Educație

Florentin Gheorghe, tânărul care a lăsat teologia pentru a-i învăța carte pe copiii de la țară. Azi este profu’ de română ce predă gramatică și literatură distractivă pe Youtube

Florentin Gheorghe este Profu’ de română de pe Youtube și Facebook, dar și gazda unei emisiuni „De vorbă cu Profu de română”, o emisiune despre educație și cultură. Este debutant, dar nu-l împiedică să fie și creativ. S-a dat pe brazda generației zilelor noastre și prezintă conținut educațional pe social media. În pandemie, forțat de situație, a venit în sprijin copiilor de la clasele lui și astfel a creat vloguri educaționale. A demonstrat că Youtube și platforma Facebook, cea mai cunoscută platformă de socializare, pot deveni instrumente de învățare.