Sheryl Sandberg sau prima femeie din conducerea Facebook
A fost mâna dreaptă a lui Lawrence Summers, secretarul Trezoreriei Americane, în timpul preşedenţiei lui Bill Clinton. A fost vicepreşedinte Google pe vânzări şi operaţiuni online la nivel mondial. Numele ei a devenit însă aproape sinomin cu Faccebook, în cadrul căruia a fost iniţial ofiţer de operare (COO) iar ulterior fiind aleasă în consiliul de administraţie şi devenind prima femeie din conducerea companiei.
Se explică, aşadar, cum Sheryl Sandberg se numără astăzi printre cei mai influenţi oameni din lume (conform unei liste anuale ale revistei Time), cu o avere de peste un miliard de dolari.
Începuturi. Născută în 1969 la Washington, DC, într-o familie de evrei, Sheryl Sandberg şi-a demonstrat încă din primii ani de şcoală capacităţile intelectuale, fiind premiată în fiecare an, fără excepţie (a ţinut, printre altele, cursuri de aerobic, pe când era doar o puştoiacă). A absolvit Universitatea Harvard, Cambridge, Massachusetts, în 1991, summa cum laude, cu diplomă de licenţă în economie, şi a obţinut Premiul John H. Williams pentru cel mai bun absolvent de studii în economie. Pe când se afla încă la Harvard, a înfiinţat organizaţia Women in Economics and Government, şi tot acolo a obţinut, apoi, o diplomă de masterat în administrarea afacerilor.
Google. După trei ani de lucrat alături de faimosul economist Lawrence Summer, în cadrul Departamentului Trezoreriei de la Washington, DC, în 2001, Sandberg s-a alăturat companiei Google, în calitate de director general al unităţii de business. În curând a devenit vicepreşedinte pe segmentul de vânzări şi operaţiuni globale online. Ea a fost responsabilă de dezvoltarea programului AdWords, ce plasa anunţuri text pe paginile cu rezultate ale căutării, şi AdSense, ce plasa anunţuri relevante pe site-urile persoanelor fizice şi ale companiilor contractate de Google. Atât AdWords, cât şi AdSense au ajutat Google să devină o companie profitabilă. În 2004, Sandberg a fost însărcinată să se ocupe de partea filantropică a companiei, Google.org, axată pe problemele legate de schimbările climatice, sănătatea publică şi sărăcia.
Facebook. Sandberg s-a alăturat echipei Facebook în calitate de şef operator în martie 2008, ”într-un moment în care Facebook creştea rapid, dar sângera în ceea ce priveşte cash-ul”, după cum scriau cei de la The Guardian. Sandberg a îmbogăţit experineţele manageriale şi operaţionale, cele legate de inteligenţă emoţională, şi a oferit un exemplu de business construit pe publicitate sofisticată, bazată pe datele utilizatorului.
Sub conducerea ei, au apărut aşa numitele “engagement ads”, care-i invită pe utilizatori dă dea ”like” la pagina unui agent de publicitate şi să interacţioneze cu brandul. Ea a dezvoltat “custom audiences”, ce permit agenţilor de publicitate externi să îmbine datele pe care le aveau despre persoane fizice cu datele din Facebook.
Şi tot sub conducerea ei, în 2015, Facebook – care, apropo, vrea să lanseze o nouă funcţie dedicată întâlnirilor amoroase – permitea agenţilor de publicitate să targheteze „political influencers”. Toate aceste instrumente au făcut ca Facebook să fie extraordinar de profitabil, cu vânzări de aproximativ 40 de miliarde de dolari în 2017.
Controversa privind datele Facebook dobândite de Cambridge Analytica a trecut-o în umbră pe Sheryl Sandberg, cum a trecut întreaga companie.
„Oamenii vin în fiecare zi pe Facebook şi depind de noi pentru a le proteja datele şi îmi pare rău că am dezamăgit atâţia oameni”, declara Sandberg pentru Julia Boorstin, de la CNBC.
Dincolo de acest aspect, Sandberg continuă să fie unul din arhitecţii importanţi ai Facebook, cei de la The Guardian considerând că toate experienţele ei de până acum fac din ea ”un potenţial candidat la două dintre cele mai puternice poziţii din lume: următorul CEO al Facebook…sau chiar un viitor ocupant al Casei Albe”.