După ce a fost primit cu ropote de aplauze la Festivalul de film de la Cannes şi după ce a fost extrem de lăudat la Chicago Internaţional Film Festival, Sieranevada, lung metrajul lui Cristi Puiu ar putea obţine prima nominalizare la Oscar la categoria Cel mai bun film străin, anunţă presa ingernaţională.
Într-un articol publicat pe goldenderby.com şi preluat de imdb.com sunt publicate câteva dintre cele mai pozitive critici ale presei străine.
O dramă intimă ce te ţine absorbit aproape 3 ore, Sieranevada îşi concentrează acţiunea într-un apartament românesc înghesuit unde o familie extinsă se adună pentru ritualul de comemorare al trecerii în nefiinţă al patriarhului său.
Familia pregăteşte mâncare pentru pomană, mâncare ce pare că nu va mai fi mâncată niciodată deoarece aşteptarea unui preot întârziat se prelungeşte la nesfârşit. Între timp apar tot felul de certuri între membrii familiei pe tema politicii în fumul de ţigară din bucătărie, dezbateri pe tema teoriei conspiraţionale din 11 septembrie 2011, toate acestea fiind întrerupte de grija de a nu trezi bebeluşul care doarme în camera alăturată. În tot acest timp, camera rămâne fixă la nivelul ochiului iar noi spectatorii observăm acţiunea ca şi cum am fi membri ai acestei familii. Pe măsură ce evenimentele după-amiezii se desfăşoară, practic în timp real, ies la iveală stările emoţionale ale personajelor.
Puiu este lumina ce conduce noul val românesc minimalist şi un nume familiar fanilor cinematografiei datorită filmelor „Aurora” şi „Moartea domnului Lăzărescu”, cel de-al doilea fiind reprezentarea României la Cannes în 2005.
Sieranevada – un titlu lipsit de sens, dar pretins de regizor – a împărţit criticii în două tabere, însă chiar şi cei detractori o pot descrie ca fiind un puzzle care îţi dă mult de gândit. Filmul „oferă audienţei nenumărate momente la care să se gândească în orele şi zilele ce urmează”, notează Peter Debruge (Variety) şi „o răsplăteşte pentru răbdarea pe care a avut-o pentru a descurca toate iţele”.
Boyd van Hoeij (Hollywood Reporter) a fost şi mai generos cu vorbele şi a numit Sieranevada „o dramă de familie familiară ce trebuie aşezată pe raftul de sus” şi creditează „jocul actoricesc perfect sincronizat”
„Scenele sunt claustrofobe, intense şi alienate – uneori briliante, uneori uşor redundante”, spune Peter Bradshaw (Guardian) descriind Sieranevada ca pe o „ciudăţenie românească”.
România nu a fost niciodată nominalizată la premiile Academiei la categoria „Film Străin” deşi participă virtual încă din 1966. În 2012 a intrat pe lista scurtă cu filmul ”Beyond the Hills” al lui Cristian Mungiu, la patru ani după ce drama de succes „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” nu a fost gata la timp pentru a intra în bătălia nominalizărilor.