Sunt faimos şi dependent de sex!
Dependenţa de sex se arată cea care trezeşte controverse mai mari ca orice altă „surată” de a sa. În timp ce toate celelalte se învârt în jurul unei substanţe sau licori cuantificabile, palpabile, real identificate şi numite, cum sunt dependenţa de droguri sau de alcool, învinuita de mai sus este şi azi un diagnostic controversat. Asta în cazul în care există un diagnostic, pentru că o parte dintre cei cuprinşi de febra ei o văd ca pe un titlu de glorie, ca pe o extravaganţă a unei societăţi moderne.
În ciuda celor ce o consideră un concept real, cu grave repercusiuni asupra celui ce o experimentează, de cealaltă parte a baricadei privesc ostil cei care consideră că nu trebuie abordată şi tratată asemenea celorlalte. În realitate însă, poftele neobişnuit de frecvente sau „colorate” pot masca alte aspecte cum ar fi depresia, anxietatea sau stresul dus la extrem.
Cunoscută azi şi sub alte denumiri – Don Juanism, nimfomanie sau hipersexualitate dependenţa de sex a provocat specialiştii din spitale, terapeuţii privaţi sau grupurile de susţinere a celor care se confruntă cu ea să contureze, pe lângă o abordare medicală a problemei şi un test care să indice prezenţa acesteia: SAST – Sexual Addiction Screening Test.
Printre cei ce l-au „picat” cu brio se află şi o galerie generoasă de persoane publice, care s-au predat terapiei, în speranţa aducerii la „normalitate”, asumarea aruncându-i la picioarele unui public avid de senzaţional.
Despre Charlie Sheen se zvoneşte că ar avea un palmares ce sare de 5.000 de femei care i-ar fi satisfăcut apetitul, din plăcere sau contra cost. Dincolo de faima de cuceritor ce parcă i-a luat „faţa” celei de actor, preţul plătit a fost unul mult prea scump: Sheen a fost diagnosticat cu HIV.
Rândul pacienţilor este îngroşat de Michael Douglas, sex simbolul indubitabil al anilor ’90, care pare a păstra dependenţa în familie: îşi pierde un frate din cauza unei supradoze şi îşi vizitează fiul aflat după gratii, condamnat pentru trafic de stupefiante. Michael pune lupta cu un cancer de esofag pe seama excesului de… sex oral, pierzând numărul partenerelor sale. De altfel, longevitatea mariajului cu superba Catherine Zeta-Jones este susţinută şi contractual, soţia acoperindu-se financiar de o eventuală escapadă a năstruşnicului soţ.
Robbie Williams, aşezat şi el acum „la casa lui” se scuză nu foarte convingător pentru tumultuoasa tinereţe: dependenţa de alcool şi droguri a trebuit înlocuită cu ceva „sănătos” şi cel puţin la fel de „captivant”.
Talentul actoricesc al lui Tom Sizemore ( un nume parcă predestinat ) a fost demonstrat în repetate rânduri: „Saving Private Ryan”, „Pearl Harbour” sau „Devil in a Blue Dress” sunt doar câteva pelicule care i-au făcut cinste. Tom înscrie însă şi la capitolul dependenţei de sex, cauzată se pare de abuzul de droguri şi alcool, suferind totodată şi de „priapism”, putând „alerga” pâna la nouă maratoane în aşternuturi, fără oprire. Episoadele, în schimbul unui titlu de campion în rândul doamnelor, l-au aruncat dramatic în mijlocul unei depresii severe, pe care o gestionează cu ajutor de specialitate, părând a fi totuşi pe calea cea bună.
Veteranul Jack Nicholson nu este doar protagonistul magistral al unor lung metraje care au făcut încasări demne de Cartea Recordurilor, dar este şi burlacul convins pentru care zilele în care ”întreţinea” în jur de patru dame pe zi nu sunt chiar o amintire.
Prea tinerel nu este nici Billy Bob Thornton, faimos în primul rând pentru mariajul cu Angelina Jolie şi doar mai apoi pentru vreun rol memorabil. Apetitul său sexual a fost atât de neobosit, încât a reuşit performaţa de a o înşela pe senzuala sa soţie chiar cu o parte din personalul domestic, dar şi cu terapeuta la care Angie, în disperare de cauză, l-a trimis să-şi rezolve problemele intime.
Să nu credeţi că doar domnilor celebri şi bogaţi le-au dat bătăi de cap episoadele fierbinţi. Lindsay Lohan, copila teribilă a Hollywood-ului a recunoscut doar pe jumătate că nu s-ar putea opri din poftele trupeşti, afirmând că a fi actriţă este o îndeletnicire predispusă la singurătate şi ei nu-i place nicicum să doarmă singură. Asta după ce a pendulat o vreme între apucături hetero- şi homosexuale.
Pe de altă parte, Paris Hilton, în calitatea sa de moştenitoare a unui imperiu hotelier, nu a devenit celebră prin vreo strategie de afaceri ingenioasă ci prin apariţia unui video pornografic. „One Night in Paris” probabil a dat ceva dureri de cap familiei la vremea apariţiei, poate ceva mai mult decât petrecerile zgomotoase la care starleta a luat parte de-a lungul timpului.
Tot o filmare „necuviincioasă” a făcut-o faimoasă şi pe Nicole Narain, care în 2005 l-a dezbrăcat de inhibiţii pe adulatul Collin Farrell. Superba mulatră a fost acţionată şi în instanţă de actor, în încercarea de a opri difuzarea casetei, dar conflictul s-a stins amiabil. Totuşi în 2009, fostul Playmate caută ajutor public prin intermediul reality show-lui „Sex Rehab with Dr. Drew”, încercând să-şi trateze neputinţa de a se opri din a-i satisface pe alţii sau pe sine.
Cum o dai, se pare că şi în cazul suprasolicitării sexuale se poate spune că „ce e mult, strică”. Acum depinde doar să stabilim care este doza optimă pentru fiecare, că doar şi numărul de la pantofi îl avem diferit. Reţeta ideală este aceea în care partenerii savurează la unison ingredientele, cantitatea şi calitatea lor.
Poftă „bună”! (Mai multe poze în galeria foto)
Andreea Militaru este Guest Writer pentru life.ro şi dacă esti curios să o cunoşti mai bine, poţi încerca Just Words, platforma pe care continuă să-şi aştearnă gândurile, ideile şi întâmplările.