Simona Filip Ghenea: „Copiii din mediul rural sunt mai fragili și mai vulnerabili, așa încât am vrut să mă implic mai mult decât în educația lor formală”

Simona Filip Ghenea este profesoară de învățământ primar „convertită” dintr-un jurnalist și om de comunicare, după ce a înțeles că poate schimba ceva trainic în educația celor mici.

De ce ai ales să intri în învățământul primar? Care era contextul tău de viață și așteptările în carieră în momentul în care ai luat această decizie?

Simona Filip Ghenea: Două mânuțe moi îmi țineau obrajii și doi ochi deranjați de lacrimi mă ținteau. „Vreau să fii tu doamna mea”, îmi spunea copilul meu de trei ani, pe holul grădiniței. Cu siguranță că a fost și dragostea pentru el, însă mai degrabă secvența a însemnat „trezirea” mea.

Lucram de câțiva ani ca freelancer în domeniul comunicării în industria de evenimente de parenting în România și contactul permanent cu specialiști în zona psihologiei, a parentingului și a educației mă duceau deja către lumea copiilor, pe care îmi doream să o cunosc prin propria experiență. Citisem atâta literatură de specialitate, oganizasem o mulțime de conferințe pentru părinți și profesori, experimentasem atâtea situații în munca mea de PR-ist și totuși, în acel moment, nu m-am simțit deloc pregătită să merg direct la catedră.

Așa că am mai făcut o facultate – pedagogia învățământului primar și preșcolar, am trecut de examenele necesare – titularizare și definitivat. Am început ca educatoare, desigur, în grădinița de stat unde era încă băiatul meu cel mic și unde am avut marele noroc să întâlnesc oameni cu adevărat susținători cu debutanții, dar și deschiși la tot soiul de „traznăi” propuse de mine, izvorâte din experiențele mele de muncă anterioare. Cu cei mici a fost bine din prima clipă! Ei ne oferă acest dar extraordinar de acceptare așa cum suntem, iar când le oferim înțelegere și compasiune, devin natural coechipierii noștri în procesul educațional.

După trei ani de muncă în învățământul preșcolar, a venit pandemia, moment în care am decis să fiu mai aproape de casă, într-un sat din Călărași în care mă stabilisem în urmă cu zece ani.

Simona Filip Ghenea. Foto: Epilogo Kids & Family

M-am transferat în învățământul primar, la școala din Cucuieți, comuna Plătărești. Copiii din mediul rural sunt mai fragili si mai vulnerabili, de aceea am simțit să mă implic mai mult decât în educația lor formală și am construit o rețea de suport formată din ONG-uri importante din zona educației, edituri, firme și persoane fizice care au participat prin contribuția și donațiile lor la evoluția acestor copilași.

Cum au reacționat familia, copiii tăi când le-ai povestit ce vrei să faci?

Simona Filip Ghenea: Băieții mei au îmbrățișat instant schimbarea mea profesională, la fel și soțul și părinții, însă cu familia largită a fost un proces de acceptare ceva mai greu. Am fost un copil pe care s-a pus multă presiune de timpuriu, presiune pentru performanță. Multă vreme m-am hrănit singură cu iluzia că trebuie să „dovedesc” că merit să fiu „sus” – am luat BAC-ul cu cea mai mare notă din liceu și lucram în paralel la un ziar local din Bacău, am intrat simultan la două facultăți de jurnalism și științele comunicării cu bursă, la o concurență de 16, respectiv 25 de aspiranți pe un loc, am făcut 2 ani de facultate într-unul singur, astfel încât atunci când colegii mei terminau studiile de licență, eu lucram la disertația pentru masterat. În timpul studiilor universitare, lucram, desigur, ca jurnalist pe politică internă, acreditat la Președinția României, Camera Deputaților și Senat. Cu judecata de acum, văd că aceia au fost ani magnifici, însă cumva mai puțin importanți pentru ființa mea de acum.

Coordonator al proiectului „4 / 4 friends”, implementat cu sprijinul Ambasadei SUA, Simona și elevii ei au colectat gunoaiele din zona gării Cucuieți

Cum ai ales școala în care predai acum?

Simona Filip Ghenea: Acum lucrez ca învățătoare la clasa pregătioare, la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din București, sector 2, zona Pantelimon. De mulți ani îmi doream să ajung aici, însă de abia pentru anul acesta școlar s-a ivit o oportunitate – un post disponibil.

