Sexologul ce vine de la Paris pentru a trata pacientele din România: cum arată viața doctorului Radu Sorin, studentul medicinist născut să creadă în propriile șanse

Dr. Radu Sorin a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar specialitatea de ginecologie-obstetrică a obținut-o la Paris. A urcat treptele carierei medicale în sistemul public francez până la stadiul de medic primar, specializat în ginecologie, obstetrică, ecografie pelvină, fertilitate, chirurgie ginecologică generală și endoscopică.

În 2004, Dr. Radu a obținut diploma universitară de sexologie la Paris XIII, iar din 2009, a ales drumul medicinei liberale.

Este medic principal la clinica „Hôpital Privé de Versailles – Clinique des Franciscaines”. De 8 ani, Dr. Radu se concentrează pe tehnici avansate de reîntinerire genitală feminină, ajutând femeile să abordeze simptomele legate de vârstă într-un mod eficient și discret.

Abilitățile sale de sexolog îi permit să ofere consultații adaptate, care valorifică la maxim terapiile hormonale și tratamentele moderne, inclusiv cele cu laser genital.

Ce înseamnă medic liberal? Și cum arată drumul unui tânăr ce a intrat la medicină înainte de Revoluție și a devenit medic în perioada de tranziție? Care sunt provocările unui sistem aproape perfect și cum se poate aduce el în România?

Aflați o poveste inspirațională în câteva minute de lectură.

Domnule doctor, unde vă găsim acum? În Franța sau în România?

Acum sunt în cabinetul meu, la Versailles, am consultat până cu puțin înainte de întâlnirea cu dumneavoastră 😊

Vorbiți-mi puțin despre cabinetul dvs: e business-ul dvs, sunteți asociat cu cineva?

E business-ul meu, lucrez singur, fac parte dintre cei care lucrează singuri, ca să păstreze control asupra a ceea ce fac. În general, până începi activitatea în sistemul liberal și până te cunoaște puțin lumea, faci tot felul de plimbări: mai vezi un pacient într-un loc, altul în alt loc, mai ai un cabinet secundar, mai stai și pe la spitale și la un moment dat, dacă poți, dacă ai noroc, dacă ai succes, rămâi practic într-un singur loc.

Eu cred că altfel te ocupi când ești într-un singur loc pentru că dacă fugi de colo, colo, pacientele nu mai pot fi urmărite la fel de bine.

Ce înseamnă asta: „dacă ai noroc”? Ce înseamnă să-ți deschizi un cabinet într-o altă țară, într-o țară precum Franța? Cred că trebuie să fie mare norocul ăsta.

Cred că trebuie să ai o oarecare stăpânire a meseriei. Sistemul medical aici e foarte performant, chiar am vrut la un moment dat să-l export în România și nu am avut „noroc” 😊. Era vremea când eram extrem de idealist, undeva prin anul 2000, când, după ce am învățat cum funcționează sistemul francez, am vrut să mă întorc acasă, dar… nu s-a putut.

În România, după ce faci facultatea ești deja medic. În Franța nu. Devii medic după ce termini specialitatea și asta durează cel puțin doi ani, timp în care mergi în spitalul public sau într-un cabinet. Noi, în ginecologie avem 5 ani de zile în care ne specializăm pe asta și abia apoi ajungem medici. Până atunci suntem doar învățăcei. Iar după acest rezidențiat, ai o perioadă de doi ani de zile în care ești asistent specialist, într-un spital public în care practici ce ai învățat, într-un context în care ai colegi care te pot ajuta. Pentru mine lucrul acesta e fundamental, mai ales pentru specialitățile practice precum chirurgia, ginecologia, etc.

Eu, după ce am terminat rezidențialul, mi l-am prelungit, astfel că am făcut șase ani de specialitate, apoi am fost asistent specialist, după care am fost doi ani de zile medic primar la spitalul public și abia apoi m-am instalat.

Cel mai tânăr specialist pe care îl știu eu, dar care a muncit mai mult decât putea duce, are 33 de ani, așa că aș trage concluzia că cei mai merituoși se instalează medici la 35 de ani. Eu am făcut-o la 40.

După aceea te prezinți: „eu sunt doctorul cutare”, îți pui placă, nu te mai duci tu și cauți spitale sau cabinete, pacienții te aleg pe tine, iar paradigma se schimba total pentru că pacienții nu vin la ginecolog, vin la doctorul Radu acum. Când vrei să vezi un ginecolog te duci la spitalul public, sau într-un cabinet de ginecologie. Dacă vin la tine, vin pentru că te cunosc. Și cum poți tu să te faci cunoscut într-o societate unde nu ai voie la publicitate?

Deci nu e noroc, e foarte multă muncă 😊

Acesta e sistemul 😊

Haideți să ne întoarcem puțin în urmă, în România. De unde veniți?

Sunt Brașovean, am terminat liceul Andrei Șaguna la Brașov în 1986, după care am dat examenul de medicină pe care l-am luat la incorporabili 😊

Ce înseamnă asta?

Pe vremea lui Ceaușescu, toți băieții făceau armată. Când dădeam examen la facultate, erau două tipuri de examene: incorporabili sau neincorporabili. Ultimii erau cei care nu făceau armată pentru că erau ori scutiți pe caz de boală, ori piloși 😊. Eu nu am fost niciuna, nici alta. Așa că am dat la incorporabili. Care era treaba? Dacă luai la facultate, o făceai pe posturile de anul viitor pentru că înainte trebuia să mergi la armată nouă luni. Dacă nu luai, mergeai în armată și făceai 14 luni. Practic erai mâncat pentru că nu puteai să dai încă o dată la facultate, o dată că erai în armată, a doua oară că erai cumva spălat pe creier și nu mai aveai cum să dai la medicină sau avocăție, facultăți care necesitau o pregătire mai intensă.

Adică ați intrat la facultate și ați mers la școală un an mai târziu?

Da. Am dat examen în 1986 și am început facultatea în 1987.

Dar de ce medicină? Veneați din familie de doctori? Sau ați fi fost pilos atunci și intrați la neincorporabili dacă veneați din familie de doctori 😊?

Am dat la medicină cumva de gura mamei. Mie mi-au plăcut cam toate, așa că într-o zi a zis ea: Hai să vedem spre ce ai fi mai pregătit să te duci. Eu am zis că orice, că mi-ar plăcea și ingineria și avocăția, voiam să mă fac astronaut. Mama m-a dus la psiholog care a zis: „Ar putea să facă tot ce vrea”. Atunci mama m-a provocat să fac ceva mai greu și mi-a propus medicina. Și a avut dreptate pentru că ce fac eu azi e foarte potrivit pentru mine.

Ce meserie aveau părinții?

Mama a fost infirmieră și tata a fost inginer silvic.

Bun. Terminați facultatea, vine revoluția….

Vine revoluția, în 1989 eram foarte mulțumit de ce făceam, eram într-una dintre grupele cele mai bune și am terminat facultatea în 1993. În perioada aceea era un fel de energie, toată lumea voia să plece și voiam și eu să fiu ca toată lumea. Numai că toată lumea pleca în Statele Unite. Așa că m-am pregătit și eu, dar când a fost să dau examen, nu s-a mai dat la București, ci ar fi trebuit să mă duc la Budapesta. Mi s-a părut foarte peste mână, așa că am căutat să văd care sunt posibilitățile pentru medicină în altă țară. Aveam o colegă care intrase în sistemul francez și povestea foarte frumos despre ce se întâmpla acolo, așa că am început să mă interesez, în timp ce mă pregăteam și pentru rezidențiatul românesc. Am avut noroc, am fost admis pentru o formare de ginecologie-obstetrică la Paris. Prin urmare am făcut facultatea de medicină la București și specialitatea la Paris, nu am avut o formare în România.

Aș vrea să-mi povestiți cum vine cu idealismul acela din anul 2000? De ce voiați să vă întoarceți acasă?

În 2000 mi-am terminat studiile, am dat examenele, după care am avut un gând să mă întorc.

Pentru cine?

Sunt așa un individ mai idealist, așa cum am spus, așa că am spus că m-am scăldat în sistemul francez, pe care îl consider extrem de performant, motiv pentru care am zis că ar fi bine să profite și sistemul românesc de experiența mea. Ca să pot să discut la nivelul acela, trebuia să fiu acceptat, să intru și eu în sistem.

Adică un fel de bine cu de-a sila…

Nici chiar așa, dar nu mi s-a permis să intru în sistem 😊

Pe ce motiv?

Motivul principal nu-l cunosc. Am niște bănuieli că veneam cu niște idei care ar fi zguduit puțin sistemul. Ca eu să le pot exprima, aveam nevoie de o echivalare, care nu mi-a fost acordată. Și, prin urmare, nu puteam vorbi ca ginecolog francez. Și acum, pentru a face medicină în România, am nevoie să trec printr-o acceptare a diplomelor mele.

Traduc din nou: diplomele dumneavoastră nu sunt suficient de bune pentru sistemul românesc?

Nu știu dacă e așa, dar pentru anumiți oameni nu sunt suficiente și trebuie cumva verificate. Sau așa s-au petrecut lucrurile atunci, în 2000. Dar, din 2007, după ce România a intrat în UE, echivalarea este o formalitate, astfel că acum îmi sunt recunoscute diplomele.

M-aș mai întoarce puțin la momentul plecării dvs în Franța. Știați franceză? Cum v-a lovit ce ați găsit acolo?

