Un fotograf din Bangladeş este câştigătorul Pink Lady Food Photographer of the Year
Concursul internaţional Pink Lady Food Photographer of the Year (Londra), dedicat celor mai bune fotografii şi filme cu tematică culinară din lume, îl are în acest an drept câştigător pe Shoeb Faruquee, un fotograf liber profesionist din Bangladeş, care a convins juriul (format din mai mulţi profesionişti în domeniu, printre care şi David Loftus, fotograful lui Jamie Oliver) că fotografia lui este cea mai bună.
Într-o parte, bucătarul brahman găteşte aşa numita “mănacre religioasă” destinată celor aflaţi în rugăciune; în cealaltă parte o masă de oameni, cu capetele plecate, cu lumânări aprinse, rugându-se. Asta se poate vedea în fotografia lui Shoeb Faruquee, care surprinde un moment din ceremonia de închinare de la Rajapur Lokonath Dham Chittagong Bangladesh, locul în care se roagă, timp de 24 de ore, adepţii lui „Baba Lokenath” (un mistic şi yogin hindus din secolul al XIX-lea), după care se aşează la masa festivă pregătită de bucătar.
“Izbitoare şi extrem de grăitoare ca atmosferă”, astfel au descris reprezentanţii concursului acestă fotografie denumită „Food for God„, care a fost aleasă din 8400 de imagini create de artişti din 64 de ţări şi pentru care Faruquee a primit un cec de 5.000 de lire sterline.
Concursul Pink Lady Food Photographer of the Year este adresat deopotrivă fotografilor profesionişti şi amatori din lumea întreagă, precum şi unei game largi de medii de prezentare: de la fotografia de revistă şi până al fotografia de blog.