Taberele internaţionale: un nou trend în educaţia copiilor - LIFE.ro
Sari la conținut

Taberele internaţionale: un nou trend în educaţia copiilor

Pe vremuri, noi mergeam la Năvodari, unde nu zic că era rău, era foarte bine, căci asta ştiam. Copiii noştri au acum posibilitatea să meargă într-o tabără internaţională
Share this article

Taberele internaţionale sunt din ce în ce mai căutate la noi, probabil datorită faptului că părinţii şi-au lărgit orizonturile educaţionale pentru copiii lor.

Pe vremuri, noi mergeam la Năvodari, unde nu zic că era rău, era foarte bine, căci asta ştiam. Copiii noştri au acum posibilitatea să meargă într-o tabără internaţională, într-un campus al unei boarding school sau al unei universităţi, să interacţioneze şi să socializeze cu copii din toată lumea, să cunoască diferite culturi şi să dobândească o mulţime de abilităţi, de la cele legate de limbă şi până la cele sportive sau artistice.

Ca părinte, mi-aş pune problema: ce se întâmplă dacă copilului nu-i place/nu se adaptează/nu se simte bine? Nu e ca şi cum aş da o fugă până la Buşteni să-l aduc acasă…

La această întrebare şi la multe altele legate de tabere internaţionale, mi-a răspuns Daniela Pavoni, general manager Mirunette International Education, una dintre primele instituţii din România care a organizat astfel de tabere, cu o expertiză de peste 15 ani în acest domeniu.

De ce să alegi o tabăra internaţională? Care sunt avantajele?

Pentru că acolo copiii au ocazia să studieze limba străină unde este vorbită nativ, să învingă bariera de exprimare şi să îşi dezvolte spiritul de independenţă într-un mediu supravegheat. Pot petrece o vacanţă de neuitat într-un mediu multinaţional şi multicultural alături de copii din toată lumea, într-un sistem diferit de învaăţământ, acolo unde s-au format oameni de ştiinţă câştigători ai premiilor Nobel, oameni politici de renume sau businessmen de succes, profesori ai generaţiilor viitoare.

O tabără internaţională este cea mai bună oportunitate pentru copii de a-şi dezvolta abilităţile sociale, comunicarea şi încrederea în sine, pe lângă învăţarea limbii străine într-un mediu native. Totodată au ocazia de a experimenta viaţa de elev într-o şcoală de prestigiu în care ar putea reveni să înveţe.

Cum alegi o tabără internaţională?

Atunci când alegem o tabără internaţională sunt foarte multe aspecte importante, pe lângă cele ce ţin de limba străină vorbită sau coordonatele geografice.

În primul rând încurajăm părinţii să îi povestească copilului despre taberele internaţionale în avans şi să îl implice în procesul de alegere al taberei. Dacă acesta nu este încă pregătit şi nu îşi doreşte să plece fără părinţi, nu este indicat să se insiste asupra deciziei în acel moment, ci mai degrabă să se reia ideea cu urmatoarea ocazie.

Prima alegere o reprezintă tipul de tabăra potrivit pentru copil: o tabără de grup sau o tabără individuală. La fel de importante sunt şi înclinaţiile copilului: este sportiv, are înclinaţii artistice sau e interesat de partea academică?

Care este scopul taberei: dezvoltarea personală, învăţarea unei limbi străine sau în cazul în care copilul vorbeşte deja foarte bine limba străină: pregătirea pentru susţinerea unui examen sau înscrierea la un liceu sau universitate?

Care este diferenţa între o tabăra de grup şi una individuală?

Din punctul de vedere al desfăşurării, programele sunt similare, diferenţa majoră fiind prezenţa grupului de copii români şi a însoţitorului de grup. Taberele de grup sunt recomandate celor aflaţi la prima experienţă departe de părinţi, făcând apoi tranziţia către o tabăra individuală, cu un grad mai mare de independenţă, dar sub supraveghere.

În cazul taberelor individuale programele sunt mai variate, cu posibilitatea de a practica un sport (precum tenis, fotbal, golf, baschet, echitaţie şi multe altele), de a se pregăti pentru susţinerea unui examen (Cambridge, IELTS, Trinity şi altele), de a-şi cultiva talentul artistic (muzică, teatru, film, desen, fashion etc) sau de a se pregăti pentru accesul la o şcoală sau universitate (pregătire pentru IB/ A level, Medicină, Drept, Business, IT şi multe altele).

