Transilvania vibrează ca o peliculă de film
De 17 ani, Festivalul Internaţional de Film Transilvania cucereşte oraşul Cluj-Napoca pentru 10 zile pline de proiecţii, conferinţe, workshop-uri şi întâlniri cu nume mari ale cinematografiei mondiale. TIFF reprezintă ocazia specială de a pune în mişcare săli istorice de cinema, spaţii neconvenţionale, proiecţii în aer liber.
Gala de deschidere a avut loc vineri seara, iar filmul care a marcat începutul festivalului a fost „Foxtrot”, în regia lui Samuel Maoz. Cu scaunele pregătite în Piaţa Unirii din Cluj, organizatori, invitaţi, spectatori, voluntari, toţi aşteptau ca ploaia să se oprească. Organizatorii ştiau că va dura cel mult 40 de minute, informaţie verificată cu staţiile de meteorologie. De aceea, voia buna şi emoţiile au continuat chiar şi după ce voluntarii au şters cele 3000 de scaune, toate ocupate cu bucurie. După discursurile care marchează încununarea muncii din spatele unui festival de asemenea anvergură, toţi cei 3000 de spectatori au urmărit cu sufletul la gură, timp de aproape două ceasuri, filmul despre drama colectivă produsă şi întreţinută de război. Mai multe despre film şi experienţa din război, va urma într-un interviu cu regizorul.
A doua zi a continuat zumzăitul pe străzile oraşului, toată lumea trecea pe la Casa TIFF ca pe la Regina albinelor, apoi părăseau stupul ştiind exact ce au de făcut. Magazine de decoraţiuni interioare, librării, restaurante sau cafenele, toate şi-au decorat vitrinele cu logo-ul în culorile alb şi roşu. Peste tot oraşul vibrează de iubire faţă de lumea filmului.
Sâmbătă a fost şi prima zi a evenimentului Weekend la castel din cadrul festivalului. Pe domeniului blând al Castelului Banffy, spectatori de toate vârstele veneau cu bucurie, încă de la orele prânzului, pentru a se bucura de activităţi creative şi spectacole pentru copii. Odată cu apusul soarelui, domeniul Bonţida îţi schimbă hainele pentru a oferi spaţiul potrivit unui cine-concert mult aşteptat.
Sub lumina reflectoarelor, a început proiecţia filmului „Grădina plăcerilor”, regizat de Alfred Hitchcock în 1925, primul său film oficial, un thriller mut, resturat digital din formatul peliculă alb-negru de către BFI. Proiecţia a fost acompaniată de 13 tineri muzicieni care formează ansamblul Notes & Ties, îndrumaţi de către dirijorul Christopher Austin, profesor la Academia Regala de Muzica din Marea Britanie. Compoziţia este semnată de muzicianul britanic stabilit la Cluj, Daniel Patrick Cohen, creată în 2012 special pentru a sublinia acţiunile şi emoţiile filmului. Când ritmul muzicii era piano, se putea auzi un alt concert, al broscuţelor de pe lac.
A doua zi, la acelasi Castel Banffy a avut loc proiecţia în premieră a filmului Tokyo Vampire Hotel, semnat de regizorul japonez Sian Sono, care curpinde numeroase scene turnate în Cluj, la Salina Turda şi în Castelul Corvinilor.
Zilele acestea, de la Cluj se dă ora exacta în filmul românesc şi nu numai. Oraşul este plin de ecranizări cu filme de lungmetraj aflate în competiţie pentru marele premiu, filme din categorii speciale sau controversate. În săli, se puteau auzi râsete în voie, uşoare forfote, chiar şi o linişte apăsătoare, toate acesta sunt semne că spectatorii se lăsau purtaţi de povestea filmului şi îţi exprimă în voie trăirile. Locuitori şi vizitatori de toate vârstele au umplut străzile din centrul oraşului. Toate sălile de cinema primesc spectatori încă de la orele prânzului, iar după lăsarea serii incep si proiecţiile în aer liber în Piaţa Unirii, la Insitutul Francez şi Someş Open Air, bioritm care continuă pentru încă o săptămână, până duminică, 3 iunie.