A fost o experiență foarte interesantă, foarte intensă. În primul rând trebuia să mă interesez cum se dă examen dintr-o materie pe care eu ar fi trebuit să o învăț. Ei au făcut un rezumat din lucrurile care trebuie cunoscute și înainte de examenul propiu-zis, am dat un examen de limbă, o formalitate. Eu nu vorbeam foarte bine franceză. Am dat examenul împreună cu soția mea, în fața unui tânăr care ne-a pus întrebări la Ambasada franceză. În timpul acestui examen de limbă, pentru a fi validați, a trebuit să spunem ce specialitate alegem. Pentru soția mea a fost mai simplu deoarece ea făcuse stomatologie, dar eu am ales ginecologia cumva prin excluderea specialităților pe care nu le-aș face. Dar nu regret nicio secundă decizia luată atunci pe repede înainte.

Cu soția v-ați cunoscut în facultate?

Da, eu eram în anul II, ea era în anul I, deși eram de aceeași vârstă. La finalul facultății m-a întrebat: ce facem după facultate? Eu nu mă gândeam la lucrurile acestea, trăiam ca orice comunist încrezător în viitorul luminos și în orizonturile roșii, așa că am răspuns: „Rămânem aici – stăteam în Regie.”. Ea atunci mi-a deschis ochii și mi-a spus că dacă nu ne organizăm, ne despărțim pentru că eu urma să fiu repartizat să fac medicină la Brașov și probabil ea ar fi ajuns stomatolog la Bacău. „Nu-mi convine așa”, am spus eu. Și atunci ne-am organizat să putem avea informațiile, să putem sta în București și am dat examenul acesta împreună.

Eu am avut noroc. Au fost 22 de locuri și am fost al 12-lea. La soția mea au fost 3 locuri și ea a fost a cincea, așa că pot spune că ea a fost mai bine clasată ca mine, dar nu au fost locuri. Francezii scoteau și ei locurile de care aveau nevoie.

Și ce a făcut? A mers cu dumneavoastră chiar dacă nu avea post?

A venit cu mine și a făcut formare suplimentară pentru tot ce înseamnă stomatologie, paradontologie, ortodonție. Francezii sunt foarte deschiși pentru formări profesionale. Ortodonția i-a plăcut foarte mult și a făcut șase ani de zile formare, a lucrat într-un cabinet, a făcut management într-un laborator american și după care a trebuit să luăm o decizie.

Ca să facă carieră două persoane într-un cuplu, în Franța e extrem de complicat. Adică, cineva ar trebui să plătească pentru asta, iar aceștia sunt copiii. În momentul în care a apărut Ruxandra, fiica noastră, în 1999, ne-am întrebat ce e de făcut, mai ales că amândoi munceam de dimineață până seara. Într-un final soția mea a renunțat la cariera ei. Aș fi putut să o fac eu, însă ea nu a beneficiat de aceleași intrări pe care le-am avut eu. Între timp, eu am obținut alte 10 diplome suplimentare în afară de cea de ginecologie, printre care cea de rejuvenanță cu laser sau cea de expert al judecătorilor pentru boli medicale specifice.

Câți copii aveți?

Doi copii. Am o fată de 25 de ani și un băiat de 16 ani.

Mai am o întrebare: ce a zis mama? Mama v-a trimis să fiți doctor, dar nu s-a gândit că o să plecați de lângă ea…

Ba da. Filosofia mamei de viață a fost să ne facă oameni. Eu am rămas orfan de tată la 12 ani și ea a zis atunci: „Eu vreau să vă fac oameni”. Ce însemna asta? Să avem o meserie, nu neapărat să fim la casa noastră. Abia apoi a pus și asta în discuție, și eu și soră-mea ajungând amândoi la casele noastre. Faptul că am plecat nu i s-a părut nici normal, nici anormal, făcea parte din procesul nostru de devenire. Ea a zis: „Fă tu medicina că o să fie bine!”. Și, într-adevăr, a avut dreptate.

Unde consultați în România?

O să lucrez la clinica Sfera în cadrul programele lor de rejuvenare și tratamente laser, pentru femeile aflate la menopauză sau care au probleme de incontinență sau de natură sexuală. Eu vin cumva nu neapărat ca ginecolog obstetrician, ci mai degrabă ca sexolog și specialist în laser genital.

Mai e vreun plan de a vă întoarce acasă?

În principiu nu. Viața mea e aici pentru că în momentul în care ai copii, ei dictează oarecum cursul firesc al vieții. În plus, după 30 de ani de când am plecat de acasă, mă simt mult schimbat și simt că nu cunosc deloc sistemul, ceea ce ar fi un impediment. Dar nu sunt opac, sunt deschis la orice idee și provocare. De exemplu, acum fac un studiu de hipnoză pentru a diminua durerile în timpul procedurilor.

Citește și tu: Cum ar fi putut fi evitate tragediile de la Balș și Piatra Neamț? Și cine este Elena Ovreiu, tânăra care a renunțat la o carieră strălucită oriunde în lume pentru a da o șansă sistemului medical din România