Și-a pierdut afacerea, prietenii și familia. A plecat la Hollywood să se regăsească, iar acum, întors acasă, visează să se reinveteze: se voia predicator, acum Silviu Rotariu e nihilist convins - LIFE.ro
Sari la conținut

Silviu Rotariu a fondat o companie imobiliară care a produs profit în pofida crizei din 2008. A avut, progresiv, 30 de angajați pe care îi antrena pentru ridicarea cifrei de afaceri. A stat mult timp blocat într-un optimism bolnav, spune el, care l-a afectat și l-a dus în burn out. În 2012 pierde business, prieteni și divorțează. Este acuzat de toți că a înscenat falimentul și singura gură de aer și-o ia într-o noapte când se gândește să-și încheie socotelile cu viața. Până la zi ajunge și cea mai lungă noapte, și așa a fost și pentru tânărul născut în Iași, dar crescut în Brașov, care are revelația vieții la 33 de ani.

A vrut să devină actor și a urmat drumul acesta până la Hollywood. S-a școlit în L.A., a făcut stand-up comedy, a scris scenarii, iar acum s-a întors acasă pentru rescrierea unui capitol din viața lui.

În copilărie se visa predicator, iar acum, la 42 de ani este un nihilist convins.

De unde ești?

M-am născut în Iași, sunt moldovean, dar cine mă întreabă spun că sunt brașovean pentru că cei mai importanți ani din viață i-am petrecut la Brașov, acolo unde ne-am mutat întreaga familie – părinții mei și fratele meu cu 3 ani mai mic. De ce ne-am mutat, anticipez întrebarea (râde). Părinții meu aveau o firmă care trebuia să fie în centrul țării și a fost mai convenabil să ne mutăm cu toții acolo.

Familia Rotariu
Familia Rotariu

Silviu Rotariu: „Când eram mic, îmi doream să devin predicator și pastor pentru că am crescut într-o familie cu o perspectivă religioasă diferită față de cea tradițională”

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora