TIFF 2017 va fi inaugurat de o comedie adorabilă: “King of the Belgians” - LIFE.ro
Sari la conținut

TIFF 2017 va fi inaugurat de o comedie adorabilă: “King of the Belgians”

Proiecţia filmului, ce va avea loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, va fi urmată de un concert susţinut de corul „Sirenelor de la Marea Neagră”, formaţia care cântă în film şi care este formată din cântăreţe provenite din unele dintre cele mai cunsocute coruri din Bulgaria.
Share this article

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va fi inaugurată, pe 2 iunie, începând cu ora 20:45, de “King of the Belgians”, o comedie adorabilă regizată de Peter Brosens şi Jessica Woodworth.

Filmul spune povestea lui Nicolae al III-lea, regele Belgiei care, aflat într-o călătorie la Istambul, este anunţat că, în lipsa lui, Valonia şi-a declarat independenţa iar Belgia nu mai există. Vrea să se întoarcă dar călătoria se dovedeşte a fi mai dificilă decât s-ar fi crezut, aventurile prin care trece fiind de-a dreptul iniţiatice.

Proiecţia filmului, ce va avea loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, va fi urmată de un concert susţinut de corul „Sirenelor de la Marea Neagră”, formaţia care cântă în film şi care este alcătuită din cântăreţe provenite din câteva dintre cele mai cunoscute coruri din Bulgaria. Iar o altă supriză a galei de dechidere o reprezintă participarea la eveniment a regizoarei şi scenaristei americane Jessica Woodworth, a actorilor Peter Van den Begin (protagonistul filmului), Titus de Voogdt şi Lucie Debay, precum şi a autoarei costumelor, Eka Bichinashvili, şi a scenografei Sabina Christova.

Cinefilii vor avea parte şi de alte evenimnete inedite, precum filmul “Povestea iubirii”, a lui Radu Mihăileanu, care va avea premiera pe 5 iunie, proiecţia “Twin Peaks: Fire Walk with Me”, al lui David Lynch (proiecţie restaurată digital cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la premieră), pelicula “Dalida”, biografie a cântăreţei şi actriţei de origine egipteană Dalida (pe numele său adevărat Yolanda Cristina Gigliotti).

Între 2 şi 11 iunie, cât timp durează TIFF, vor putea fi urmărite, în piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unele dintre cele mai interesante producţii cinematografice ale anului 2016 dar şi evenimente adiacente. Mai multe informaţii despre Festivalul Internaţional de Film Transilvania puteţi găsi pe site-ul evenimnetului, tiff.ro.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora