Un medic cu abilități de afacerist și un economist care fusese bucătar și agricultor au creat cea mai renumită clinică privată de neurologie din București. Dan Mitrea și Dragoș Tudorache, doi colegi de școală generală și prieteni apropiați reinventează relațiile de afaceri într-o clinică ce face concurență unei părți a sistemului de stat și în care puțini păreau să creadă la început.
Iată povestea lor.
Cât de complicat a fost să deschideți această clinică, Neuroaxis, și care a fost viziunea pe care i-ați atașat-o?
Dan Mitrea: A fost foarte fain procesul, am început cu Dragoș Tudorache, asociatul meu. Noi ne știm din copilărie. Eram într-o zi la mine acasă și îi spuneam că la spital văd foarte mulți pacienți care nu au nevoie de internări și cred că este potrivită o clinică de neurologie care să gestioneze acest volum care mi se părea mai mare decât al pacienților de spitalizat. Și am început să dezvoltăm ideea.
Care erau riscurile pe care le prevedeați?
Dragoș Tudorache: Nu știam cum va fi și ce va fi, riscul era să nu ne meargă, mai ales în neurologie unde majoritatea cazurilor complexe erau tratate la stat. Dar am plecat cu un plan reușit pentru că am construit tot în jurul echipei de medici.
Dan Mitrea și Dragoș Tudorache, fondatorii Neuroaxis
Ce vă leagă de dr. Mitrea?
Dragoș Tudorache: Ne cunoaștem din clasa a V-a, am fost colegi de școală. El este mai mare cu un an decât mine, iar eu am fost în aceeași generație cu sora lui. Părinții noștri se cunosc de multă vreme, iar ulterior fratele meu și sora lui s-au căsătorit.
Nu v-ați gândit niciodată să deveniți medic?
Dragoș Tudorache: Nu. Văd ce fac și mi se pare nobil, dar eu am avut alte preocupări în viața mea.
Care a fost implicarea dvs în Intermedicas?
Dragoș Tudorache: Niciuna. Eu termina masterul la ASE atunci, iar primul plan de afaceri la Intermedicas a fost lucrarea mea de disertație. Sigur, era doar o schiță, Dan a dezvoltat altfel compania ulterior.
Eu aveam alte gânduri și planuri atunci. O parte s-a realizat, am lucrat în agricultură, am lucrat ca bucătar, au fost nebuniile copilăriei.
Dan Mitrea: S-a întâmplat natural, cătă vreme în familia noastră există câțiva medici: bunicul meu a fost radiolog, iar bunica farmacistă, apoi părinții mei care sunt medici și ei, la Brașov, și sora mea, la fel, medic. Așa încât aș zice că am fost „expus” la această îndeletnicire fără să mă fi simțit vreodată obligat să o fac. Se discuta mult în casă dar nu s-a pus problema vreodată să fi fost direcționat într-acolo, dimpotrivă am fost încurajat să îmi găsesc și alte pasiuni.
S-au schimbat multe de la generația bunicului la generația dumneavoastră, de la regim politic și manieră de lucru. Care au fost principiile care s-au perpetuat însă în familie și au rămas neschimbate până acum?
Dan Mitrea: Este un lucru: pacientul trebuie să fie în centrul atenției tale când vine să-l ajuți să-și rezolve o problemă și trebuie să fii corect cu el.
Ca să fii corect cu el, trebuie să fii bine pregătit și ca să fii bine pregătit trebuie să muncești mult. Este complicat, dar la sfârșitul zilei vei fi extrem de mulțumit.
Bunicul meu, care nu mai trăiește acum, era un om extrem de bine pregătit, tenace, care a știut să organizeze departamentul de imagistică în care a lucrat. A muncit o perioadă și în afara țării, în Libia, și nu accepta niciodată un serviciu de mâna a doua.
Părinții mei au studiat la București, aici s-au și cunoscut. Niște profesioniști atenți care și-au dorit și ei să schimbe mentalitatea din breaslă și, în undeva prin 1994, au înființat o clinică în Brașov și au fost printre primii medici întreprinzători din România. Clinica, de medicină primară, există și astăzi și deservește undeva la 10.000 de pacienți.
Clinica alor mei fost mediul în care am crescut și eu, și sora mea. Practic, acolo stăteam în fiecare zi.
Dr. Dan Mitrea
Cum v-a influențat asta?
Dan Mitrea: Îți arată că sunt multe opțiuni în lumea asta, trebuie să cauți pentru a face ce simți că este mai bine și să crezi în tine, că, dacă ești conștiincios și bine pregătit, poți face orice.
Nu mă gândeam atunci că voi ajunge medic, atunci eram foarte atașat de informatică. Era o vreme cu un boom tehnologic.
Până pe la vârsta liceului mă jucam pe calculator, apoi am ajuns să fac niște cursuri de web development și, împreună cu o companie din Brașov, care a fost și ea printre primele firme de acest gen, am început să fac site-uri web. Așa am reușit să câștig primii bani.
Eram clasa a IX-a. Acolo am învățat ce înseamnă un proiect și cum trebuie să te organizezi.
Deci primii bani au venit cu multă muncă și lecții?
Dan Mitrea: Da, dar era cumva și o lecție deja învățată din familie, „there is no free lunch!” (râde).
Am terminat Liceul Sportiv din Brașov, îmi plăceau artele marțiale. Începusem de la 7 ani și ajunsesem la performanță, dar m-am oprit după ce am terminat liceul. Ajunsesem la centura maro și participam la tot felul de competiții unde mă poziționam în top 5.
Cum v-a influențat acest sport?
Dan Mitrea: Îmi plăcea mult sportul, îmi place și acum să ieșim, să facem mișcare, cu bicicletele, pe lac sau pur și simplu în plimbare. Ajută mult: să te recreezi, să fii mai organizat, competitiv, să accepți că poți să și pierzi.
Este o lecție grea asta?
Dan Mitrea: Depinde. Repetându-se, probabil că înveți mult. Dacă nu pierzi, nu reușești.
Și când ați învățat lecția asta?
Dan Mitrea: Eram destul de mic. Cred că pe la 10-11 ani.
Acum, când mă gândesc, pare o lecție bună, atunci a fost o dramă. Și îmi dau seama că este cea mai bună metodă de a învăța că poți pierde. Și că este una dintre variantele posibile.
Întotdeauna trebuie să iei în calcul că orice ideea ai avea, există și o șansă să nu-ți iasă și trebuie să accepți chestia asta. Este o chestiune de mindset.
Dacă rezumăm, nu găsim nimic medical în viața dumneavoastră până…
Dan Mitrea: Cam până în clasa a IX-a. Atunci am început să cochetez cu ideea de medicină. Îmi aminteam acum câteva săptămâni, împreună cu un coleg, că ne-a întrebat diriginta ce voiam să facem în viață și eu am spus că vreau să fiu medic neurolog. Nu știu dacă mi-era clar atunci exact ce înseamnă, dar mi se părea interesant pentru că se ocupă de creier.
Și nu e interesant?
Dan Mitrea: Ba da, este foarte interesant.
În liceu am avut libertatea de a face mult sport, eram un liceu vocațional totuși, iar profesorii știau că avem nevoie de materii până la un nivel, care nouă ni s-a părut ok, să ne descurcăm în viață. Dar nu au fost niciodată foarte exigenți. Dacă aveam o pasiune ne încurajau, dacă era ceva ce nu mergea ne ajutau. Deci am găsit niște oameni cu vocație pentru pedagogie.
Mare cuvânt vocația! Deci nu-i impui ceva unui om, ci îi dai libertate!
Dan Mitrea: Eu așa cred: îi dai opțiunile și el își alege. Iar dacă vezi că lucrurile nu merg în direcția în care ar trebui, ia-l deoparte și vezi unde sunt problemele. Cum se întâmplă și cu pacienții.
Spre finalul liceului am început și ore de meditație pentru chimie și biologie. Și am intrat la facultate și am fost foarte mândru că am reușit să intru.
Am avut colegi buni, foarte faini în cei șase ani de medicină. Nu am fost cel mai bun, v-o sun din start. Am fost undeva în zona mediană.
Ați fi vrut să fiți cel mai bun?
Dan Mitrea: Nici acum nu cred. (râde). Altfel spus, nu sunt un tip cu vanități, prefer mai degrabă să muncesc, să fac ce-mi place și, dacă oamenii consideră că munca mea este de calitate, atunci sunt bine veniți.
Toți ne dorim să facem performanță, dar titlul de cel mai bun în medicină nu îl consider cel mai autentic fiindcă nu poți niciodată să faci treaba singur, ci într-o echipă cu care trebuie să duci lucrurile la bun sfârșit.
Cred că asta am reușit noi să facem cel mai bine aici: să creăm această echipă cu care pacientul să aibă cel mai bun traseu în diagnostic și în tratament în boala pe care o are. Deci, cel mai bun poți fi doar dacă ai o echipă în spate.
Te-ai aștepta însă ca într-o familie cu tradiție în medicină presiunea lui acest „cel mai bun” să fie mare. Cum a fost la dvs?
Dan Mitrea: Părinții chiar m-au încurajat în ce voiam să fac.
De pildă, când am terminat facultatea, în primul an și nu am fost strălucit deloc, a trebuit să mai dau o dată. Și nu a fost nicio problemă, mergem mai departe. Nici măcar nu am avut o dezbatere pe tema asta, a fost la modul „ok, ce vrei să faci mai departe, mai dau sau nu?”. Le-am zis că voi mai da, dar că vreau mai întâi să mă concentrez pe altceva.
Am făcut altă clinică, pe care între timp am vândut-o, Intermedicas. Am început-o în facultate și am vândut-o acum doi ani.
A fost un timp bine investit, în care am învățat lucruri pe care nu le-aș fi învățat niciodată, cum ar fi de pildă partea de afacere și de management, de organizarea unei companii, cât de important este să ai o rețea de parteneri ori să ai oameni cu diferite abilități, financiare și logistice, de la care să înveți și tu.
De fapt, cred că cea mai faină lecție este să te expui unei situații pe care nu o știi gestiona și să cauți răspunsul în ea. Este riscant și din acest motiv trebuie să ai acea rețea de oameni cu care să te sfătuiești.
Nu v-ați temut nicio clipă că veți pierde?
Dan Mitrea: Nu mi-e frică de asta. Poți pierde, asta este! O iei de la capăt. De asta chiar nu mi-a fost frică niciodată. Și cred că vine din familie. Este ceva ce ai de mic: orice s-ar întâmpla, ai unde să te întorci.
Dacă ar fi să trageți linie, ce vă place, displace, ce ați schimba în această meserie?
Dan Mitrea: Îmi place că se lucrează în echipă și mi-aș dori să se întâmple asta și mai mult. Îmi place că este o meserie cu impact real și pe termen lung în viața oamenilor. Îmi plac oamenii mult și din cauza asta mi se pare firesc să fac această meserie. Ce nu-mi place? Nu prea mă uit la chestiile astea. Mi se pare că unde nu-ți place găsești o soluție să-ți placă. Poate partea de birocrație greoaie.
Când ați fost tentat să lăsați această meserie?
Dan Mitrea: În facultate. Am început atunci să fac o școală de business, Codex, se numea, unde totul era foarte pragmatic, foarte aplicat, măsurabil, cuantificabil. Mi se părea că ce făceam eu la anatomie, ceva ce la un moment dat avea să-ți folosească, nu mai avea niciun sens câtă vreme descoperisem acest scenariu în care totul era perfect măsurabil imediat.
Am vorbit atunci cu familia și le-am explicat ce beneficii aveam din partea de business, față de investiția în facultate, unde trebuie să investești mai mult timp, efort fără să știi dacă găsești o cale bună. Ei mi-au zis să mă mai gândesc și să vorbesc și cu alți oameni care m-ar putea îndruma în zona de business.
Am vorbit atunci cu Cosmin Alexandru, un om pe care îl apreciez foarte mult, care mi-a schimbat perspectiva. Nu știe, dar a făcut-o. El m-a convins, cred că fără să-și dea seama, că afacerea pot să o fac mai târziu, dar că școala nu mai are timp să aștepte și că mai bine muncesc să o termin. Și am amânat visul unei afaceri și bine am făcut.