Daniela Pavoni

Care este cea mai solicitată destinaţie?

Foarte populare sunt taberele din Marea Britanie, desfăşurate în boarding schools sau campusuri universitare, datorită numeroaselor locaţii disponibile dar şi a varietăţii programelor.

Destinaţiile precum Londra, Oxford sau Cambridge sunt întotdeauna în topul preferinţelor, dar şi taberele desfăşurate în şcoli de renume precum Wellington College, Bromsgrove School sau Fettes College. Într-o continuă creştere în topul destinaţiilor solicitate sunt taberele din Statele Unite ale Americii desfăşurate în locatii precum New York, Los Angeles sau Miami.

Care este tipologia de copil potrivit pentru a participa într-o tabără internaţională?

Un copil activ, căruia îi plac limbile străine, călătoriile, interacţiunea cu copii din alte ţări, cu profesori noi şi cunoaşterea unei culturi noi.

Care sunt detaliile la care trebuie să fie atent un părinte?

Cel mai important detaliu este experienţa şi credibilitatea agentului educaţional: De cât timp organizează tabere educaţionale? Este activ în mediul online şi la curent cu ultimele noutăţi? Căutaţi articole despre activitatea acestuia, review-uri şi nu vă temeţi să cereţi referinţe sau să întrebaţi de gradul de revenire al participanţilor. 

Cum ştie un părinte că al său copil este pregătit pentru o tabără internaţională?

În cazul în care copilul este o fire activă, comunicativă şi prietenoasă, cu siguranţă se va integra uşor în orice colectiv şi se va bucura din plin de experienţa unei tabere internaţionale. De cele mai multe ori participarea anterioară la excursii şi tabere în ţară este o bună ocazie pentru a analiza reacţiile copilului la distanţa faţă de părinţi. Nu puţine sunt ocaziile când chiar copiii sunt cei care îşi manifestă dorinţa de a participa la o tabăra internaţională în străinătate.

Care sunt cele mai frecvente reacţii nefericite ale copiilor, atunci când nu se adaptează?

Greutăţile de adaptare pot apărea de regulă în primele zile ale taberei, iar cele mai frecvente reacţii la dorul de casă sunt tendinţa de izolare şi utilizarea excesivă a telefonului mobil (sau a altor dispozitive). În fiecare campus există însă personal calificat, având rolul de a se asigura că toţi copiii se integrează în colectiv şi că se simt cât mai bine în tabără, dar şi de a-i supraveghea permanent. Copiii sunt întotdeauna încurajaţi să comunice şi să anunţe personalul şcolii sau însoţitorul de grup daca nu se simt bine sau dacă au o problemă. De asemenea părintele va fi întotdeauna informat despre starea copilului, cu condiţia sa coopereze.

De la ce vârstă sunt potrivite taberele internaţionale?

Taberele internationale Mirunette sunt potrivite copiilor cu vârste pornind de la 7 ani, iar pentru cei mai mici sunt disponibile programe de tip Parent & Child ca prim pas.

În costul taberei este inclusă şi asigurarea medicală? De obicei aceste tabere oferă servicii medicale şi la locaţie?

Asigurarea medicală este obligatoriu inclusă în tariful taberelor, chiar daca noi ca cetaţeni europeni beneficiem de servicii gratuite.

În toate locaţiile unde se desfăşoară tabere internaţionale există personal calificat pentru acordarea primului ajutor, iar o parte din locaţii au şi cabinet medical în campus. În cazul unei îmbolnăviri sau accidentări, dacă este necesară vizita la un cabinet medical un membru al şcolii va însoţi copilul la medic iar părintele va fi ţinut la curent cu tot ceea ce se întâmplă.

Ce evenimente notabile s-au petrecut într-o tabăra internaţională de vară?

Momente de neuitat au fost lansări de rachete la NASA, întâlnirea cu Johnny Deep la Los Angeles într-un local, vizita Studioului Harry Potter şi multe altele.

Dar cel mai neplăcut?

Neplăcut? Da, atunci când părinţii îi sună non stop pe copii, care nici nu apucă să se bucure de program, pentru că trebuie să raporteze din oră în oră. Atunci când copiii sunt nepoliticoşi cu colegii sau profesorii sau le fac glume proaste.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora