Un film de excepţie acum în cinematografe: The Great Wall

Acum la sfârşit de an, dacă lerul nu-ţi mai spune nimic, dacă sunetul colindelor nu te mai răvăşeşte, dacă zurgălăii şi clopoţeii sunt de-a dreptul stresanţi, du-te la film! 

The Great Wall. Vei avea parte de toată panoplia de experienţe. Retina ochilor o să-ţi mulţumească pentru nuanţa de albastru divin, dumnezeiesc, cutia toracică o să-ţi vibreze la cadenţa tobelor pentru chemarea la luptă sau pentru schimbarea strategiei şi a planurilor de apărare a zidului, iar reflexul pilomotor, atât de cunoscuta piele de găină, te va răscoli din creştet până-n tălpi. Este cel mai frumos substitut pentru sunaţi măăăă!! hăi, hăi hăi…

Când spun China, eu mă gândesc ascuţitori şi stilou. Aşa m-am pomenit: cu ochii aţintiţi pe o ascuţitoare în formă de pitic şi un stilou ursuleţ care îşi dubla forma prin înşurubare. Voi, cei de-acum, asociaţi China cu lipsa de originalitate, trivialul, ieftineala, comunul şi banalul într-un decadent melanj low profile. Când şi când, ne gândim la pagode şi la Zid. Hollywoodul, împreună cu prietenii lor de la Răsărit, vor da de pereţi cu prejudecăţile noastre cât de curând. The Great Wall este ca un deget arătător întins către toată această aroganţă universală pe care ne-am luat-o în ceea ce priveşte sintagma meidinchina.

Regizorul Zhang Yimou este un intelectual vizionar, iar munca lui în spatele camerelor, deşi este nişată pe un grup de spectatori experimentaţi, veşnic în căutarea unor noi senzaţii din sfera fantasticului, nu poate fi bagatelizată sau minimalizată doar prin prisma aspiraţiilor la cultul filmelor epice.

De la Hollywood avem trei actori de referinţă, Matt Damon, Willem Dafoe, şi vedeta Game of Thrones, Pedro Pascal, iar din China, starurile lor care pentru noi sunt toţi la fel (ce v-am spus de aroganţă??) plus imaginea grandioasă a armatei care va deveni în ochii noştri ‘de teracotă’. Eu n-am citit „Arta Războiului’ de Sun Tzu, dar regulile prin care anticipezi şi creezi mulaje pentru regulile de apărare şi atac sunt într-adevăr o artă. Posibila explicaţie pentru motivul construcţiei zidului, atât de lung, atât de grandios, atât de înalt o vom putea găsi în acest film. Este desigur, o legendă, dar nouă ne plac chestiile astea, nu-i aşa, iubitori de strigoi, moroi, vampiri şi solomonari? Aşadar zidul este o pavăză. Şi nu, nu e pentru nesimţiţii de europeni care vin în căutarea prafului negru care bubuie, scoate fum şi te asurzeşte. Bun pentru luptele de pe bătrânul continent…. Zidul e Totul. Datorită zidului pot eu acum să scriu şi voi să citiţi. Ce e dincolo de zid, o să vă lase efectiv cu maxilarul puţin căzut la 30 de grade faţă de simetria feţei. Sigur, pentru această mişcare necontrolată este necesară intervenţia efectelor speciale, a imaginii 3D, a tehnologiei CGI aflată în plină glorie, a plăcerii şi voluptăţii cu care vă oferiţi drept ofrandă pe altarul celei de-a Şaptea Arte. Iar chinezii, absolut înduioşători, au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să ne arate întregul meniu, în caz că noi, euro-americanii ne dăm plictisiţi, cu mina celui care crede că le-a văzut pe toate. M-au impresionat profund straturile din care este formată o armată. Primul este suicide squad. Apoi mesajul după care fiecare soldat intră în luptă. Apoi spectacolul vizual, modul cum reuşeşte un european să câştige respectul celor mai înzestraţi soldaţi ce apără zidul; disciplina, gravitatea şi seriozitatea din care este plămădită armata, scenele panoramice şi măiestria cu care ne împresoară anumite culori. Un regal meidinchina via Hollywood. 

PS – Nu vă relaxaţi prea mult după ce ieşiţi din cinematograf. Urmează în ianuarie Lion cu Dev Patel (care nu se lasă până nu ia Oscarul) şi ultimul film semnat M. Night Shyamalan, Split, un thriller năucitor.