Shailene Woodley actriţa din noul serial HBO „Big Little Lies”: „Nu suntem martori prea des la frământările interioare ale unei femei văzute din perspectiva unei femei”
Shailene Woodley, Nicole Kidman şi Reese Witherspoon interpretează rolurile principale în noua producţie HBO „Big Little Lies” (Marile minciuni nevinovate). Miniseria de 7 episoade spune povestea unei comunităţi din Monterey, California, unde se petrece o crimă. Acţiunea filmului gravitează în jurul rivalităţilor şi secretelor celor trei personaje principale: casnica Madeline Mackenzie (Reese Witherspoon), geloasă pe soţia mai tânără a fostului ei soţ, Celeste Wright (Nicole Kidman), cea mai bună prietenă a lui Madeline, o fostă avocată cu un mariaj aparent perfect cu un bărbat mai tânăr şi Jane Chapman (Shailene Woodley), o mamă singură cu un trecut întunecat, pe care Madeline şi Celeste o iau sub aripa lor protectoare. Miniseria „Big Little Lies” (Marile minciuni nevinovate) a avut premiera pe 20 februarie şi poate fi urmărită în fiecare luni la HBO şi pe HBO GO. Primul episod poate fi urmărit fără abonament pe HBO GO.
În interviul pe care îl publicăm prin amabilitatea HBO România, actriţa Shailene Woodley dezvăluie câteva dintre trăsăturile lui Jane Chapman, personajul pe care îl interpretează în această miniserie, şi despre condiţia femeii într-o comunitate predominant feminină, în care minciunile, perfidia, invidia se întrepătrund cu empatia, generozitatea şi compasiunea.
Îţi era familiară povestea înainte să primeşti acest rol? Citiseşi cartea „Big Little Lies” scrisă de Liane Moriarty?
Shailene Woodley: Când am primit rolul erau gata doar câteva capitole din scenariu. David E Kelley încă lucra la celelalte. Aşa că am început să citesc cartea, dar personajul din carte era diferit faţă de personajul meu din scenariu, aşa că n-am citit toată cartea pentru că n-am vrut să mă influenţeze în vreun fel.
Cum ai perceput personajul Jane atunci când ai citit prima dată scenariul?
SW: Mi s-a părut foarte important ca povestea lui Jane să fie spusă. Sunt filme despre mame tinere sau despre adolescente însărcinate, dar nu atât de multe care să ilustreze atât de autentic maternitatea cuiva atât de tânăr. Avea, probabil, 19 ani când a rămas însărcinată, iar acum are în jur de 25 de ani şi are deja un copil de 7 ani. Jane încearcă să îşi găsească drumul prin acest haos, între obligaţiile de adult faţă de fiul său şi încercările ei de a se maturiza.
Se întâmplă să ştiu pe cineva care a fost în această situaţie când era mai tânără şi este – cu siguranţă – foarte contradictoriu pentru cineva să se afle în cele două posturi: încerci să îţi impui autoritatea şi crezi că ştii ce să faci în privinţa copilului tău, dar, în acelaşi timp, umpli golurile din propria ta viaţă de tânăr la 20 şi ceva de ani, cu toate schimbările hormonale, cu dorinţa de a fi sau nu îndrăgostit, cu dorinţa de a fi observat de către alţii, dar în acelaşi timp să nu fii capabil să observi pe altcineva pentru că nu ai timpul necesar pentru toate astea.
Lucrezi ca actriţă de când erai foarte tânără. Ai simţit şi tu că n-ai avut timp pentru multe dintre lucrurile astea când erai tânără?
SW: Am lucrat destul de mult, da, dar în acelaşi timp am avut timp să mă distrez. Când eşti actor trebuie să trăieşti viaţa în afara platourilor de filmare ca să poţi fi cineva care aduce autenticitate şi experienţă de viaţă unui personaj. Aşa că eu încerc să păstrez echilibrul între multe aspecte care mă fascinează în această viaţă, fie că vorbim de actorie, de activism, fie că e vorba de olărit sau de aptitudini de supravieţuire – indiferent care îmi stârneşte interesul. Cred că este important să aprofundez lucrurile astea pentru evoluţia mea, pentru maturizarea mea şi, din fericire, lucrurile astea mă ajută şi în carieră.
E diferită atmosfera de pe platoul de filmare a serialului faţă de acum câţiva ani când erai mai tânără?
SW: Categoric. Aproape că n-am avut senzaţia că lucrez la un serial. Şi am simţit că există o încheiere – faţă de „Secret Life” (serialul în care Shailene Woodley a jucat mulţi ani – n.r.), care a presupus un contract de 6 ani. Atunci simţeam că nu se mai termină. În cazul de faţă vorbim de un angajament de 7 episoade. Am ştiut de la început că voi filma din ianuarie până în iunie, am primit toate cele 7 scenarii, aşa că ştiam de unde pornesc şi încotro duce. În majoritatea serialelor de televiziune habar nu ai cum se va încheia povestea. Nu ştii ce se întâmplă cu personajul tău până nu primeşti scenariul episodului – cu o noapte înainte. În cazul „Big Little Lies”, însă, a fost ca şi când aş juca într-un lungmetraj de mari dimensiuni.
„Big Little Lies ” are, de asemenea, şi un număr mare de roluri feminine fabuloase, ceea ce este destul de neobişnuit. Te-a atras lucrul acesta?
SW: Absolut! Reese (Witherspoon – n.r.) spune lucruri foarte profunde atunci când vorbeşte despre femeile de la Hollywood în general şi despre femeile din acest serial de televiziune în special.
Am fost foarte norocoasă pentru că în majoritatea în filmelor şi a proiectelor la care am lucrat am avut alături de mine femei foarte puternice. Am lucrat cu Laura (Dern – n.r), am lucrat cu Zoe (Kravitz – n.r.) la „The Divergent Series” şi „Secret Life”, acolo era vorba de o distribuţie formată 50% din femei şi 50% bărbaţi, aşa că am avut norocul să fiu înconjurată de numeroase femei.
Dar ceea ce e cu adevărat special în cazul acestui serial este faptul că este vorba despre femei care provin din categorii demografice variate, cu stiluri de viaţă variate şi cred că asta este ceva rar.
Ai ocazia să vezi perfidia, gelozia, invidia, dar vezi, de asemenea, şi camaraderia, vezi compasiunea şi generozitatea, precum şi capacitatea de a ierta şi nu e un lucru pe care să îl vezi foarte des în producţiile de televiziune sau în cinema – nu suntem martori prea des la frământările interioare ale unei femei văzute din perspectiva unei femei.
Şi, cu toate că regizorul şi scenaristul au fost bărbaţi, scenariul este bazat pe o carte scrisă de o femeie, iar cei doi bărbaţi pe care i-am avut în echipă au fost foarte interesaţi de psihologia femeilor, aşa că povestea nu se spune dintr-o perspectivă „patriarhală”, ci din perspectiva autentică, bazată pe adevăr, a realităţii de a fi femeie în anul 2017.
Jane este un personaj care iese în evidenţă pentru că nu pare să se lase atrasă în această competiţie între mame, ca celelalte personaje…
SW: Cred că trebuie să ţinem cont de faptul că acţiunea se desfăşoară în Monterey, California, care are o populaţie predominant albă, locuitori care fac parte dintr-o categorie socială privilegiată, cu posibilităţi financiare. Ce mi-a plăcut foarte tare la Jane, personajul meu, este că nu se include neapărat în această categorie. E privilegiată pentru că e albă, e privilegiată pentru că locuieşte în Monterey, dar o duce de pe o zi pe alta – doarme pe o canapea.
Cred că asta demonstrează faptul că avem aşa de multe prejudecăţi bazate doar pe aparenţe şi cred că este valabil şi pentru tot ce se întâmplă în acest an şi pe plan politic. Ne grăbim să-i judecăm pe ceilalţi fără ca măcar să îi înţelegem. Trebuie să dărâmăm aceste ziduri şi să spunem „nu rezonez cu tine, dar putem avea o conversaţie, pentru că, la urma urmelor, tu doreşti binele copilului tău, iar tot ce îmi doresc este să îi fie bine copilului meu, iar tu crezi că lucrul X, Y sau Z îi va asigura un viitor mai bun, iar eu cred altfel. Dar hai măcar să avem un dialog”. Şi, până la urmă, asta reuşesc să facă Jane şi Renata sau Celeste şi Renata în acest serial.
Şi, metaforic vorbind, cred că acest lucru se poate aplica oricărei situaţii, pentru că frământările astea sunt reale pentru toată lumea şi, chiar dacă viaţa poate fi mai blândă cu unii oameni, asta nu înseamnă că ei nu suferă la fel. Cred că astea sunt temele importante pe care acest serial le pune foarte bine pe tapet.
Jane este foarte stăpână pe sine atunci când vorbeşte despre tatăl copilului său, Ziggy. E doar o mască, un mecanism de apărare?
SW: Da, cred că e un fel de siguranţă care derivă din vulnerabilitatea controlată. Jane este o persoană stăpână pe sine şi cred că disponibilitatea ei de a se deschide o ajută să îşi stăpânească experienţele prin care trece, şi nu să devină victima lor.
Fără să divulgăm prea multe, poţi să ne spui care este scopul final al lui Jane? Ce a determinat-o să creadă că e bune să se stabilească în Monterey, oraş care (după cum ne sugerează flashback-urile pe care le are) are legătură cu sarcina ei?
SW: Din ceea ce ştiu de la prietena mea care a trăit o poveste similară cu cea a lui Jane, atunci când te afli într-o astfel de situaţie ai tendinţa să mergi într-un loc care pare idilic. Pentru că, din nou, e vorba despre ideea de siguranţă, de protecţie sau refugiu. Cred că la început a vrut să meargă în Monterey pentru că voia să îi ofere copilului cea mai bună educaţie. Ce părinte nu vrea să îşi vadă copilul la cea mai bună şcoală? Din întâmplare Monterey avea cele mai performante şcoli publice, aşa că Jane a decis că trebuie să se mute aici.
Din ceea ce am văzut până acum, Jane este cea mai puţin „plângăcioasă” dintre toate femeile din serial şi pare să fie cea mai „aprigă” dintre toate. Te-ai atras aceste calităţi ale personajului tău?
SW: Cred că mi-a plăcut juxtapunerea dintre toate aceste femei care par să aibă totul, care sunt perfide şi se plâng de toate nimicurile, dar mai apoi descoperi frământările lor, descoperi că sunt capabile de compasiune şi empatie. Şi mi-a plăcut la nebunie că a apărut Jane cu această atitudine care pare să zică „cum îţi permiţi tu să fii perfidă când X, Y, Z, lucruri se întâmplă în lumea asta femeilor ca mine?” Mi-a plăcut această psihologie nebănuită a sa.
Citeşte şi:
Top 10 seriale de văzut în 2017
Premiera „Westworld” la HBO: o poveste la graniţa dintre umanitate şi Inteligenţa Artificială
Pe aceeași temă
Citește mai multe
