Teddy Dumitrescu: „Sailing-ul este o pasiune care contaminează”

Să vorbeşti cu şeful agenţiei Publicis despre bărci, yachting, sailing, mare, pasiuni, muzici, Fatboy Slim, este o adevărată provocare. Om atent la cuvinte, măsurând exact efectele spuselor sale, Teddy Dumitrescu nu pare genul pe care sfârşitul lumii să-l ia prin surprindere. Nu e de mirare că face yachting. De când scriem despre acest sport pe life.ro, am învăţat atât de mult despre mânuitorii de bărci, încât am ajuns să-i respect profund şi să-l înscriu şi pe copilul meu în clubul din Herăstrău!

Ce te-a făcut să fii pasionat de yachting? Cum ai început? De când practici acest sport?

Teddy Dumitrescu: Pasiunea mea pentru yachting începe undeva prin anul 1991. La vremea respectivă făceam Windsurfing la nivel de amator şi închiriam echipamentul de la Clubul BTT din Herăstrău. Tot pe lacul Herăstrău atunci erau, cred, vreo 6 veliere de +/- 20 de picioare (aprox. 6,2 m lungime) de închiriat. Conrad 20 şi El Bimbo, îmi vine să spun, dar s-ar putea să greşesc. Oricum, o dată am încercat o plimbare cu velierul în loc de placă de windsurf. O dată, prima dată, de la Clubul Nautic al lui Doru Profesoru’ de lângă Ecluză, acolo unde mai târziu Clubul Nautic s-a transformat în Terasa „La Fitze”.

Mi-a plăcut atât de mult, încât am început să merg în fiecare weekend cu un grup de prieteni şi să ieşim pe lacul Herăstrău cu velierele. Devenisem atât de pasionaţi încât în timpul zilei făceam „windhunting”: din oră în oră scoteam capul pe geam în Bucureşti, inspectam mişcarea frunzelor, şi când părea că se ridică vântul, ne dădeam telefon unul altuia – pe fix – şi ne întâlneam în Herăstrău ca să ieşim cu barca. Evident, în anii ’90 nu existau aplicaţii pentru prognoze de vânt, cum sunt azi WindGuru sau PredictWind. Deşi, privind retrospectiv, ar fi fost folositoare, fiindcă într-o noapte ne-a prins pe lacul Herăstrău o furtună care a rupt copaci prin Bucureşti şi am avut emoţii foarte mari să aducem barca la ţărm.

Au fost câţiva ani foarte frumoşi, dar, încet-încet, business-ul Agenţiei de Publicitate nu a mai lăsat loc pasiunii şi am întrerupt complet practicarea sportului cu vele. Nostalgia însă a rămas, şi de fiecare dată când ajungeam în parcul Herăstrău, mă uitam pe lac după veliere, care însă, spre dezamăgirea mea, cu trecerea anilor, au dispărut unul câte unul.

Cine te-a determinat să te îndrepţi către yachting? Ai avut vreun mentor sau vreun exemplu?

Teddy Dumitrescu: Acum 3 ani, când credeam că toate velierele de pe Herăstrău au dispărut, am aflat că mai există totuşi un velier la Yacht Club Sportul Studenţesc, aşa că mi-am propus „sa merg în inspecţie” şi să văd cu ochii mei. Nu mică mi-a fost surpriza să descopăr, nu doar că mai exista un velier, ci şi să îi reîntâlnesc pe vechii mei prieteni Liviu şi Bogdan Doară (cu care ieşeam cu bărcile pe lac la începutul anilor ’90), astăzi antrenori la Yacht Club Sportul Studenţesc. Liviu este o persoană inspiraţională, şi sportul cu vele din România îi datorează foarte mult. Cei 300-400 de copii pe care i-a antrenat de-a lungul carierei îi datorează foarte mult. Iar noi, bucureştenii, îi datorăm faptul că astăzi avem din nou cele 7 hectare din Parcul Herăstrău. Iar eu, personal, îi datorez faptul ca mi-a re-trezit pasiunea pentru sailing.

Este scump? Cât costă pasiunea asta?

Teddy Dumitrescu: În 2015 m-am hotărât că un singur velier pe Herăstrău este prea puţin pentru un lac atât de mare, iar oamenii nu se vor apropia de sportul cu vele dacă nu văd cu ochii lor. Aşa că am decis să îmi cumpăr şi eu un velier de 20 de picioare (6,3 m), astfel încât pe lacul Herăstrău să fie 2 veliere.

Sigur, a cumpăra o barcă este o soluţie „extremă”, iar cineva care are pasiunea sportului cu vele ar fi bine să fie sigur când ia această decizie.

Dar, să presupunem că eşti sigur, şi vrei să cumperi un velier. Un velier „corect”, second hand, în stare bună, între 20 şi 36 de picioare, poate costa între 15.000 şi 50.000 EUR, la care se mai adaugă cheiajul (parcarea în Marină) între 100 şi 200 EUR pe lună. Ar mai fi de spus că un velier de 32-36 de picioare are în general sub punte 2-3 dormitoare duble, o toaletă cu duş, living cu loc de luat masa şi bucătărie utilată (chiuvetă, aragaz, frigider), ceea ce înseamnă că locuieşti pe barcă şi nu mai ai de ce să îţi iei cameră la hotel.

Eu însă aş recomanda oricărui pasionat sau curios să iasă de câteva ori cu velierul ca să vadă dacă i se potriveşte acest lifestyle. O ieşire de o jumătate de zi (5 ore) pe Marea Neagră cu un Velier cu 5 prieteni plus Skipper costă, probabil, 250 EUR, iar o noapte dormită pe barcă costă 100 EUR. După care, fiecare poate decide pentru el.

Soţia ta, Ramona, „s-a contaminat” cu aceeaşi pasiune? Nu e greu pentru o femeie? Care sunt calităţile obligatorii pentru a te apuca de acest sport? Trebuie sa fii o fire sportivă?

Teddy Dumitrescu: Soţia mea m-a încurajat să îmi urmez visul, dorinţa de a urma o pasiune mai veche. După ce ne-am cumpărat velierul şi am făcut mai multe plimbări anul trecut pe Herăstrău, şi mai ales după ce am început să participăm la Regate, a devenit la fel de pasionată ca şi mine. Atât de pasionată încât anul acesta am mers împreună la cursurile de Skipper şi facem amândoi parte din echipajul HOPE Sailing Team. Iar acum îşi încurajează prietenele să participe măcar o dată la o Regatta.

Oricum, Ramona nu e singurul membru al familiei care s-a contaminat cu această pasiune. Anul acesta, băiatul nostru, Danny-Luca (9 ani), a fost în primul cantonament de sailing cu Yacht Club Sportul Studenţesc şi antrenorul Liviu Doară. Danny-Luca va continua antrenamentele pe lacul Herăstrău la Baza Sportivă a Yacht Club Sportul Studenţesc şi anul viitor va participa la Cupa României Optimist Începători, sub culorile Clubului Sportul Studenţesc secţia Yachting.

Iar Nicolas Gabriel, băiatul nostru de 3 ani, îmi spune „Daddy, daddy, let’s go boat”, ca să îl plimb cu Catamaranul pe care îl lansez de pe plajă în Mamaia.

Deci, da, sailing-ul este o pasiune care contaminează. Am să explic de ce mai târziu.

Fiindcă întrebai dacă sailing-ul nu e greu pentru o femeie, ei bine, Leisure sailing-ul nu necesită aptitudini deosebite. Sigur, ideal ar fi să ştii să înoţi, să nu îţi fie frică de apă şi să nu ai rău de mare. Dacă nu ştii să înoţi nu e o problemă, fiindcă oricum porţi vestă de salvare pentru siguranţa la bord, dacă ţi-e frică de apă exista Rom, iar dacă ai rău de mare… exista Rom. Sau Metoclopramid, Emetrix etc. Totuşi, marinarii recomanda Rom 🙂

Sigur, pentru Sailing competiţional, trebuie să mai ai şi alte calităţi, în funcţie de rolul pe care îl îndeplineşti în echipaj. Condiţie fizică, echilibru, înţelegerea modului în care funcţionează o ambarcaţiune cu vele, cunoştinţe de fizică, geometrie etc.

Participaţi la toate Regatele?

Teddy Dumitrescu: Sincer, până la începutul lui 2016 nu aveam nicio idee că vom participa la Regate. S-au întâmplat însă două lucruri.

În primul rând, am observat că Sportul cu Vele nu este promovat suficient în România, iar în aceste condiţii sportul de performanţă cu vele va supravieţui foarte greu. De ce? Foarte simplu. Dacă tatăl sau mama unui copil nu sunt pasionaţi de sailing şi nu practică sailing-ul la nivel de amator, şansele ca ei să îşi ducă copiii la un Club de Sailing sunt zero. O să îi ducă la fotbal, baschet, balet, pian! Deci, mi-am spus eu, trebuie popularizat Sportul cu Vele la nivel de amatori, ca pasiune, şi trebuie arătat că este accesibil tuturor, indiferent de cunoştinţe tehnice sau buget.

În România, promovarea Sportului cu Vele este în limbo. Pe de o parte, un grup mic de entuziaşti face eforturi uneori supraomeneşti, pe de altă parte „de-sincronizarea” administraţiei locale duce la faptul că pe lacul Herăstrău se desfiinţează bazele nautice, în condiţiile în care în orice ţară civilizată, pe orice lac pe care se poate naviga există zeci de cluburi nautice şi sute, da, SUTE de bărci cu vele. Dau doar exemplul cel mai apropiat de noi, lacul Balaton din Ungaria. Despre Italia nici nu merită să vorbim…

În al doilea rând, la Yacht Club Sportul Studenţesc l-am cunoscut pe Florin Olteanu, care ne-a devenit prieten şi Skipper al echipajului. Florin este un sportiv foarte talentat şi riguros. Am decis împreună să înfiinţăm echipa HOPE Sailing Team, cu care să participăm la Regate sub culorile Clubului Sportul Studenţesc Secţia Yachting. HOPE, fiindcă există speranţă pentru Sportul cu Vele în România, fiindcă în Sportul cu Vele pentru amatori nu există obstacole de vârstă sau pregătire fizică, fiindcă poţi avea rezultate mari cu o barcă mică şi fiindcă da, chiar este accesibil tuturor celor care îşi doresc asta.

De atunci, am participat la 6 Regate, în general ne-am clasat pe podium şi chiar am câştigat ultimele două Regate, Bricul Mircea şi Callatis, la clasa noastră de concurs (Cruisers). Ne pregătim pentru Campionatul Naţional de Off-Shore din septembrie. Obiectivul nostru este un loc pe podium. „Fiindcă atunci când noi concurăm, România câştigă”.

Ah, şi am uitat să spun, ne-am legitimat eu, Ramona, ceilalţi membri ai HOPE Sailing Team, şi fiul meu Danny-Luca, la Sportul Studenţesc secţia Yachting, cu vizita medicală, fotografie 4×3 şi cotizaţie. Fac o paranteză şi sar la alt sport. În Facultatea de Arhitectură l-am avut profesor de sport pe Nicu Pădureanu, care a fost antrenorul Naţionalei noastre de Rugby, tatăl meu a jucat rugby în echipa Arhitectura în divizia B, sub bagheta lui Nicu Pădureanu. „Sportul Studenţesc” înseamnă pentru mine more than meets the eye.

Vă poate însoţi cineva care nu ştie yachting pe barca voastră, în călătorii? Nu încurcă?

Teddy Dumitrescu: Majoritatea velierelor pot fi conduse şi manevrate în regim de Leisure Sailing de către Skipper alone sau Skipper plus un competent crew. Ceilalţi 4-8 crew members nu încurcă. Întrebarea este ce îşi doresc ei? Dacă vor să râdă şi să bea Rom pe punte şi să plece acasă aşa cum au venit, e una. Dacă vor să contribuie la manevra ambarcaţiunii cu vele, e altceva. Aici cred că se intersectează skippereala cu pedagogia. Sincer, eu nu am întâlnit până astăzi o persoană care să fie pe barca cu vele şi să nu îşi dorească din nou. Nicolas, la 3 ani, e cel mai la îndemână exemplu: „Daddy, daddy, let’s go boat!”

Cum a fost la ultima Regată?

Teddy Dumitrescu: Cum a fost la ultima Regată? A fost fabulos. Am câştigat ultima Regată. Am ieşit pe locul 1 la clasa noastră, ORC-B, Cruisers. O Regată importantă şi plină de semnificaţie. Regata Callatis. Dar asta e marginal. Noi vrem să concurăm, să câştigăm şi să încurajăm şi alţi amatori de sailing să înceapă să se dea cu bărcile de plăcere, pe urmă să vină la Regate fără preconcepţia că „dacă n-ai barcă mare nu câştigi” şi pe urmă să îşi încurajeze copiii să înveţe Sailing. Pentru că Sailing-ul este un very meaningful school for life.

Te învaţă responsabilitate, curaj, prudenţă, disciplină, craftmanship, humbleness, camaraderie, and then some. Ca să adaug şi o dimensiune ezoterică acestei conversaţii, marinăria cu vele este probabil ultimul, singurul ancient craft pe care, după ce ai fost iniţiat, îl poţi practica operativ în secolul XXI.

Ce alte pasiuni ai? Adică mai ai timp şi pentru alte pasiuni?

Teddy Dumitrescu: Ce întrebare interesantă! Da, încă sunt pasionat de muzică şi DJ-ing. Anii de club DJ-ing, ’87-‘89 Club A, ’90-’93 Bellatina, VoxMaris Costineşti, VoxMaris Bucureşti, anii de Radio Nova22 şi parţial ProFM, mi-au rămas în sânge. În 1995 am întrerupt brutal pasiunea mea pentru muzică, şi cred că prima oară am pus muzică din nou în 2005 la Salsa Vama Veche, la Octav. Fiindcă am avut nevoie de 10 ani de undivided attention ca să aşez pe direcţie, în condiţii ostile de piaţă pentru un outsider al sistemului de atunci, cea mai mare pasiune a mea: Focus Advertising/Publicis.

Dar, să ne întoarcem la muzică. Cu titlu anecdotic, în 1991 (cred) a fost un concert Beats International în Bucureşti. Organizat de BTT la Sala Palatului. Nu erau mulţi fani ai formaţiei Beats International pe vremea aceea. Eu chiar eram un fan, fiindcă puneam în fiecare zi în Vox Maris melodia „Dub be good to me”. Bref, merg la concert şi pe urmă merg cu trupa la Hotelul BTT în Ştrandul Tei. Masa de seară de la 21:00 la 22:00 şi … gata, la camere la culcare. Eu zic: păi, dacă n-aveţi alt program aranjat pentru trupă, las’ că îi iau eu cu mine la o tură prin Bucureşti şi îi aduc înapoi aici la hotel mai târziu. Zis şi făcut, luăm un taxi şi mergem la VoxMaris. Chitaristul trupei mă întreabă: „Teddy, dar punem şi noi nişte muzică împreună astă seară?”. „Sigur, Norman!”, răspund eu. „Hai să mergem la pupitru să punem muzică. Eu sunt rezident în clubul ăsta, nu e seara mea, dar ne băgăm”. Şi uite-aşa, am pus muzică în 1991, tag team, cu Norman Cook în VoxMaris. Later on, Norman Cook a renunţat la formaţia Beats International şi s-a lansat într-o carieră solo. Se numeşte Fatboy Slim. Prima oară a acceptat să vină în România (care nu exista pe harta lui) fiindcă organizatorul (The Mission) i-a trimis 3 poze cu el. „Of course I remember Romania. This little club with funny white plastic palm trees”. VoxMaris CCA. Şi a venit prima oară în România, a făcut un show extraordinar. Eu am fost fericit că am putut contribui. How could you not love music?

Biroul unui şef de agenţie nu este mai comod decât puntea unei bărci?

„A smooth sea never made a skilled sailor” – Franklin D. Roosevelt. #whosaidthat?