Artistul american Bob Dylan, primul cântăreţ din lume care a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură, a acordat un interviu pentru cotidianul britanic The Telegraph, în care s-a declarat „uluit” că a primit acest premiu, fapt pe care îl consideră „ceva greu de crezut”, informează contactmusic.com, citat de News.ro.
Legendarul cântăreţ folk american Bob Dylan a devenit primul cântăreţ din lume care a câştigat premiul Nobel pentru literatură, pe 13 octombrie 2016, pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a cântecului american”, potrivit motivaţiei oficiale a Comitetului Nobel.
Deşi fanii şi colegii de breaslă ai artistului american l-au felicitat în număr mare pentru câştigarea premiului, artistul, în vârstă de 75 de ani, nu a vorbit în mod public până la interviul din The Telegraph despre acest trofeu prestigios.
Recent, starul american a şters de pe site-ul său oficial o referire la această distincţie.
Menţiunea „laureat al premiului Nobel pentru literatură”, a apărut pentru o perioadă foarte scurtă în articolul de promovare a volumului de versuri „The Lyrics: 1961-2012”, pe site-ul artistului. Acea menţiune a fost ştearsă de pe site pe 21 octombrie.
La sfârşitul acestei săptămâni, Bob Dylan a decis să vorbească în sfârşit despre Nobelul pentru literatură şi s-a declarat „complet surprins” de acest premiu.
Într-unul dintre rarele sale interviuri, acordat pentru The Telegraph, vineri, cântăreţul american a spus: „Nu-i aşa că e o mare realizare? E greu de crezut… cine ar putea să viseze la aşa ceva?”.
În mod tradiţional, toţi laureaţii premiilor Nobel sunt invitaţi în fiecare an să participe la o ceremonie de înmânare a premiilor, la Stockholm, în Suedia. Reprezentanţii Academiei Suedeze, instituţia care atribuie premiul Nobel pentru literatură, anunţase în urmă cu câteva zile că nu reuşea să ia legătura cu Bob Dylan.
Întrebat dacă va participa la ceremonia de înmânare a premiilor Nobel, pe 10 decembrie, Bob Dylan a oferit jurnaliştilor de la The Telegraph următorul răspuns: „Da, absolut. Dacă va fi posibil”.
Apoi, starul american a insistat asupra faptului că nu a ignorat e-mailurile şi apelurile telefonice ale organizatorilor, spunând că este o persoană care poate fi contactată cu uşurinţă. „Ei bine, sunt chiar aici, pot fi contactat”, a spus Dylan.
Interviul oferit de Bob Dylan a fost publicat la aproape o săptămână după ce Per Wastberg, membru al Academiei Suedeze, a spus că legendarul artist american este „nepoliticos şi arogant”, după ce presa internaţională a publicat o serie de articole care sugereau că Dylan ar fi evitat în mod intenţionat să răspundă mesajelor oficialilor suedezi.
Vineri, Fundaţia Nobel a anunţat însă printr-un comunicat oficial că Bob Dylan a discutat în această săptămână cu Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze, şi i-a transmis că va accepta premiul.
Comitetul Nobel spune că va depinde doar de Bob Dylan dacă va dori să participe sau nu la ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel, ce va avea loc în luna decembrie.
În fiecare an, pe 10 decembrie, laureaţii premiilor Nobel sunt invitaţi la o ceremonie în cadrul căreia trofeele le sunt înmânate de regele Carl XVI Gustaf al Suediei. Laureaţii trebuie să susţină discursuri de acceptare a premiilor în cadrul unui banchet.