fbpx

Căutare

Share this article

Sezonul 5 al serialului La Casa de Papel se va lansa în acest an, în două părți, una în septembrie și a doua în decembrie, după cum anunță Netflix. Creatorul serialului, Alex Pina, promite că va fi cel mai „epic și incitant” sezon de până acum.

Probabil cel mai popular serial în limba spaniolă ce a ținut milioane de fani cu sufletul la gură, La Casa de Papel, vine cu o veste bună și una tristă: ne pregătim de sezonul 5 care, din păcate, va fi ultimul.

Având în vedere succesul serialului și personalitățile personajelor, un sezon nu este o surpriză. La urma urmei, echipajul Casa de Papel nu a refuzat niciodată șansa de a pune la cale un jaf cu miză mare. Dar ce se va întâmpla în sezonul 5? Oare vor jefui Monetăria SUA? Vor dispărea cu fiecare bancomat de pe continentul european? Vor hipnotiza lumea cu o nuă interpretare a „Bella Ciao?” Nici una dintre aceste idei nu merg mai departe fără aprobarea Profesorului.

Iată tot ce trebuie să știi despre sezonul 5 al serialului La Casa de Papel.

sezonul 5 La Casa de Papel
La Casa de Papel

Când se lansează sezonul 5 al serialului La Casa de Papel?

Netflix a anunțat zilele trecute că trebuie să ne pregătim cutiile cu popcorn pentru că este aproape gata de lansarea celui mai așteptat titlu din lista sa. Ultimul sezon din La Casa de Papel va avea 10 apisoade și se va lansa în două părți. Primele cinci episoade le putem vedea începând cu data de 3 septembrie, iar pentru ultimele cinci vom mai aștepta până pe data de 3 decembrie.

Sinopsisul oficial a fost primit cu mult entuziasm

Conform sinopsisului oferit de Netflix, banda Profesorului se află într-o poziție dificilă din care nu poate ieși cu adevărat. Pentru prima dată, Profesorul nu are o cale de evacuare.

„Banda a fost închisă în Banca Spaniei de peste 100 de ore. Au reușit să salveze Lisabona, dar cel mai întunecat moment se abate asupra lor după ce l-au pierdut pe unul dintre ai lor. Profesorul a fost capturat de Sierra și, pentru prima dată , nu are un plan de evadare. Tocmai când se pare că nimic altceva nu poate merge prost, un inamic vine pe scenă mult mai puternic decât oricare cu care s-au confruntat până atunci: armata. Sfârșitul celui mai mare jaf din istorie se apropie și ceea ce a început ca un jaf se va transforma într-un război „, se arată în rezumatul serialului.

Iar traillerul teaser ascunde multă acțiune

Sinopsisul promite „război”, iar trailerul arată exact asta. După cum povestește Tokio (Úrsula Corberó), membrii bandei Profesorului se ascund de focuri de armă. După cum arată, sezonul 5 din La Casa de Papel va primi mai multe puncte pentru acțiune, decât pentru jaful în sine.

Spoiler: Sezonul de 10 episoade se va încheia cu banda Profesorului despărțită

Potrivit creatorului, Alex Pina, ultimul sezon al serialului La Casa de Papel va descrie modul în care echipa Profesorului se desparte. El promite un sezon „extrem” și „epic”.

„Am petrecut aproape un an gândindu-ne cum să despărțim banda. Cum să-l punem pe Profesor pe frânghii. Cum să ajungem în situații ireversibile pentru multe personaje”, a spus Pina într-o declarație oficială. „Rezultatul este a cincea parte a serialului La Casa de Papel. Războiul atinge nivelurile sale cele mai extreme și sălbatice, dar este și cel mai epic și mai interesant sezon.”

sezonul 5 La Casa de Papel
Profesorul și echipa sa

Citește și: Care au fost cele mai urmărite producții Netflix în 2020

Actorii din serialul La Casa de Papel par nerăbdători să se întoarcă în mijlocul acțiunii

Cel mai probabil, ultimul sezon va avea parte de toată distribuția obișnuită a benzii Profesorului. Actorii care interpretează membrii echipajului Profesorului: Úrsula Corberó (Tokio), Jaime Lorente Lopez (Denver), Pedro Alonso (Berlin), Alba Flores (Nairobi), Miguel Herrán (Rio), Darko Peric (Helsinki), Itziar Ituño (Raquel) și Esther Acebo (Monica). Recent, Rodrigo de la Serna (Palermo) și Luka Peros (Marsella) s-au alăturat și ei echipei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Álvaro Morte (@alvaromorte)

Apoi, sunt nou veniții. Najwa Nimri, care a interpretat-o pe Alicia, inspectorul de poliție, a postat deja fotografii din culise. Diána Gomez este Tatiana, iubita lui Berlin. După roluri proeminente în sezonul 4, vom vedea cum se vor înscrie în poveștile viitoare.

Potrivit unei declarații oficiale a Netflix, filmările pentru La Casa de Papel au început pe 3 august 2020. Membrii distribuției, Itziar Ituño, Pedro Alonso și Alvaro Morte, au postat cu toții fotografii din culise, în februarie. Alonso a postat o fotografie cu co-starul Rodrigo de la Serna alături de comentariul: „cât de minunat a fost să te cunosc”, lucru ce sugera că filmările s-au încheiat.

Sezonul 4 al serialului La Casa de Papel ne-a lăsat în suspans

În ultimul episod din cel de-al patrulea sezon al serialului La Casa de Papel, Lisabona se reunește cu echipajul. Mulțumită manevrei ingenioase a Profesorului, toți reușesc să scape din Banca Spaniei. Cu toate acestea, acest moment de triumf este subminat de Alicia care se prezintă la ascunzătoarea privată a Profesorului. Ea are o armă ațintită spre capul. Dar scena este complicată: Alicia are acum probleme cu legea. Se va răzbuna Alicia pe Profesor? Sau, acum că și ea este o fugară, ar putea … să facă echipă cu el? S-au întâmplat lucruri mai ciudate.

sezonul 5 La Casa de Papel
Scena finală din sezonul 4 La Casa de Papel. Alicia cu arma ațintită asupra Profesorului

Serialul La Casa de Papel ar putea să aibă mai multe spinoff-uri

Chiar și atunci când La Casa de Papel se va termina, Pina nu a terminat cu personajele sale. Visează alte idei despre ce poate face în continuare.

„Avem multe posibilități pentru unele spinoff-uri și cred că asta datorită identității puternice a personajelor”, a declarat Pina pentru Oprah Daily în timpul unei vizite stabilite în Spania. „Am căutat întotdeauna ca personajele să aibă un design foarte complex, stratificat. Deci, cred că aproape fiecare personaj din La Casa de Papel are o dualitate pe care am vrea să o vedem într-un spinoff. L-am putea urmări oricare dintre ele în alte contexte.”

Pina prezice că Arturo (Enrique Arce), fostul director al Monetei Naționale a Spaniei, s-ar potrivi perfect într-o comedie neagră. Acestea fiind spuse, prin ochii lui, La Casa de Papel este deja o comedie neagră.

sezonul 5 La Casa de Papel
Enrique Arce
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO