„Stones - No Filter” - The Rolling Stones face un turneu european în 2017
The Rolling Stones, celebra trupă rock britanică, a anunţat un nou turneu european în 2017. Turneul „Stones – No Filter” va avea loc în toamnă în lunile septembrie şi octombrie. Aşa cum se precizează şi pe site-ul oficial al trupei, The Rolling Stones va susţine 13 concerte în 12 oraşe din 9 ţări din Europa, în septembrie şi octombrie. Ţările incluse în acest turneu european sunt Germania, Austria, Elveţia, Italia, Spania, Olanda, Danemarca, Suedia şi Franţa.
Turneul, intitulat „Stones – No Filter”, va debuta pe 9 septembrie cu un concert ce va avea loc în Hamburg. Această serie de concerte europene ale trupei The Rolling Stones se va încheia cu două show-uri la Paris, pe 19 şi 22 octombrie , precizează News.ro.
În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Ronnie Wood (chitară) şi Charlie Watts (tobe). I-am putut vedea la Bucureşti în 2007, în cadrul turneului „A Bigger Bang”.
Formaţia britanică a susţinut în 2016 un turneu de amploare în America de Sud, ce a inclus şi un concert – considerat istoric – în Havana, capitala Cubei.
Trupa The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It’s Only Rock ‘n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994), şi „Bridges to Babylon” (1997).