Speranţa de viaţă a tinerilor infectaţi cu HIV a crescut cu 10 ani datorită unui tratament modern
Un studiu publicat de curând în revista medicală The Lancet aduce o veste încurajatoare pentru tinerii adulţi infectaţi cu HIV: speranţa de viaţă a crescut cu 10 ani în Statele Unite şi în Europa datorită îmbunătăţirii medicamentelor anti-SIDA, o metodă cunoscută sub numele de terapie antiretrovirală.
Terapia antiretrovirală, sau ART, a fost folosită pe scară largă la mijlocul anilor 1990, aceasta constând într-o combinaţie de trei sau mai multe medicamente care blochează replicarea virusului HIV. Fapt care ajută la prevenirea şi repararea leziunilor sistemului imunitar cauzate de HIV, împiedicând în acelaşi timp răspândirea ulterioară a bolii. Cercetatorii au analizat 18 studii europene şi nord-americane făcute pe un număr de 88.504 de persoane infectate cu HIV care au început tratamentul cu ART între 1996 si 2010. Printre concluziile cercetătorior: numărul deceselor din acea perioadă a scăzut datorită folosirii acestui tratament; speranţa de viaţă a persoanelor de 20 de ani tratate pentru HIV a crescut cu nouă ani, la femei şi cu 10 ani, la bărbaţi (în Europa şi în America de Nord).
“Cercetarea noastră este o poveste de succes despre modul în care tratamentele îmbunătăţite, completate de screening, pot preveni şi trata problemele de sănătate provocate de infectarea cu HIV şi pot extinde durata de viaţă„, a spus Adam Trickey, care a condus lucrarea de cercetare de la Universitatea din Bristol. Ceea ce ar însemna că un tânăr adult infectat cu HIV, care a început, spre exemplu, tratamentul cu astfel de medicamente în anul 2008 şi a răspuns bine tratamentului, poate avea o speranţă de viaţă ca orice tânăr adult sănătos, adică de 78 de ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă acum ca ART-ul să fie cât mai curând introdus în tratamentul tinerilor adulţi diagnosticaţi cu HIV.