Sebastian Spanache (pian), Csaba Sánta (bass), Radu Pieloiu (tobe), maeştri ai improvizaţiei, vor invita publicul să-şi imagineze cum ar suna viitorul jazz-ului.
Prezenţă excentrică şi conceptuală, Thy Veils va provoca felul în care trăim şi simţim jazzul, într-un performance ce suprapune universul sonor cu arta digitală şi proiecţiile multimedia. Vor urca pe scena din Poiana Lupului vineri, pe 7 iulie.
Pornit în 1995 ca un proiect de studio al muzicianului şi artistului vizual Daniel Dorobanţu, Thy Veils a devenit un proiect de pionierat al muzicii ambientale de scenă, aducându-i la un loc Dora Gaitanovici (voce), Petre Ionuţescu (trompetă) şi Radu Pieloiu (tobe). „Ansamblu de arte sincretice, Thy Veils e un concept minimalist şi o invitaţie la meditaţie, născut din realitatea mileniului trecut şi hrănit cu puterea de expresie a mediilor digitale de astăzi”, îşi descriu membrii trupei muzica. Claviaturistul Raul Kusak revine la Gărâna cu un concert susţinut în incinta bisericii catolice din satul Văliug, vineri, pe 7 iulie. Sounds from church – Văliug este concertul care va pune în valoare moştenirea istorică a bisericii romano-catolice construită în 1861, cu o acustică deosebită, un performance menit să scoată în evidenţă puterea cathartică a pianului. Aceeaşi locaţie va găzdui în dimineaţa zilei de sâmbătă, 8 iulie, concertul Mircea Tiberian & Marta Hristea sub umbrela proiectului Magellan – A sonic journey, doi muzicieni care au contribuit la evoluţia istorică a jazz-ului românesc.
Marius Preda, muzicianul român care a cântat la ţambal pe marile scene ale lumii, alături de Arturo Sandoval, Dennis Chambers sau Mike Stern, urcă pe scena din Poiana Lupului sâmbătă, 8 iulie. O formulă-hibrid aduce la un loc artişti români şi internaţionali sub numele sugestiv „Mission Cimbalom”. Forţa molipsitoare a ţambalului lui Marius Preda e completată de Piero Bianculli (Italia), Taco Gorter (Olanda) şi Kiba Dachi (Romania). Un concert puternic, cu vână, care încălzeşte seara de sâmbătă la Gărâna.
Duminică de dimineaţă, biserica din Văliug va vibra odată cu cel din urmă concert românesc al ediţiei, alături de formaţia ARCUŞ TRIO. O călătorie muzicală cu elemente folclorice culese din muzica tradiţională românească şi balcanică, cernute uneori prin filtre R&B, alteori HipHop, degajă sunete specifice prog-rock şi post-prog, aşezându-le în groove-ul propriu. Rezultatul este un sound original, unic, deloc sedentar, o naraţiune despre locul unde se pot întâlni funkul, prog-rockul şi urban-jazzul.
Găsiţi programul complet şi alte detalii despre Gărâna Jazz Festival pe www.garana-jazz.ro. Biletele pot fi cumpărate online prin BiletMaster.ro, MyTicket şi Bilete.ro sau din reţeaua magazinelor partenere, la preţul de 300 de lei/abonament pentru 4 zile de concerte sau 85 de lei/seară