Tot ce vrei să știi despre vaccinul anti Covid-19 - LIFE.ro
Sari la conținut

Tot ce vrei să știi despre vaccinul anti Covid-19

Vaccinul Pfizer-BioNTech este doar unul dintre cele 11 potențiale vaccinuri împotriva coronavirusului care se află în prezent în cercetare.
Share this article

Cazurile de îmbolnăviri cu coronavirus au trecut vertiginos de cifra de 60 de milioane la nivelul întregii lumi, motiv pentru care toată lumea așteaptă cu nerăbdare vaccinul anti Covid-19. Sau nu chiar toată lumea.

Cert este că în mai puțin de 1 an de zile au murit aproape 1,5 milioane de oameni din cauza acestui virus, iar cei care ne conduc își pun mari speranțe în acest vaccin.

Dar când va fi disponibil vaccinul anti Covid, cât de eficient va fi, ce se întâmplă cu cei care au trecut deja prin boală și care ar putea fi efectele adverse? O mulțime de întrebări la care încercăm să răspundem aici, prin această radiografie ce privește vaccinul anti Covid-19.

Pe 9 noiembrie 2020, Pfizer și producătorul de medicamente german BioNTech au anunțat că datele din studiul lor în curs arată că vaccinul este cu peste 90% eficient în prevenirea COVID-19. O cercetare efectuată câteva săptămâni mai târziu s-a lăudat cu cifre și mai bune. New York Times a raportat pe 18 noiembrie că vaccinul Pfizer are de fapt o eficiență de 95% și nu provoacă efecte secundare grave.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este doar unul dintre cele 11 potențiale vaccinuri împotriva coronavirusului care se află în prezent în cercetare. „În cazul în care Pfizer are deja rezultate promițătoare, alte studii ar putea veni cu vești și mai bune în curând”, spune Purvi Parikh, MD, alergolog și imunolog în cadrul Rețelei de alergii și astm și co-cercetător al studiilor pentru vaccin.

Pe 16 noiembrie, un al doilea vaccin, de la Moderna, care utilizează tehnologii similare, a fost raportat a fi 94,5% eficient în prevenirea COVID-19. „Acestea sunt în mod evident rezultate foarte interesante”, a declarat dr. Anthony Fauci pentru CNN. „94,5% este cu adevărat remarcabil”, a mai declarat el.  O diferență între vaccinurile Pfizer și Moderna este că versiunea Moderna nu trebuie stocată la o temperatură la fel de scăzută, ceea ce ar putea facilita distribuția.

Așadar, când vom putea beneficia de un vaccin împotriva acestui virus? Iată tot ce merită să știi despre vaccinul anti Covid-19:

Când va fi aprobat vaccinul anti Covid-19?

Înainte ca vaccinul să poată fi aprobat, Pfizer (și orice alți producători de medicamente cu un studiu promițător privind vaccinul Covid) va trebui să termine colectarea a două luni de date de siguranță. Pfizer a spus că va finaliza colectarea acestor informații la sfârșitul lunii noiembrie.

Presupunând că totul se verifică, compania intenționează să solicite autorizație de urgență rapidă de la autoritățile competente.

Va fi vaccinul anti Covid-19 sigur?

Reprezentanții asociației americane, Food and Drog Administration au spus că se vor asigura nu numai că este eficient, dar și că este sigur: „Vaccinul trebuie să treacă prin minimum trei faze înainte de aprobare, ultima fiind cea mai detaliată, cu un minim de 30.000 de persoane testate, în special cele din grupurile cu risc ridicat, cum ar fi persoanele în vârstă, persoanele cu diabet zaharat, boli de inimă și obezitate și grupurile rasiale cu disparități de sănătate”.

Există încă unele necunoscute, cum ar fi dacă un vaccin va fi sau nu sigur pentru copii sau pentru femeile însărcinate. Pfizer a anunțat în octombrie că va începe testarea vaccinului la copii, dar în prezent nu există studii care să includă femeile însărcinate – care sunt mai susceptibile să sufere de complicații grave din cauza acestui virus. „Vom avea nevoie de aceste date pentru a determina siguranța, deoarece fiecare grup este diferit”, declara Parikh.

Ca orice vaccin, vor exista probabil unele reacții adverse, dar până acum participanții la studiile clinice au arătat doar reacții ușoare, spune Parikh: „Cel mai frecvent am observat dureri musculare, febră și durere la locul injectării. În toate cazurile, efectele secundare se rezolvă pe deplin în câteva zile. ”

Ce imunitate oferă vaccinul anti Covid-19?

Răspunsul scurt: Experții nu știu cât va dura imunitatea vaccinului împotriva coronavirusului. Vaccinul poate oferi protecție pe viață sau poate acționa asemenea vaccinului antigripal și poate dura doar câteva luni.

Mai ai nevoie de vaccinul anti Covid-19 dacă deja ai trecut prin boală?

Nu este sigur dacă milioanele de oameni din întreaga lume care au avut COVID-19 și s-au recuperat vor trebui să se vaccineze. Un studiu condus de Astra Zeneca include pacienții recuperați în cercetările sale, spune Parikh, dar studiul Pfizer nu. „Pe măsură ce vom învăța mai multe, vom avea îndrumări mai bune, dar eu personal, ca imunolog, simt că toată lumea ar trebui să-l primească, deoarece vedem cazuri de reinfecție, iar unele sunt mai severe a doua oară”, spune el.

Când începe vaccinarea populației?

Potrivit Pfizer, dacă vaccinul său împotriva Covid-19 este aprobat de FDA, până la sfârșitul anului 2020, vor fi fabricat suficiente doze pentru a vaccina 15 până la 20 de milioane de oameni.

Asta nu înseamnă că vei intra în cabinetul medicului de familie și vei fi vaccinat. Prioritate vor avea persoanele din categoriile de risc, în special personalul medical. Pe termen scurt, mai mult ca sigur nu vom găsi vaccinul anti Covid-19 în farmacii.

Obținerea unui vaccin pentru fiecare persoană de pe planetă este o provocare logistică uriașă – ceva la fel de mic precum un blocaj în producția de flacoane de sticlă necesare îmbutelierii vaccinului, ar putea încetini lucrurile.

Pe măsură ce mai multe doze devin disponibile, ne așteptăm să vedem un sistem de distribuție coordonat, cu doze alocate statelor în funcție de populația lor. În România întreaga campanie de vaccinare va fi coordonată de medicul militar infecționist, Dr. Valeriu Gheorghiță. Mulți experți prezic că populația de rând nu va putea fi vaccinată mai devreme de finalul anului 2021.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora