Turneu de lansare al noilor albume. Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstițiu
Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstițiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Național de Artă al României din București, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iași, și pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca. Alternativ Quartet propune publicului o experiență imersivă de două ore, acompaniată de proiecții video și de un Brass Ensemble de la Filarmonica din Cluj-Napoca iar biletele sunt deja disponibile în rețeaua iabilet.ro.
Una dintre primele trupe românești care să se aventureze în compoziții postrock și experimente sonore fragile, Alternativ Quartet s-a format în 2008 la Bistrița / Cluj-Napoca și a lansat de atunci o serie de șapte materiale discografice care urmăresc dezvoltarea lor continuă.
De la compozițile inițiale inspirate de Sigur Rós precum Când nu cânt, Mulțumesc și Nu uita că te aștept, la piese cu un sound mai aparte precum Moscova, Liniștea astupă goluri și Sunet prea dactil, trupa reușește să exprime într-o voce personală muzica din care și-a găsit inspirația: Isis, The Books, Mogwai. Albumul cinematic Iglu / Stasis marchează o trecere înspre un spațiu și mai personal, plasat la intersecția dintre o intimă apropiere și un abandon distant, care întrerupe un moment de mari incertitudini.
Alternativ Quartet, concerte în București, Iași și Cluj în luna decembrie
Anul acesta deschide un nou capitol pentru Alternativ Quartet, cu două materiale discografice care virează tot mai mult dinspre chitări înspre orgi, synthetizatoare, instrumente de suflat și percuție clasică, oferind pieselor un sunet mai vast și mai monumental: „de la Doom la Autotune”.
“După lungi pregătiri, ne bucurăm să anunțăm primele concerte de lansare ale noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstițiu. Avem plăcerea și privilegiul de a ne putea întâlni în trei locații speciale, fiecare cu un caracter și o istorie remarcabilă, pe care le-am ales pentru a putea prezenta cum se cuvine aceste albume și acest show, la care am lucrat mai mulți ani de zile. Așa că invităm spectatorii să ne fie alături în acest moment unic, în care ne permitem să reflectăm asupra unui fapt atât de simplu dar adesea uitat: faptul că Deocamdată suntem.”
În cadrul concertelor din turneu, vor fi disponibile viniluri cu noile albume, o carte de fotografie produsă în colaborare cu fotograful italian Matteo Scarpa și merchandise creat în colaborare cu Andreea Ilisăi. Biletele sunt disponibile prin rețeaua iaBilet.ro.