Sebastian Lupu, vocea desenelor animate din copilăria românilor :„Au fost peste 2200 de personaje. Pe rând, s-au adunat”
De ce ingrediente au oamenii nevoie să se ridice pe această platformă în accepțiunea dvs? Originalitate?
Cineva care vrea să aibă succes trebuie să găsească nișa, locul lui ca el să fie potrivit acolo unde se află, iar oamenii să-l găsească interesant, să rămână pe canal. Dacă nu faci asta, n-o să reușești niciodată. Eu am o vorbă după care mă ghidez:„Într-o lume de copii, alege să rămâi originalul”.
Când vă recunosc oamenii pe stradă, cum vi se adresează? Domnul actor, domnul de pe Tik Tok sau vă spun pe un nume din desene a cărei voce ați imitat-o?
Ha! În toate felurile mi se adreasează exact cum le-ai enumerat tu.
Cum să vă spun eu?:))
Cum să-mi spui tu?!Tu să-mi spui Sebi.
Copiii de acasă cum vă spun?
E amuzantă formularea, dar gândindu-mă acum la cât mă adoră copiii începând cu câteva luni până la vârste mai apropiate de maturitate, mă pot gândi că am copii peste tot😊). Totuși, ca să răspund la întrebare, copiii mei îmi spun „tati”.
Sebastian Lupu:„ Copiii nu ne-au călcat pe urme, fiecare și-a ales drumul, deși au calități”
Apropo de ei, cât de mândri sunteți unii de ceilalți?
Sunt foarte mândru. Fiecare e pe drumul lui. Au pornit ușor. Fetița este la master, la Paris, studiază. Este cu bursă. Băiatul este la București, la o universitate puternică. Fiecare știe ce are de făcut. Eu nu am nicio grijă pentru ei. Am avut foarte multe griji când au fost mici. M-am ocupat, în ochii altora am fost foarte sever cu ei. Nu mi-am cumpărat liniștea prin iphone-uri sau adidași de nu știu care brand și lăsându-i să facă ce vor, dar mi-am plătit liniștea pe care o am de acum încolo.
Pe ce considerente se bazează relația voastră?
Relația noastră este una de iubire, de sinceritate, de respect. Ne spunem lucrurilor pe nume cu toții. Este și o relație de dor. E o relație….de fapt, nu e o relație, e relația noastră.
Ce vârstă au ei? V-a călcat măcar unul dintre ei pe urme?
Fetița are 23 de ani, iar băiatul 19 ani și jumătate. Nu ne-au călcat pe urme, fiecare și-a ales drumul, deși au calități. Fetița a făcut și teatrologie o vreme, după care s-a lăsat. S-a răzgândit. Băiatul este și el actor de dublat, dar el lucrează pe informatică și asta vrea să facă. Nu le-am cerut niciodată să ne calce pe urme.
De fapt, aș zice și pe urmele soției, nu? Știu că a fost partenera dvs atunci când ați înființat primul teatru independent din Oradea? Ce-mi puteți spune?
Da! Am fost parteneri când am înființat teatrul independent, dar soția mea îmi este parteneră din primul an de studiu. Nu știu cum e să faci actorie fără să fiu căsătorit. Ea este actriță, eu sunt actor, amandoi am terminat la universitatea Hyperion la clasa profesor Eusebiu Ștefănescu, iar profesorul ne-a pus să lucrăm împreună doar noi doi. Doar noi doi am lucrat din anul I, semestrul 1 până în anul IV.
Ușor, greu, frumos, complex sunt doar câteva cuvinte pe care pot eu să le redau acum, dar care sunt cele potrivite pentru a descrie traseul dvs profesional?
Traseul meu profesional e ca o simfonie. S-au întâmplat atât de multe lucruri frumoase, grele, cu multe realizări, cu multe bucurii, multe dezamăgiri. E un traseu viu. Are viață, a trăit, se zbate. E o luptă a mea cu el. Asta e, de fapt, menirea mea pe acest pământ…de a mă reinventa. Nu am încetat a evita să mă plafonez. Așa sunt eu, un neliniștit, un dornic de face bine, de a da și a primi onestitate, de a respecta ce vorbești cu cineva.
Sebastian Lupu:„Am ținut Minimaxul, Cartoon și Jim Jamul”
Pe aceeași temă
Citește mai multe
