Trenul Regal - decor pentru noua colecţie Stephan Pelger - LIFE.ro
Sari la conținut

Trenul Regal - decor pentru noua colecţie Stephan Pelger

Stephan Pelger şi-a prezentat noua colecţie toamnă-iarnă 16/17, pe peronul celebrului Tren Regal, garat în Remiza Specială CFR Mogoşoaia.
Share this article
Stephan Pelger şi-a prezentat noua colecţie toamnă-iarnă 16/17, pe peronul celebrului Tren Regal, garat în Remiza Specială CFR Mogoşoaia.
 
Show-ul a avut un concept inedit, recunosc, nu am mai văzut o astfel de prezentare făcută la fapt de seară, pe peronul unei gări. Imaginile pe care le vedeţi şi aici, m-au dus cu gândul la călătoriile sofisticate cu Orient Express-ul. Peronul a devenit astfel un catwalk lung de 60 de metri (cel mai lung pe care l-a parcurs vreodată un model din Romania).
 
Pelger a folosit mătase, blană ecologică, astrahanul fiind din ce în ce mai puţin folosit, voal pictat de Codrin Mircea, brocart opulent accesorizat cu broderie şi cristale. Machiajul şi coafura au urmat o tendinţă naturală, iar atmosfera a fost scoasă parcă din romanele ruseşti.
 
Show-ul pus în scenă exprimă viziunea lui Stephan Pelger asupra puterii de a depăşi orice barieră, inclusiv cea dintre plictisitor şi îndrăzneţ şi a reprezentat o explozie de forme şi nuanţe, de la gri şi negru până la turquoise şi auriu.  
 
Unul din materialele folosite de Stephan Pelger în colecţie a fost pictat de artistul Codrin Mircea, acesta realizând şi un fotoliu, tapiţat din materialele colecţiei, ce a fost aşezat la panoul oficial. Fotoliul, o pereche de pantofi realizaţi de Mineli tot din materialele colecţiei, precum şi una din creaţiile noii colecţii vestimentare au fost licitate în scop caritabil, suma încasată urmând a fi donată către Habitat for Humanity Romania, partener al evenimentului.
 
Styling-ul show-ului a fost semnat de Ovidiu Buta, iar regia, de Ioana Maximilian. 
Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
La doar 18 ani, fata cea mare a Rocsanei Marcu câștigă 10.000 de euro pe lună! Cu ce se ocupă tânăra în Dubai
Rocsana Marcu și-a reinventat viața și cariera, mutându-se în Dubai și deschizându-și un business în imobiliare de lu...
OMS raport despre un virus extrem de contagios. Este vorba despre 59 de milioane de vieți
Între 2000 și 2024 vaccinarea împotriva rujeolei a evitat aproximativ 59 de milioane de decese. Noua actualizare a Or...
Leguma care ajută la curățarea și vindecarea colonului iritabil și pe care mulți o ignoră
Colonul este un organ-cheie al sistemului digestiv, responsabil de eliminarea reziduurilor și de absorbția unor vitam...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora