Propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2017, este filmul „Sieranevada” al lui Cristi Puiu, au anunţat reprezentanţi ai Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi ctiaţi de News.ro.
Juriul care a stabilit această propunere a fost compus din criticii de film Dana Duma, Magda Mihăilescu, Eugenia Vodă, Mihai Fulger, Andra Petrescu, Irina Trocan, Lucian Maior şi Florentina Ciuvercă.
Propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2016 a fost ”Aferim!”, de Radu Jude.
Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2015 şi 30 septembrie 2016 şi şi-au exprimat opţiunea de a participa la această preselecţie.
„Sieranevada” a fost selectat pentru a fi prezentat în secţiunea Masters a Festivalului de Film de la Toronto (TIFF), alături de filme semnate, între alţii, de Cristian Mungiu, Andrzej Wajda, Wim Wenders şi Carlos Saura, care va avea loc în perioada 8 – 18 septembrie.
Filmul va intra pe 9 septembrie în cinematografele din toată ţara.
În urmă cu două săptămâni, lungmetrajul care a deschis competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016, ocupa primul loc în topul celor mai bune pelicule lansate în Franţa, potrivit unui clasament întocmit de site-ul cu specific cinematografic AlloCiné.fr şi citat de News.ro.