Am venit aici de drag pentru anumite peroane, colege pe care le-am urmărit cu admirație, „din umbră”, ani la rând. Pentru mine este un aspect foarte important ca oamenii cu care și lângă care lucrez să-mi semene în aspirații și alături de care „să cresc” profesional, onest și fără rivalități inutile.

Amintirea pe care nu o s-o uiți niciodată din cariera de profesoară de învățământ primar este…

Simona Filip Ghenea: Nu voi uita niciodată privirile mirate ale copiilor din clasa I din mediul rural când i-am anunțat că vom învăța sunetul și litera L, iar lecția noatră se numește „La librărie”. Nu fuseseră niciodată într-o librărie, iar conceptul le era străin. Lucrasem anterior mult cu ei pe literație, aveam deja club de lectură și descopeream săptamânal cărți noi donate regulat de Asociația Curtea Veche, însă nu le vorbisem niciodată de locul de unde se cumpără cărți – librăria.

Săptămâna următoare, cu sprijinul partenerilor de la Editura Humanitas și al prietenilor care ne-au susținut cu deplasarea și alte necesități, i-am dus într-o librărie superbă, în Cotroceni, unde am invitat-o și pe Gabriela Maalouf, psiholog și autor de carte. Ea le-a citit copilașilor un text despre puterea interioară. Este una dintre cele mai vii amintiri, pentru că am sădit în copii bucuria de a merge în casa cărților.

Tot din seria amintiri dulci… Am făcut o plimbare cu elevii din Cucuieți în Centrul Vechi al Bucureștiului, la invitația Institutului de Patrimoniu, iar ghidul nostru cultural, care știa foarte bine să „vorbească cultura” pe limba copiilor, le prezenta o clădire de patrimoniu – Biserica Curtea Veche.  Atunci, una dintre elevele mele a făcut o conexiune corectă cu mănăstirea din Comuna Plătărești, a doua ca vechime după cea din București. Ghidul s-a mirat că a făcut această legătură, iar fetița a completat cu inocență că „doamna e ca mama, ne spune ce vrem să știm despre noi, despre oameni și satele noastre”. Un moment unic și delicat pentru mine! Am avut o mică certitudine că nu doar educ, ci cresc oameni frumoși, curioși și încrezători!

Cum te-a schimbat această muncă și interacțiunea de fiecare zi cu elevii?

Simona Filip Ghenea: Pe cât este de fascinantă lumea copiilor, pe atât este de provocatoare! Este o dinamică continuă, un iureș de situații predictibile, dar și neașteptate. Munca aceasta mă solicită mult fizic și psihic, îmi permite să aduc din creativitatea mea, din experiențele mele anterioare. Nu e loc de blazare, de indiferență. Mergi, zi de zi, în ritmul copiilor! Și asta mă face să mă simt VIE!

Cum crezi că arată impactul tău asupra lor?

Simona Filip Ghenea: Impactul imediat este vizibil și la nivel de grup, dar și individual, pentru că niciodată nu las vreun copil „în urmă” și nici nu pot trece cu vederea stările emoționale nepotrivite cu procesul de învățare. Intervin imediat chiar dacă procesul este mai greu. Copiii înfloresc dacă se simt bine la școală, dacă văd în noi persoane oneste, capabile să conțină toate energiile la nivel de clasă. Cum arată impactul meu asupra lor? Arată ca un copac puternic, probabil ca un nuc, iar eu sunt izvorul care hranește rădăcina lui pivotantă. Și-am fost acolo de la stadiul de nucă, ce poate fi mai frumos? Tare-s curioasă și eu să știu cum va fi impactul și pe termen lung, ca pregătire pentru viață.

Cum vezi dezvoltarea ta în această profesie?

Simona Filip Ghenea: În profesia anterioară, de jurnalist și om de comunicare, am ars etape, am vrut să trec mereu la următorul stadiu. Am alergat zi de zi după mai mult, și mai mult. Am construit campanii care au devenit curente, am bifat și cele mai dificile provocări. Astăzi nu mai sunt un om competitiv. Mă interesează doar munca cu copiii și dezvoltarea de comunități de sprijin pentru aceștia. Oricum, sistemul educațional din România este unul standardizat, cu un pic de efort, toți profesorii urmăm aceeași dezvoltare prin gradele didactice. Ceea ce face diferența, cred, la fel ca în alte profesii, este omul și calitatea lui.