Speranța Talabă: Unirea Basarabiei cu România și iubirea vieții sale într-un singur destin. Povestea tinerei ce a oprit timpul pentru a aduce speranță

De unde vine Speranța?

Speranța vine din Moldova. Din centrul capitalei Chișinău. Din părinți care lucrează ca funcționari publici, oameni muncitori, self made. Speranța vine din speranța tatei că va avea o fetiță.  Tata a fost Judecător la Curtea de Apel Chișinău, care a demis onorabil, iar mama este economistă AGEPI, Agenția pentru Proprietate Intelectuală, echivalentul OSIM din România.

Cum a fost copilăria unei fetițe în Republica Moldova?

Am avut o copilărie obișnuită. Am învățat, am citit mult. De mic copil, m-am implicat în diverse activități extracurriculare: am făcut gimnastică, am făcut înot, am cântat, am făcut 5 ani de școală de Teatru, am făcut voluntariat, am scris poezii.

Tatăl tău are o meserie vocațională, aș îndrăzni să spun. Cum erai judecată tu când erai mică. Cum primeai motivația în familie?

Tatăl meu a fost deopotrivă motivație și disciplină. Ambii suntem personalități puternice. Uneori, aveam nevoie de negociatori la masă. Vorba tatei: Nu avem nevoie de avocați în familie! Nu am fost judecată, dar am avut standarde de excelență în familie. Și lupta sau motivația sau intenția a trebuit transmisă ca să fie înțeleasă de toarte părțile implicate. Motivația în familie a venit prin valorile transmise din generație în generație. Motivația prin sloganuri. Numele meu de fată e Șpac. „Șpacii sunt răbdători” „Unde calcă Șpacii, ceilalți n-au și fași”. În rest, nu a fost motivație, ci disciplină. Duminica, tata îmi dădea câți bani voiam și-mi permitea orice. În rest, a fost vorba de perseverență la mine, ca și copil, să iau note bune să merit numele familiei mele.

Se aplică la tine acea vorbă, poate clișeică: „Prin geamul casei mele văd România”. Vedeai România ca pe o țară vecină sau ca pe o viitoare casă?

Basarabia e România. Vedeam România ca pe acasă, pentru că așa am fost educată. Tata e principalul ambasador al Unirii Basarabiei cu România și când aude, la 7 dimineața sau la fotbal, imnul României, se ridică în picioare și pune mâna la inimă, că Deșteaptă-te, Române, este imnul lui. Știai că Republica Moldova, timp de 3 ani, a fost singurul stat care a avut același imn cu alt stat din lume? Imnul românesc – Desteaptă-te române, din 91, până în 94, când s-a născut Speranța și internațional a fost convenit că 2 state independente nu au dreptul de a avea același imn.

Iar ca toast, de sărbători, tata îmi zice: „Draga tatei, Speranța tatei: cândva o să vii la mormântul meu și o să-mi spui: Tuța, dorința ta s-a împlinit: Azi Moldova e în România Mare. Poate o să transmit vorba lui tata copiilor mei. Cine știe? Pe 27 martie 1918, de unirea Basarabiei cu România, în casa mea mereu a fost sărbătoare. Sărbătoare oficială în România e pe 1 decembrie, un pic mai târziu. Basarabia a fost prima în Unire, a se conspecta”. Aici pot să-ți povestesc ce s-a discutat în casa mea, la Chișinău. Tata vine din țărani și ne mândrim cu asta. Părinților lui le-au fost luate pământurile de către ruși, apoi el la 16 ani a fost nevoit să plece în URSS, la armată. Tata a slujit în URSS, undeva la granița cu Afganistan, în Kușka, o regiune care nu mai există în prezent. Când a revenit în Moldova, din armata rusă, și s-a eliberat Moldova din regimul sovietic, a fost principalul ambasador al Marii Uniri.

Speranța Talabă: „Suntem împreună de 11 ani și nu m-a cerut de soție încă. Facem 7 ani de căsătorie în iulie. Cine pe cine a cerut, se subînțelege”

The love of your life a apărut în liceu. Cum te-ai cunoscut cu domnul T.?

Soțul meu Liviu, Domnul T., a apărut în viața mea la 18 ani, când eu eram la Iași în weekend, în ospeție la prietenele mele din România. Am mers în Skin și a apărut Liviu. Eram prima oară în acel club, unde erau oameni foarte fancy, iar eu o fetiță îmbrăcată modest și cu ochelari, i-am atras atenția. „Ești în lumea ta? m-a întrebat el și de acolo a pornit tot. Suntem împreună de 11 ani și nu m-a cerut de soție încă. Facem 7 ani de căsătorie în iulie. Cine pe cine a cerut, se subînțelege

Cât te-a ajutat în drumul tău spre dezvoltare umărul găsit în partener?

Soțul meu a fost un exemplu și motivație că se poate, singur, fără tata și fără soț. Partenerul meu mă susține, dar totul vine de la mine. Dacă eu nu am vise, proiecte, dorințe, scopuri, el nu are cu ce să mă ajute, orice mi-ar oferi. Așa mă ajută soțul meu, prin puterea exemplului. El este un role model de self made person. Avem diferențe culturale care uneori se fac simțite, dar lucrăm și comunicăm și prioritizăm. Cred că avem un echilibru de a ne ajuta reciproc. Când el are perioade mai încărcate, eu sunt mai proactivă. Când eu am proiecte importante, el mă susține și mă prioritizează. Așa facem și cu gătitul sau taskurile ce țin de casă.