Stropitorul stropit, o parabolă animată a fraţilor Lumière

Nu cred că sînt mai mult de o sută de paşi de cînd ies din casă pînă la statuie (o să-i număr după ce termin textul). A fost dezvelită acum trei ani, localnicii s-au obişnuit cu ea, dar turiştii care trec prin Parcul Central se uită miraţi, unii se apropie şi citesc placa explicativă, alţii ridică din umeri şi pleacă. Sîntem obişnuiţi să vedem statui ecvestre, statui cu drapele, cu săbii în mînă, (busturile nu se discută, nu-i aşa?), aşa că da, ridicatul din umeri e explicabil. Nu vezi pe toate drumurile o statuie reprezentînd, naturalist, un bătrîn care se uită într-un furtun. De aceea, cînd sînt în preajmă şi văd ridicatul din umeri intru în vorbă şi le explic: „E stropitorul stropit”, statuia face aluzie la filmul cu acelaşi titlu realizat de Louis Lumière, unul din cei doi fraţi care au inventat cinematograful. Filmul a fost făcut aici, în La Ciotat, ca şi cealaltă peliculă celebră, „Intrarea trenului în gară”.

-Da?! -se miră ei. Nu ştiam, vă mulţumim că ne-aţi spus… ne puteţi face o poză cu el? – mai zic ei, dacă nu cumva au bară de selfie şi se descurcă singuri.

Am mai vorbit, cu acelaşi patriotism local care datează de vreo cinci ani, despre Fraţii August şi Louis Lumière. Au inventat cinematograful, au filmat trenul în gară, copiii mîncînd, muncitorii ieşind din fabrică, familia la pescuit peşti roşii, acostarea unui vapor, sosirea unor fotografi la un congres…

Dar au simţit nevoia de mai mult. Erau convinşi că inventaseră ceva care va revoluţiona distracţia. Louis, cel mai tehnic (el e inginer, Auguste e medic), îşi face un plan de filmare. Are o idee pe care o preia dintr-o bandă desenată. Îşi notează poveste: Un grădinar udă plantele cu un furtun. Un puştan calcă pe furtun. Apa se opreşte, grădinarul, îndreptă furtunul spre ochi, să vadă ce se întîmplă. Puştanul lasă piciorul şi grădinarul primeşte jetul de apă în faţă. Apoi fuge după făptaş, îl prinde, îi trage două palme la fund, apoi îl stropeşte. Fin, The End .

Ăsta este primul scenariu din istoria cinematografului. Apoi, Louis Lumière îşi alege personajul. Care va fi François Clerc, grădinarul familiei de pe domeniul lor din la Ciotat. Puştanul este jucat de Léon Trotobas, un tînăr mai pirpiriu, electrician la şantierul naval. Asta în prima versiune. Pentru că a fost şi o a doua (primul remake din istoria cinematografului!), în care gărdinarul a rămas acelaşi, doar puştiul a fost jucat de, Benoît Duval, fiul unui muncitor de pe domeniu.

Filmul s-a numit prima dată Grădinarul şi jucăuşul, apoi titlul s-a schimbat, Stropitorul şi stropitul, pentru ca, în fine, să se impună cu numele sub care e cunoscut şi azi, Stropitorul stropit. A fost văzut pentru prima dată în 21 septembrie 1895, într-o proiecţie privată, în La Ciotat. Apoi, într-o proiecţie publică (pe bani), în acelaşi an, în 28 decembrie, la Paris, în Salonul indian de la Grand Café. Onoarea de a învârti maneta aparatului la prima proiecţie i-a revenit lui Antoine, tatăl Fraţilor Lumière. Cum filmul are în total 46 de secunde, în acea zi au fost zeci de proiecţii. Succesul a fost atît de mare încît a trebuit să intervină poliţia şi să domolească miile de curioşi care voiau să vadă filmul. Aceasta este prima coadă la film din istoria cinematografului!

Nu i s-a spus film, ci „vederi fotografice animate” şi, pentru că era ceva comic, „vedere comică animată”. Stropitorul stropit este prima comedie din istoria cinematografului. Am citit undeva că ar mai fi existat şi a treia variantă, în care ar fi jucat rolul copilului jucăuş chiar fratele cel mai mic al celor doi inventatori. Edouard, cu douăzeci de ani mai tînăr decît Louis şi cu douăzeci şi doi decît Auguste. Dar varianta aceasta nu s-a mai păstrat. Peste ani şi ani, François Clerc, grădinarul devenit primul actor de comedie din lume, a povestit experienţa sa din timpul filmărilor. Louis, scenarist şi operator, i-a spus, în calitate de regizor, ceva gen: „Trebuie să te comporţi ca în realitate. Nu te uiţi la aparat, faci totul extrem de natural ca în viaţă, eşti un grădinar care stropeşte grădina, ignori prezenţa mea aici.”

Şi, da, stimaţi cititori, dragi spectatori, scumpi scenarişti, îndrăgiţi actori, minunaţi cineaşti, aceasta a fost prima indicaţie de regie care, în fond, conţine una dintre ideile de bază ale cinematografului: să imite viaţa, să dea iluzia vieţii, actorii să se comporte ca în realitate, să nu joace, ci să trăiască acţiunea.

Stropitorul stropit a devenit o expresie cultă care spune că, în general, cel care-ţi face rău va primi răsplata. Aşa să fie!