Șerban Pavlu, omul din spatele „Vărului” și „umbrele” din spatele unei vieți de actor. De la iubirile din adolescență și până la rolurile de tată, de soț și cele de pe scenă

Hai să ne întoarcem la povestea de dragoste a filmului tău. Cum ai cunoscut-o pe soția ta?

Șerban Pavlu: Soția mea, pe care o iubesc foarte mult, am întâlnit-o total neașteptat. Ne-am întâlnit pe terenul de baschet. Eu eram deja actor de mult timp și, după niște ani în care nu am făcut altceva decât să beau și să fumez, am avut o revenire la dragostea adolescenței, baschetul. Cu colegul meu de bancă, care a fost mult mai bun baschetbalist ca mine, am început să reînnod ițele baschetului acesta din curtea școlii și am ajuns să joc baschet într-un loc în care nu mergeam în mod obișnuit și anume prin Studențesc. Eram oameni în toată firea care păream că ne-am întors la copilărie.

Acolo juca și soția mea și a fost o idilă extrem de puerilă, ca de liceu. Rămâneam mai târziu, îl rugam pe prietenul meu să mai rămână să mai dăm la coș, iar în timpul acesta aveam cu el niște conversații lungi și stupide despre nimic.

Eu avusesem relații din lumea filmului și ajunsesem într-o fază de negare: „gata, am terminat-o cu actrițe, regizoare…”

Nu era nimic remarcabil decât în sensul că a fost o poveste ca la liceu.

Șerban Pavlu: „Soția mea, pe care o iubesc foarte mult, am întâlnit-o total neașteptat”

Te-ai chinuit mult?

Daaa. A durat ceva, dar eu sunt super insistent. Mie dacă îmi zici nu acum, peste doi ani suntem împreună.

Te-am întrebat ce voiai să te faci când erai mic. Acum te întreb: ce vrei să te faci când vei fi mare?

Eu regret enorm, dar e o chestie pierdută pentru totdeauna, că m-am cufundat în mediocritatea intelectuală a meseriei. Cred că mi-ar fi plăcut, pentru că îmi lipsește acum, să fac o facultate în care să citesc mai mult. Nu sunt tot timpul îndrăgostit de actorie, nu e ca și cum leșin fără actorie. Culmea e, că e viața mea actoria, pentru că fac o mulțime de roluri și spectacole, dar nu e ca și cum mă regăsesc 100% în povestea asta. Dacă mă întrebi ce mi-ar plăcea, mi-ar plăcea să mai am niște ani și să fac ceva care să mă lase să citesc mai mult.

Unde te vezi la pensie?

Presupun că tot actor o să fiu. Dacă ai un fizic bun, să te țină, literalmente poți să o faci până mori. Nu există o vârstă la care să te retragi. E bine să te retragi înainte să devii penibil, dar…

Șerban Pavlu, hai să vorbim despre „Monștri”. Cum descrii tu filmul acesta?

E un film despre dragoste și rolul meu este o țâră mai inedit, pentru că joc un tip care se întâlnește cu un alt tip pe Tinder. Joc rolul unui gay de Tinder. Calupul meu este această întâlnire eșuată complet. Are loc o scenă de sex homosexual între doi actori straight, lucru de altfel tabu în România. Motivul pentru care am acceptat, dincolo de jena care a existat, și frica de „ce o să se spună”, a fost tot dintr-o iritare legată de rezerva cu care e privit un astfel de rol. Care rol nu presupune doar asta, întâmplător chiar este un rol care are o foarte frumoasă desfășurare, dar care ar fi fost probabil refuzat de foarte mulți din motivul că există nuditate, sex simulat și homosexualitate. Toți spun: „pune-mă să slăbesc 25 de kg, pune-mă să mă îngraș 25 de kilograme, pune-mă să învăț box, să tai cu toporul, sunt dispus să fac toate lucrurile astea. Dar, băi, nu mă pune să joc roluri din astea, că asta nu fac”. Nu vreau să spun că eu sunt deschis la orice, dar am vrut să văd și eu cum mă descurc, pentru că nu a fost un rol ușor. Mie îmi place ce a ieșit.

Care e filmul tău românesc preferat, în care nu ai jucat?

Șerban Pavlu: Îmi plac filmele lui Porumboiu foarte mult și îmi pare rău că nu am jucat cu el. Cred că rolul pe care îl regret cel mai mult, e rolul lui Cristi Puiu din Aurora. Acum nu știu dacă mi s-ar fi potrivit sau nu, dar îl regret. Era un rol mare, avea multe zile de filmare și luam mulți bani 🤣