Sergiu Gliga, bărbatul ce pare că i-a făcut în ciudă sorții ce i-a fost hărăzită: abandonat în spital, a crescut cu iubire în sânul altei familii, a devenit autopsier și a urcat pe scena „Românii au talent”

Sunt copii care nu au avut dreptul la iubire, educație, ocrotire în sânul familiei naturale, dar nici nu simt că au șchiopătat, doar că au fost primiți în interiorul alteia care era deja formată. Poate au ajuns ca să o întregească. Sergiu Gliga a făcut cunoștință cu mama naturală doar într-o conjunctură juridică, dar, fără ocolișuri, mărturisește că nu poate să-i poarte înțelegere pentru gestul pe care l-a făcut la nașterea sa. L-a abandonat în spital, apoi a ajuns într-un centru de plasament.

Dumnezeu nu l-a părăsit, însă. I-a trimis îngeri pe pământ. L-a ocrotit trimițându-i cea mai bună mamă, cea care încă-l crește pentru că, deși Sergiu este un adevărat tânăr cu principii, valori, puncte de vedere proprii, încă este văzut copilul mamei care l-a crescut cu dragoste nelimitată, fără granițe, dincolo de sângele pe care îl poartă în vene. Nu au același ADN, dar au valori comune pe care le împărtășesc.

Sergiu Gliga:„Mai curajos a fost să dorm cu un defunct în mașina de funerare.!

Sergiu, te-am văzut la emisiunea televizată „Românii au talent”, te-am apreciat, apoi a urmat o conectare pe rețelele de socializare și uită-ne într-o discuție. Ce ne poți spune despre tine? Cu ce te preocupi în prezent?

Eu sunt Sergiu Gliga, am 25 de ani și de trei ani aproape sunt clujean. Locuiesc aici în chirie, iar ca ocupație am mai multe activități. Administrez o firmă de servicii funerare, am lucrat pe perioade determinate la IML Cluj, respectiv la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”. Predau canto-pian, am un elev nevăzător. Timpul nu-mi permite să lucrez cu mai mulți, deși cerere este. Distribui reviste publicitare la blocuri în micul timp rămas liber, dar mai ales cânt, studiez piese complexe. Timp liber am mai puțin. Consider că sunt foarte bine organizat în toate aceste activități. Deoarece nu le desfășor doar în Cluj, ci și în Baia Mare, orașul de unde sunt eu de fapt, respectiv în Călinești Oaș. Pe lângă aceste activități, sunt și organist/dirijor în Biserica Greco-Catolică ajutând diferiți preoți pentru a crea momente solemne deosebite în sărbători importante, hram la biserici și mănăstiri. În preajma sărbătorilor de iarnă, am concerte de colinde cunoscându-l personal chiar și pe maestrul Ștefan Hrușcă. În zona Maramureșului și nu numai, pe unde am concertat, mulți îmi compară timbrul vocal cu al maestrului, lucru ce-mi oferă o onoare deosebită. Ca și studii muzicale, am absolvit Colegiul de Arte Baia Mare, specialitatea fiind canto. Sunt contratenor sopran, lucru văzut și de dvs în prestația de la Românii au talent. Sunt o fire calmă, dar totuși extremistă căreia îi place combinația între muzică-pace, medicină legală-autopsii care, pentru unii, nu este considerată „pace”, ci adrenalină, horror.

Cum poți descrie ca fiind experiența la emisiune? Ce sentimente ți-a oferit?

Un sentiment deosebit de acasă. Scena în sine mă reprezintă ca artist determinând astfel o trăire foarte comodă în care pot vorbi cu publicul larg de orice subiect. Ca idee, eu m-am prezentat să cânt și totuși am petrecut mai bine de 30 de minute discutând despre acest salt de la morgă la muzică.

Până unde ai ajuns și cum ai îmbrățișat rezultatul?

Am trecut mai departe, Mihai Bobonete îndrumându-mă totuși spre o carieră de stand-up comedy. A fost un elegant, estompând rezultatul negativ. Am apreciat desigur cuvintele deosebite pe care mi le-au oferit jurații punând valoarea calităților mele în fața telespectatorilor și presei. A fost un sentiment plăcut chiar dacă la finalul ședințelor de regizare, nu am fost chemat în semifinale. Totuși un gând bun a fost invitația la emisiunea „La Măruță” pe care Cătălin mi-a propus-o ca urmare a prestației de la Românii au talent. Nu oricine ajunge acolo, deci este și acesta un răspuns la succes, la calitate și la faptul că am ceva de spus prin persoana mea.

Să fi fost participarea ta la emisiune cel mai curajos lucru pe care l-ai făcut până acum? Cum îl simți?

Nu, nu este cel mai curajos lucru. Mai curajos mi se păruse să dorm cu un defunct în mașina de funerare când făceam transport noaptea din Cluj în Bacău sau să dorm efectiv în sediul IML Cluj știind că la un perete distanță se află vreo șapte cadavre.

Cine te-a îndrumat sau susținut să te prezinți sau a fost dorință proprie?

Dorința de prezentare a fost una random. Venisem de acasă, de la mama, din Baia Mare, iar din greșeală am văzut pe Instagram că preselecțiile au loc în acea zi de duminică în Cluj. Din start am zis că merg. Indiferent dacă trec sau nu de producători, măcar cunosc lume faină. Și iată-mă aici. Am trecut cu succes, iar mai departe se poate observa ce s-a întâmplat din cele văzute la tv.

Srgiu Gliga:„Cânt cu sufletul.”

Cânți de drag, mai ales că și meseria ta este alta.

Cânt cu sufletul, cânt muzică clasică ca și contratenor. Cânt muzică ușoară/romantică la unele evenimente, folk, dar mai ales colinde și pricesne. Poate, cu ajutorul Celui de Sus, voi scoate un album de colinde până la finalul anului.

Dar te recomandă diplomele.

Consider că nu. Talentul, harul cu care te naști nu-l poate dovedi o diplomă. Pe celălalt domeniu medical sunt specializat ca asistent medical și autopsier, dar în țara noastră momentan sunt sume exorbitante pentru a avea un post în acest domeniu. De exemplu, în Baia Mare ajunge la 15-20 de mii de euro.

Cum îți poți descrie traseul profesional de până acum?

Traseul profesional a fost unul de succes cu ajutorul mamei mele care mereu mi-a fost umăr. Am ajuns prin sacrificii cine sunt astăzi. Artist, asistent medical, autopsier și pe viitor dacă mă ajută Cel de Sus, licențiat în canto ca solist.

Ce planuri ai pentru viitor?

Planurile mele sunt multe, dar atent gândite. Doresc să mă stabilesc cel mai probabil la Cluj, dar depinde de oportunitățile care se ivesc pe plan profesional. Poate îmi voi întemeia o familie când voi găsi persoana potrivită. Mi-ar plăcea să am un băiețel. Îmi place să călătoresc, deci timpul liber îl voi dedica cunoașterii. Sper să fiu implicat în cât mai multe activități pentru propria dezvoltare economică, dar mai ales spirituală  și intelectuală.

Sergiu Gliga:„Am cunoscut-o pe femeia care m-a născut, dar într-o conjunctură juridică.”

Sergiu, curiozitățile mele sunt legate și de viața ta personală. Știu din alte surse că tu ești adoptat. Care sunt originile tale? Ce știi și tu despre ele?

La doi ani am fost adoptat, luat în plasament mai exact de cea căreia îi spun mamă de mai bine de 23 de ani. Practic, pot spune că am fost un om norocos încă din primele clipe de viață, deoarece am avut o soartă deosebită, simțindu-mă mereu înconjurat de iubire și plinătate. Ca origini, am înțeles că sunt din zona Oașului, dar și ale Maramureșului. Tatăl natural fiind decedat din 2007, nu l-am cunoscut niciodată, dar despre femeia care m-a născut, din păcate am cunoscut-o, neinteresându-mă de alte aspecte despre ea. A fost strict o conjunctură juridică.

Ce mai cunoști despre familia ta reală?

Știu că tatăl meu a fost un om harnic, sufletist și inteligent. Despre femeia care m-a născut, sincer, știu că lucrează în Italia și atât.

Citește și: https://life.ro/de-la-o-copilarie-de-cosmar-intr-un-centru-de-plasament-din-romania-la-o-cariera-de-succes-in-sprijinul-societatii-povestea-lui-andreas-tanarul-ce-se-lupta-pentru-drepturile-omului/

Ai stat și într-un centru de plasament. Erai prea mic ca să ai amintiri.

Am stat cam un an. Am fost abandonat direct de la naștere, din spital.

O cunoști pe mama ta adevărată.  Ce-mi mai poți mărturisi despre legătura cu ea?

Nimic nu aș putea spune despre o femeie care după ce te lasă, îți spune că nu a avut posibilități, iar la un an distanță a dat viață surorii mele naturale care este într-un centru pe viață cu autism, deoarece a avut aceeași soartă, părăsirea. Este un lucru pe care nu-l voi înțelege.

Sergiu, ai vreun resentiment față de ei?

Singurul pe care-l am este că nu mi-am cunoscut tatăl. Atât. Ură pe femeia aceea nu am. Dacă mă ținea lângă ea, cu siguranță, astăzi, nu eram artistul și autopsierul de la Românii au talent și nu numai.

I-ai învinovățit pe părinții tăi naturali pentru cum au procedat cu tine?

Doar pe cea care mi-a dat viață, mai ales că nu faci al doilea copil ca să-i oferi aceeași soartă atât timp cât nu ai situație financiară sau dorință de a-l păstra.

Sergiu Gliga:„Mama este cea care te crește.”

Ce sentimente porți celor care te-au primit în sânul familiei lor sau să le întregești familia?

Mamei mele, Anița Ileana, care curând va împlini vârsta de 70 de ani, îi revine binecuvâtarea de a fi Sfânta vieții mele, deoarece a sacrificat ultimul cent ca eu să fiu cine sunt astăzi.

Desigur și copiilor ei care m-au acceptat, sprijinit și mi-au fost alături. Poate nu meritam. Le port mulțumire, iubire și respect cu zel acestor oameni care sunt cu adevărat familia mea.

Care sunt conexiunile cu frații tăi?

Frați naturali mai am, dar nu-i cunosc în afară de sora mea Laria care, după cum am spus, se află într-un centru pentru copii cu deficiențe având autism. Frații mei adoptivi sunt mult mai mari. Sora mea este bucătar. Activează în Spania. Fratele meu este profesor cu dublă specializare, istorie-geografie, care a luat titularizarea cu cea mai mare notă din județul MM din ultimii ani. Mă pot considera norocos că vin dintr-o familie intelectuală.

Sergiu, cine consideri că îți este mamă cu adevărat? Se spune că „mamă se numește cea care te crește”. Contrazici această sintagmă sau ești de acord cu ea?

Această sintagmă nu se poate comenta efectiv. Mama este cea care te crește. Este clar, e cea care este alături de pașii tăi, de gândurile tale și emoțiile tale. Nu faptul că te ține 9 luni în burtă face o mamă, ci sacrificiile de după o face.

Sergiu, ești împlinit cu viața ta?

Dacă Dumnezeu mă va binecuvânta să pot obține și eu un post nedeterminat în domeniul Medicinei Legale sau Anatomiei Patologice, da. Pot spune că aș fi realizat și împlinit din orice aspect.

Sergiu Gliga:„Totul este cu putință celui care crede.”

Te-a urmărit vreodată în parcursul tău faptul că ai fost înfiat? Poate au fost situații la școală, când erai mai mic, în care ți „se reproșa” sau ți se râdea în față? Ai astfel de amintiri?

Nu m-a afectat decât o dată acest aspect atunci când am vrut să merg într-un pelerinaj deosebit în 2012, la Medugorje în Bosnia Herțegovina împreună cu mama și alți credincioși de la biserică.

Cui îi mulțumești pentru ceea ce ești astăzi?

În primul rând lui Dumnezeu și Sfintei Fecioare, iar apoi mamei, preotului meu spiritual, Emil, doctor în arhitectură, dar și celorlalte persoane din biserică și din alte domenii culturale și nu numai.

Sunt mulți copii sau adolescenți care nu cresc în sânul familiei și sunt crescuți de statul român. Ai vreo încurajare pentru ei?

Totul este cu putință celui ce crede. Am chiar și un tatuaj cu acest mesaj.