Second opinion. Când şi de ce este necesară o a doua opinie medicală pentru stabilirea unui diagnostic corect?

Sistemul medical din România nu este tocmai unul de lăudat. Ne plângem pe de-o parte că ne pleacă specialiştii în străinătate şi pe de altă parte că avem parte de cele mai nefericite tratamente în spitale. S-au făcut nenumărate analize şi s-au scris kilometri de hârtie despre ce înseamnă sănătatea în România: de la condiţii improprii de tratament şi până la cazuri de malpraxis şi de la lipsa medicamentelor şi până la şpăgile din spitale. Nu cred că există persoană care să nu fi avut o situaţie sau care să nu fi auzit măcar de un caz din proximitate căruia i s-a stabilit un diagnostic greşit şi care a fost salvat sau nu de o a doua opinie medicală.

Un interviu despre ce înseamnă second opinion, când e cazul să o cerem, care sunt indiciile care ne trimit către o a doua opinie medicală şi dacă aceasta poate face sau nu diferenţa, cu Dr. Dan Mitrea, medic neurolog în cadrul Neuroaxis, Clinica integrată de neurologie. 

În ce situaţii este necesar să cerem o a doua opinie? (chiar şi într-un caz mai simplu de boală sau doar în cazurile de boli grave?)

În general, a doua opinie este utilă atunci când există boli grave cum sunt afecţiunile din sfera neuro-oncologiei sau boli mai rare. Mai sunt situaţii în care după mult timp procedurile terapeutice aplicate nu au rezulatate.

Experienţa mi-a arătat că există afecţiuni cronice la care este bine să ai o a doua opinie pentru că poate aduce un plus în optimizarea tratamentului dar şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Există semne la care să fim atenţi atunci când se pune un diagnostic, semne care să ne îndrume către a cere o a doua opinie? 

Cel mai util sfat pe care îl pot da este ca atunci când se recomandă o intervenţie chiurgicală care nu este necesar să fie făcută de urgenţă (adică pe loc) să se ceară şi o a doua opinie, deoarece, din experienţă am observat că există situaţii în care intervenţia poate fi prevenită/ evitată sau procedura necesară tratamentului chirugical să fie optimizată.

Ca să răspund punctual la întrebare, nu există un semn care să ne îndrume către a doua opinie. Practica mi-a arătat că pacienţii de obicei vin datorită lispei la un răspuns terapeutic sau a unui diagnostic de boală gravă, rară, sau cronică. De asemenea, o altă categorie de pacienţi aleg această variantă pentru a confirma că sunt pe drumul ce bun din punct de vedere al diagnsoticului şi tratmentului.

Nu toţi medicii ar trebui să pună diagnosticul corect din prima clipă?

A pune un diagnostic nu este atât de uşor pe cât pare, mai cu seamă în neurologie sau în neuro-oncologie. De altfel, nici nu este recomandat să sari cu un diagnostic până când nu ai confirmat printr-o examinare clinică adecvată şi inevstigaţii, toate detaliie pe care le aduni de la pacient. Oamenii trebuie să înţeleagă şi să accepte că diagnosticarea este un proces care presupune anamneza, istoric familial, investigaţii şi alte tipuri de explorări, toate acesta ducând către un diagnostic şi ulterior tratamentul adecvat. Este precum o anchetă despre sănătatea persoanei cu care stai de vorbă în care aduni piesele din puzzle ca să îţi iasă desenul final- cu cât ai mai multe cu atât eşti mai aproape să îţi dai seama de imaginea finală şi să îi poţi recomanda următorii paşi.

Medicina modernă se bazează pe dovezile pe care le aduni pentru a-ţi susţine ipoteze de diagnostic (fie clinice, paraclinice sau probe terapeutice).

Credeţi ca sunt justificate deplasările românilor în străinătate pentru o a doua opinie?

În anumite situaţii da, se impune ca pacienţii cu afecţiuni a căror soluţie nu se poate trata în România să apeleze la clinici cu expertiză din afara ţării. De asemenea, sunt situaţii în care diagnsoticul este unul incert, motiv pentru care acesta este supus unor investigaţii suplimentare, dar tot în centre supraspecializate.

Cred totuşi că solicitările acestea scad pe zi ce trece, deoarece există actualmente în România, în sistemul medical (atât public cât şi privat) din ce în ce mai multe soluţii adecvate la probleme medicale complexe. Iar pentru probleme de sănătate mai aparte, daca nu există, cel puţin noi la clinică colaborăm punctual cu colegii din Franţa, Germania şi Anglia pentru a lămuri problema pacientului de la distanţă, fără a se impune deplasarea acestuia, iar acesta proces se numeşte telemedicină. Practic, pacientul are acces prin noi la echipe multidisciplinare de specialişti din străinătate.

Am înţeles că exista niste tool-uri, nişte platforme online specializate unde doar completezi nişte formulare şi trimiţi documentaţia şi nu mai este necesară consultaţia medicală? În special în străinătate. Acestea pot fi considerate folositoare sau nu?

Sigur, de ce nu? Tehnologia ne ajută să evoluăm, facilitând transmiterea de informaţii, iar până când ajungi să fii tratat de orice specialist, este necesar să îi prezinţi un istoric medical. Acestea ajută cadrul medical să se orienteze către un plan de investigaţii şi tratament şi pe pacient să ştie la ce urmează să se aştepte. Nu în ultimul rând, în momentul de faţă se pot trimite probe histologice sau de sânge pentru analize, fără să fie nevoie ca pacientul sa ajungă în clinici în afara ţării. Noi folosim cel puţin săptămânal aceste servicii pentru pacienţii noştri, cu clinicile cu care suntem contectaţi şi cu care am dezvoltat parteneriate.

Aţi avut cazuri în care o second opinion a schimbat dramatic un diagnostic iniţial? (în bine sau în rău?)

Da am pacienţi care supravieţuiesc pentru că au apelat la instituţii cu echipe medicale supraspecializate şi care în urma unor teste amănunţite au reuşit să stabilească diagnsoticul corect şi tratmentul optim. Recunosc, nu sunt foarte multe cazuri, de acest fel, dar fiecare pacient contează.