Teodor Corban este un actor român de teatru și film. S-a născut la 28 aprilie 1957 în Iași, România și a absolvit Institutul de Arte Teatrale și Cinematografie în 1985, la clasa profesorului Dem Rădulescu – Dragoş Galgoţiu. Între 1985 şi 1988 a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanţa.
Din 1989 a fost angajat la Teatrul Vasile Alecsandri din Iași, unde a jucat în zeci de roluri.
Teodor Corban, cunoscut pentru rolurile din filmele „Aferim”, „După dealuri” sau „Poziţia copilului”a fost căsătorit cu Angela Corban și au doi copii: actrița Ioana Natalia și Tudo. Marele actor a părăsit scena vieții la vârsta de 65 de ani.
Într-un interviu realizat în anul 2019, la împlinirea a 30 de ani de teatru, marele actor mărturisea, referitor la regrete: „Cred că sunt cele pe care le are orice actor cu bun simț și cu toată țigla pe casă. Nu regret anumite roluri, ci doar paleta de personaje pe care mi-ar fi plăcut să o am. Regret că nu am jucat suficient la vârsta mijlocie, atât cât puteam să joc. Între 35-45-50 ani cred că erau roluri pe care aș fi putut să le fac foarte bine, dar așa a fost. Este un regret pe care îl au toți actorii, și mai ales actrițele, ca să bag zâzanie (râde)”, actorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi fiind aplaudat pentru numeroase roluri.
Actorul mărturisea într-un interviu în anul 2015, că și-ar fi dorit să fie pictor de biserici.
A primit premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Costandin din filmul „Aferim”
În film a jucat în „Aferim!” (2015), „Un etaj mai jos” (2015), „Betoniera” (2013), „O vară foarte instabilă” (2013), „Poziţia copilului” (2013), „După dealuri” (2012), „Bora Bora” (2011), „De azi înainte” (2011), „Portretul luptătorului la tinereţe” (2010), „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” (2009), „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber” (2009), „Francesca” (2009), „The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde” (2008), ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), ”California Dreamin’ (nesfârşit)” (2007), ”A fost sau n-a fost?” (2006), „Lombarzilor 8” (2006), ”Călătorie la oraş” (2003).
A fost recompensat cu: Premiul Excelenţa în domeniul cultural-artistic – „Seara valorilor” 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala „Oamenii Timpului” – 2015, Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Costandin din filmul „Aferim!” -Gala Premiilor Gopo 2016, A avut colaborări cu TVR, Radio Iaşi, Radio HIT.
O viață trăită între Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și platourile de filmare
În Naţionalul ieşean a jucat în numeroase spectacole, printre care: „Scadenţa” de Elias Canetti, regia Ovidiu Lazăr, 1989; „Chiriţa în balon” şi „Chiriţa în Iaşi” de Vasile Alecsandri, regia Ovidiu Lazăr, 1990; „Carol” de Slavomir Mrozek, regia: Irina Popescu Boieru, 1990; „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux, regia Irina Popescu Boieru, 1991; „Venexiana”, regia Cristian Hadji-Culea, 1994; „Anecdote provinciale” de Alexandr Vampilov, regia Ion Sapdaru, 1994; „Chiriţa în provinţie” de Vasile Alecsandri, regia Ion Sapdaru, 1997; „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru, 1998; „Livada de vişini” de A. P. Cehov, regia Alexander Hausvater, 2000; „Trei”, adaptare scenică de Teodor Corban, Constantin Puşcaşu şi Ionuţ Cornilă după „Trei pe un balansoar” de Luigi Lunari, regia Teodor Corban, 2020; „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga, 2020; „Terminal: Brazilia” de Spiro Scimone, regie colectivă, 2022.
Actorul a avut multe prezenţe şi în filme
Printre peliculele în care a jucat se numără „Aferim!”, „Un etaj mai jos”, „Betoniera”, „O vară foarte instabilă”, „Poziţia copilului”, „Portretul luptătorului la tinereţe”, „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „California Dreamin’ (nesfârşit)”, „Călătorie la oraş”.
În 2006, Teo Corban râdea pe covorul roșu de la Cannes
S-a spus la acea vreme că a interpretat dumnezeiește rolul lui Virgil Jderescu, patronul unui post de televiziune local, în filmul „A fost sau n-a fost”, în regia lui Corneliu Porumboiu. Filmul a câștigat trofeul Camera d’Or și premiul „Label Europa Cinema” la Cannes. Cel mai cunoscut rol al său a fost zapciul Costandin, din filmul „Aferim!”, premiat la Ursul de Aur, la Berlin.
Printre peliculele în care a jucat se numără „Aferim!”, „Un etaj mai jos”, „Betoniera”, „O vară foarte instabilă”, „Poziţia copilului”, „Portretul luptătorului la tinereţe”, „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!”, „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „California Dreamin’ (nesfârşit)”, „Călătorie la oraş”.
Mai jos redăm o serie de declarații pe care marele actor le-a făcut în ultimii săi ani
Aferim Zapciule, ce ne-ai făcut! Pocnești biciul din Rai!
„E absurd! Cred că Eugen Ionescu s-ar zgâria pe faţă să vadă starea asta de fapt: să fii pe culmile cinematografiei din estul Europei şi în ţară să n-ai cinematografe şi public”
„Cum a fost prima dată la Cannes? Păi, mă inhibă Bucureştiul şi nu mă inhibă Cannes?! Aveam emoţiile unui provincial. Mă simţeam aparţinător al unei naţii de categoria a II-a, pentru că s-a şi dorit să fim aşa. Mi s-a întâmplat des în străinătate să prefer să spun că sunt polonez sau rus, pentru că, dacă ziceam că vin din România, eram privit şi tratat prost. Mi-a trecut inhibarea asta de jenă odată cu Festivalul de la Berlin, de anul acesta. Dacă aveam o cărămidă, dădeam cu ea în piept că sunt român. Şi nu am început să mă simt mândru de mine neapărat sau de film, ci de faptul că străinii iubesc de mor cinematografia românească. Aşa cum nu înţeleg de ce la noi nu există spectatori. E absurd! Cred că Eugen Ionescu s-ar zgâria pe faţă să vadă starea asta de fapt: să fii pe culmile cinematografiei din estul Europei şi în ţară să n-ai cinematografe şi public. E delicios!” (Adevărul 2005)
Un telefon de la regizorul Corneliu Porumboiu. „A fost șansa mea, dar o șansă foarte târzie”
„E mai greu să faci film când stai în provincie? E mult mai greu. Însăși soarta mea dă răspunsul. Probabil dacă aș fi fost în București, aș fi fost mai vizibil, aș fi avut acces la mai multe castinguri. S-a întâmplat ca Porumboiu să facă acel film „A fost sau n-a fost?”, a cărui acțiune să se desfășoare într-o televiziune locală din Vaslui. Și a căutat, în mod firesc, să aibă actori locali, care să păstreze și graiul, și moliciunea și naivitatea moldovenilor. Norocul meu a fost că m-am potrivit pe tipologie, eram crud și m-a putut modela cum a vrut el. Dar a riscat, oricum, dând rolul principal unui actor fără experiență de platou. A fost șansa mea, dar o șansă foarte târzie” (Formula As, 2020)
„Când mi-am revenit din boală, mi-am schimbat şi raportul cu teatrul, care a rămas undeva pe locul doi, în favoarea vieţii, pur şi simplu”
„Până acum ceva vreme, când m-am îmbolnăvit, viaţa mea era doar teatrul: şi la teatru şi în afara lui. Mi se părea că aşa e bine, că aşa e un actor adevărat, că trebuie să vorbesc şi să fac mereu teatru, că trebuie să respir şi să mănânc teatru. Era aşa ca o „furie a laptelui” râvna asta a mea. Şi mi-o explic mai mult prin contaminarea mea de la vorbăria pătimaşă a unora care credeau că doar aşa se face „arta” adevărată. Şi… a venit un moment în viaţă când mi s-a arătat, urmare a unei boli, nici măcar cronice, cât de relativ e totul, că totuşi am o vârstă coaptă, până la care mi-am refuzat prea multe în favoarea profesiei. Când mi-am revenit din boală, mi-am schimbat şi raportul cu teatrul, care a rămas undeva pe locul doi, în favoarea vieţii, pur şi simplu. Şi, paradoxal, profesia a avut de câştigat!” – fragment publicat pe pagina Festivalului Național de teatru.
Sursa foto: Pinterest.com
Sursa foto2: Facebook
Pe aceeași temă
Citește mai multe
