Căutare

Share this article

Mecanisme vechi, patinate, ceasornice mici, cumpărate din târguri și învelite părintește în fâșii moi din piele capătă viață din nou în coliere simple ori sofisticate, în bijuterii speciale pe care Ioana Palicica, de la Kronik Bijoux, le dă lumii cu un mesaj simplu: timpul și frumusețea sunt cum alegem noi să fie.

De ce faci bijuterii din ceasuri? Care este mesajul pe care vrei să-l arunci în lume legat de timp și de frumusețe?

 Kronik s-a cerut, cumva, să devina propriul meu brand, având în vedere că eram recunoscută, de o vreme, drept… „aia cu ceasurile”.

Am încercat să găsesc o formulă care să îmbine atât cronologia și cronofagia (boala secolului) cu cronicitatea, ceea ce e pentru mine purtarea și crearea unor accesorii unicat.

Altfel, dacă întrebarea ta nu se limitează la ce fac, ci încearcă să afle și cine sunt, pot să-ți spun că sunt, întâi de toate, mama Daniei și a lui Viggo. Apoi, sunt un artist care se încăpățânează, de o vreme, să trăiască dintr-un vis, acela de a crea accesorii unicat, convinsă fiind că orice podoabă bine aleasă nu numai că întregește o ținuta sau o personalitate, dar le scoate din anonimat pe ambele.

Mă fascinează târgurile de vechituri de unde ajung să iau ceasurile și mecanismele, așa stricate cum sunt, fiindcă, în ciuda a ce spune toată lumea, mie îmi plac lucrurile care nu merg. Mă fac, cumva, să îmi doresc să mă implic, să ies din zona de confort și să dovedesc că se poate, întotdeauna se poate, face ceva constructiv, chiar și din ceva, aparent, lipsit de viață.  În plus, să nu uităm că orice ceas care stă pe loc, arată și el ora exactă, de două ori pe zi. 😊

Eu nu folosesc doar ceasuri, ci orice obiect vechi, care are o estetică proprie ce mă îmbie să vreau să-l transform, să-i dau o altă funcționalitate. Fie că e vorba de un degetar, o tabacheră, o sticlă miniaturală de parfum, o brichetă sau un port-fard gravat, toate pot deveni obiecte purtabile, sub forma unor bijuterii unicat, susținute de o poveste frumoasă, care implică propria lor istorie.

În ultima mea colecție, Port și Transport, care a fost și lucrarea de dizertație ca absolvent al Masterului de Design Textil și Vestimentar, am transformat elementele componente ale războiului de țesut în accesorii purtabile, creând din suveici, fusuri, opritori ori spete o serie unică de coliere, brățări, inele, cercei și chiar poșete.

Povestește-mi despre bunica ta si spune-mi de ce sunt importante pentru tine rădăcinile, influențele tradiționale?

Am avut şansa copilăriei la sat, într-un loc superb, pe Valea Târnavei Mici, în Cetatea de Baltă, unde bunica mea trăia din două preocupări specifice zonei: viticultură şi ţesut. Vinul ei alb sec era căutat şi apreciat de cunoscători pe toată perioada anului. Iarna ţesea la comandă stofe din lână pentru doamnele de la oraş.

Pentru mine, copilă, nu era bucurie mai mare decât să-i stau în preajmă când ţesea, să-i pregătesc ghemele şi suveicile şi să asist la procesul montării războiului de ţesut. Le urmăream fascinată cum țes, ea și femeile din sat venite să o ajute, între ițele urzelii, cele mai frumoase poveşti care mă urmăresc şi acum.

Port și Transport

Era firesc, mi se pare mie, ca atunci când i-am moştenit războiul de ţesut să vreau să-l folosesc în felul meu, să-l readuc la viaţă într-un alt mod, într-o altă formă, să-mi ţes cu el propriile poveşti de Penelopă citadină. Aşa s-a născut seria de accesorii unicat ce au la bază atât elementele componente ale războiului de ţesut, cât şi ţesături şi cusături realizate în casă, de bunica, sau reproduse de mine, pe pânză veche de in şi cânepă rămasă de la ea.

Cum s-a integrat experiența americană în acest drum tradiționalist artistic al tău?

 În tinereţe, în loc să urmez Artele, am ales şcoli umaniste absolvind Filosofia, prima facultate şi apoi Pedagogia, a doua, deşi eram foarte activă în domeniul artistic. Toată perioada studenţiei am făcut parte din trupa de teatru Thespis, condusă de Diogene V. Bihoi, împreună cu care am descoperit lumea, participând la festivalurile din Maroc, Franţa, Germania, Turcia dar şi în ţară, la proaspăt înfiinţatul pe atunci, festival de teatru de la Sibiu. Tot în perioada aceea am avut, în Timişoara, primele expoziţii cu obiecte decorative de dimensiuni mari, realizate din piele şi materiale textile, inspirate din măştile populare româneşti.

Am expus la Casa Studenţilor, La Casa Oamenilor de Ştiinţă şi la Muzeul de Etnografie şi începusem să lucrez accesorii din piele, în special coliere, brăţări şi genţi pe care le vindeam prin Galeriile de Artă şi Fondul Plastic.

Dar a trebuit să mai treacă nişte ani şi să mă mut pe un alt continent ca să pot să mă iau, în sfârşit, în serios.

Ioana Palicica

Am locuit 8 ani în California şi acolo am urmat cursuri de Design Interior și simțeam pentru prima oară în viața mea că mi-am găsit locul. Acolo mi-am conceput şi finalizat colecţia Deco to Wear, bazată pe podoabe cu o dublă funcţionalitate decorativă: atât purtabile, întregind o ţinută, cât şi personalizând un interior, expuse  prin încasetare sau înrămare. Tot atunci a încolţit şi ideea colecţiei cu ceasuri de epocă şi mecanisme, ceea ce a devenit ulterior brandul meu, Kronik Bijoux.  Aşa se face că atunci când m-am repatriat, m-am simţit datoare să-mi înlătur această neîmplinire şi să obţin, în sfârşit, o diplomă în Arte. Am absolvit deci, mult mai târziu decât ar fi trebuit Design-ul Textil şi Vestimentar în cadrul Universităţii de Arte şi Design din Timişoara.

Care este cea mai mare împlinire/ bucurie/mulțumire a ta?

Mamă fiind, nu mă pot dezice de clişeul “când mi-am văzut prima oară copiii”, deşi, bucuria în ce-i priveşte se amplifică cu cât cresc şi cu cât petrecem mai mult timp împreună.

Extrapolez acum și spun că treaba asta cu văzutul copiilor poate fi şi bucuria împlinirii unui vis, îndeplinirii unei îndatoriri sau mulţumirea aprecierii unui lucru bine făcut. Din acest punct de vedere, colecţia Port şi Transport mi-a adus o mare bucurie. M-a surprins și mă emoționează și acum impactul și traiectoria fabuloasă pe care a urmat-o din momentul lansării.

Port și Transport

Am obţinut, cu ea, în noiembrie 2016, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Modă de la Piteşti, la secţiunea Accesorii, fiind prezentată în colaborare cu piesele create de Andreea Pleşa şi inspirate din sculpturile lui Brâncuşi.

Am expus-o, apoi, pe toată perioada festivalului, în Biserica Evanghelică din Cristian în cadrul C’Art Fest-ului din 2016, iar în 2017 a fost expusă în două proiecte care mă mă flatează: la Bucureşti, în Galeria Galateca care a găzduit o expoziţie curatoriată de Iulia Gorneanu, Măiastra-Port şi Transport, împreună cu Elisabeth Ochsenfeld, Maxim Dumitraş, Dorin Negrău şi Alina Zară Prunean, iar la Muzeul de Artă Comparată, în cadrul  expoziţiei Suveica – Port şi Transport al cărei organizator şi curator a fost scuptorul Maxim Dumitraş, directorul şi întemeietorul muzeului.

Revin puțin la metafora călătoriei şi a celor care te însoţesc pe parcurs și spun că meritul pentru ultimele două proiecte îi aparţine prietenei mele, pictoriţa Elisabeth Ochsenfeld, care trăieşte în Heidelberg, Germania. Ea a văzut colierele mele cu suveici și nu doar a făcut gestul să le poarte, dar s-a şi identificat, la nivel simbolic, cu ele din perspectiva navetei culturale pe care o face între cele două spaţii cărora le aparţine şi a destinului artistic pe care și-l țese, aşa cum suveica poartă firul printre ițe, dintr-un capăt în altul, într-o mişcare perpetuă.

Ioana și fiica ei, Dania

 

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO