Un medic i-a furat speranțele, visurile și abilitatea de a mai merge pe propriile picioare, însă destinul i-a scris o nouă poveste: Flavian Alexandru Crăciun, campion internațional la tenis, în scaun rulant

Pe când avea 19 ani și un pumn de speranțe că își va reveni cu spatele după ce se va intervini chirurgical, Flavian Alexandru Crăciun a fost nevoit să își accepte noua realitate, cea din scaunul rulant. O operație greșită, din accepțiunea lui, a unor medici incompetenți și lași pe deasupra, căci nu au avut curaj să îi povestească ulterior ce s-a întâmplat în timpul intervenției, i-a curmat posibilitatea de a se mai deplasa pe picioarele lui. 

Nu a dat bir cu fugiții, deși în primii doi ani a fost foarte greu să se iubească din noul rol, cel de om cu dizabilitate, dar a găsit resursele și forța în familie, în noii parteneri, chiar și colegi de teren. Nici nu a stat pe loc sau să piardă timp să caute vinovați. Culmea, din capul locului ar dori să se înțeleagă asta, pentru că acum respectivul cadrul medical nici măcar nu mai profesează, nemaiputând să „profite” de licența sa din cauza mai multor abateri de-a lungul anilor. Ce e important, e refacerea lui Flavian și ce a integrat ulterior în viața sa nouă. 

• 

Este jucător profesionist de tenis cu cupe câștigate internațional, iar sub egida asociației pe care a înființat-o, Asociația ”Primii pași spre performanță”,  găzduiește competiții sportive pentru persoanele în scaun rulant, de la nivel recreativ până la nivel înalt de performanță. În calitate de organizator al turneului, prin implicarea și prezenta sa, Flavian a făcut din această competiție un eveniment de marcă, beneficiari fiind sportivii paralimpici, participanți din întreaga lume, dornici să facă performanță. 

Flavian Alexandru Crăciun:„ După operația suferită, doi ani nu am ieșit din casă”

Să facem și noi cunoștință. Cum îți spun cei din familie, colegii sau apropiații? Alexandru sau Flavian?

Cei din familie și apropiații îmi spun Flavi, dar mai există persoane care îmi spun Alex.

Primul nume este numele unui sfânt. Ce înseamnă pentru tine numele pe care-l porți?

Numele are rădăcini istorice și religioase care, într-o  anumită măsură, mă reprezintă.

Simți că te-ai născut sub o stea norocoasă, totuși, deși aparții unui scaun rulant? Ce-mi poți desluși despre ce simți?

Simt că sunt o persoană care poate face multe lucruri și prefer să vorbesc prin faptele mele.  La început, nu știam cu adevărat cum să funcționez ca persoană cu dizabilități. Deși după operația suferită, doi ani nu am ieșit din casă, acum vreau să recuperez și să fructific fiecare şansã. Nu am obținut nimic fără  muncă și eforturi susținute, dar nu mă plâng fiindcă acesta este ritmul meu, un ritm căruia multe persoane fără dizabilități, cu greu ȋi pot face fațã.

La 19 ani, o greșeală medicală în timpul operației la coloană m-a schimbat dintr-un tânăr perfect normal, într-un alt tânăr ce nu mai poate alerga, însă al cărui suflet aleargă mai repede decât cel al oricărui alt tânăr la fiecare victorie, ori medalie atât de mult visată și din greu muncită. Când nimeni nu-mi mai alimenta nici măcar ideea de a duce o viață cât de cât normală, prin sport am descoperit în mine un caracter puternic și învingător și am simțit că m-am născut pentru a câștiga. Am demonstrat că pot mai mult decât un om normal, prin absolvirea facultății și câștigarea unui turneu internațional de tenis mi-am demonstrat că visele nu sunt limitate de nicio dizabilitate.  

Din punctul meu de vedere problema se pune în sens invers. Cred că oamenii ar trebui să mă vadă pe mine și nu doar pe el, scaunul rulant. Dincolo de orice scaun rulant, se află un om care poate face la fel de multe lucruri sau chiar mai multe decât o persoană normală. 

Sunt absolvent al Universității Româno-Americane pe specializarea Marketing și Management, sunt sportiv de performanță, sunt conducator auto, sunt consilier local, sunt antreprenor, deci practic ambiția mea și dorința de a-mi croi un viitor luminos nu depind de dizabilitatea sau de scaunul în care stau. În proiectele mele, lucrez în primul rand cu sufletul, chiar dacă la sfârșitul zilei sau la încheierea proiectului, sunt epuizat, faptul că toți participanții sunt multumiți mie ȋmi dã energia de a continua.

Ai transformat dizabilitatea în abilitate. Cine te-a impulsionat? Cine te-a sprijinit?

Când te uiți la mine, poate în primă fază, vezi scaunul, dar apoi ar trebui să observi și forța mea interioară și exterioară, forța cu care lupt pentru visele mele, forța cu care mișc lucrurile și forța cu care fac lucrurile să se miște. Forța mea vine din dizabilitatea mea! Toată lumea se confruntã cu greutăți în moduri diferite, dar oamenii care au succes în final sunt cei care găsesc modalități de a crea oportunități din ostilitatea și adversitatea cu care sunt tratați. Primul sprijin l-am primit de la Asociația Oamenilor de Afaceri din județul Argeș care mi-au oferit, metaforic vorbind, undiță pentru ca apoi să îmi pescuiesc singur peștele.  În 2014 AOA ARGEȘ m-a ajutat să pun bazele Asociației Primii pași spre performanță prin intermediul căreia am încercat să întreprind diverse acțiuni și campanii sociale pentru a ajuta și alte persoane cu dizabilități. 

Văzând cât de greu îi este unei persoane cu dizabilități să se reintegreze în societate, să își câștige drepturile sau să fie acceptată, în calitate de președinte al Asociației Primii Pași spre performanță, mi-am propus să susțin persoanele cu dizabilități să-și depășească limitele. 

Pe plan personal, am avut sprijinul mamei care a luptat alături de mine, fratelui meu care m-a susținut când am avut nevoie și partenerei mele de viață care îmi este alături de peste 11 ani. Încurajările lor și susținerea lor m-au ajutat să trec peste multe situații dificile. 

În ce îți investești toată energia?

Sport. El m-a scos din casă. Sportul mă ajută si mă motivează, mă face să ies 6 zile din 7, să încerc să fiu în cea mai bună formă și să mă antrenez pentru a putea fi pregătit să strâng medalii: “Contează foarte mult să câștigi, dar conteaza și să evoluezi de la competiție la competiție și să îți îmbunătățești jocul permanent. Îmi place totul în ceea ce privește jocul de tenis, e atât de provocator și întâlnesc o mulțime de oameni care sunt, de asemenea, în scaune, din diferite motive. Ambiția mea e să încurajez cât mai mulți tineri să joace tenis în scaun rulant. Sunt sportiv paralimpic. Am călătorit în întreaga lume ca sportiv, mi-am reprezentat țara cu mândrie și am obținut câteva trofee. Scaunul nu mă împiedică să fac performanță. 

Flavian Alexandru Crăciun:„Într-o zi, am plecat pe picioarele mele și m-am întors în scaun”

Cum ai reușit să îți învingi toată frustrarea? Garantat ai simțit și acest sentiment.

În foarte multe țări se spune că gradul de democrație se măsoară în respectarea principiului egalitatii de șanse și, implicit, în protecția persoanelor cu dizabilități. Din păcate, România este deficitară la acest capitol fiind nevoie de mai multă implicare în susținerea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

• 

Viața îți poate fi schimbată pentru totdeauna în doar câteva minute. Provocarea este modul în care gestionăm cu toții schimbările neașteptate și cum înaintăm pentru a fi cei mai buni în ceea ce facem. După ce m-am confruntat cu discriminarea și uneori cu un fenomen de respingere, am constatat că există foarte mulți oameni care văd inteligența, potențialul și caracterul meu și nu sunt orbiți de cele două roți din fațã cu care mă deplasez.  Persoanele cu handicap se pot confrunta cu multiple forme de excludere și discriminare care pot limita adesea participarea lor în comunitatea din care fac parte. Ignoranța sau lipsa de resurse, uneori ambele, sunt o problemă reală în societatea noastră. 

Fiindcã ȋntâmpin diverse probleme, aș avea suficiente motive să mă supăr în fiecare zi, dar aleg să rămân pozitiv. În loc să mă bazez pe limitările dizabilității mele, profit de ceea pot face și prefer să mă bucur de viață în fiecare clipă! În ciuda dizabilității pe care o am, am reușit să mă transform într-o persoană independentă. 

Hai s-o luăm mai bine cu începutul. Port câteva curiozități. De cât timp nu mai poți merge pe picioarele tale? Ce vârstă aveai?

Am fost de ambele părți ale baricadei. Până la vârsta de 19 ani, am fost un tânăr absolut normal.

Ce s-a întâmplat? Te-ai internat la spital cu o problemă. Ai pomenit mai devreme de o operație greșită. 

La 19 ani, o greșeală medicală în timpul unei operații mi-a schimbat viața. Într-o zi am plecat pe picioarele mele la operație și m-am întors în scaun. Am rămas fără prieteni și doi ani m-am izolat complet, refuzând să ies din casă.

Operație greșită la ce?

Operație la coloană.

De ce trebuia să se ajungă la operație?

În 2005 am fost diagnosticat cu o afecțiune neurologică, Cifoză Scolioză congenitală înaltă. În urma perioadelor de recuperare fizică, starea mea s-a stabilizat, dar nu s-a îmbunătățit.

Nu au fost soluții de-a lungul anilor de a merge înapoi, nu ai căutat, sau, poate, ai fost descurajat de către doctori?

Am fost într-adevăr deprimat timp de doi ani și cel mai mult m-a durut faptul că medicii mi-au ascuns adevărul, căci îmi spuneau că îmi voi reveni deși știau foarte bine că acest lucru nu se va mai întâmpla. Singurul care mi-a explicat ceea ce s-a întâmplat și mi-a confirmat faptul că operația nu a fost corect realizată, a fost un medic de la o clinică privată din Turcia. Șocul aflãrii adevărului a avut un impact puternic asupra mea, dar odată ce am depășit întreaga situație, ambiția a fost o forțã de stabilizare pe tot parcursul dizabilitãții. Proiectele sociale, sportive și profesionale pe care le-am inițiat au fost o sursă de informații extraordinară pentru mine. 

Flavian Alexandru Crăciun:„Doctorul a fugit la două zile după operație.Am fost prea mic pentru a mă lupta cu sistemul”

Cum ai primit vestea că nu mai poți merge?

După ce m-am întors din Turcia, inițial am fost afectat, dar apoi mi-am dorit să fac ceva pentru persoanele cu dizabilități și în 2014 am pus bazele asociației ”Primii pași spre performanță” pentru a reduce barierele pentru persoanele cu dizabilități de toate vârstele și pentru a le ajuta să ducă un stil de viață activ și sănătos. ONG-ul pe care l-am fondat ajută persoanele cu dizabilități să se integreze în societate prin sport, oferind oportunitatea persoanelor cu dizabilități de a excela în activitățile sportive. În realitate, persoanele cu dizabilități dispun de o arie largă de abilități care pot fi reactualizate și dezvoltate permanent. De la înființarea asociației până în prezent, am reușit să facem donații de peste 45.000 de euro, am susținut mai multe cazuri sociale și am ajutat diverse persoane pentru a-și rezolva problemele medicale.

Din 2014 până în prezent, am derulat diverse proiecte de ajutorare a copiilor din centrele de plasament, bătrânilor din centrele de bătrâni, copiilor bolnavi de diverse afecțiuni incurabile.

Practic, orice persoană care a bătut la ușa Asociației “Primii pași spre performanță”, a primit sprijin necondiționat din partea mea, toate tipurile de sprijin: moral, material și psihologic.

Te-ai dus cu un diagnostic și ai ieșit invalid, nemaiputând să îți folosești picioarele. Care au fost primele reacții ale familiei?

A fost o perioadă grea pentru toți, dar cel mai greu a fost că niciun medic din România nu a avut tăria de caracter de a-mi explica concret cauzele pierderii funcției locomotorii. Deci eu, din 2006 de la producerea operației și până în 2014, am tot căutat răspunsuri pe care nu mi le-a oferit nimeni în România, niciun cadru medical.

Pe cine învinovățești?

Consider că un om care fuge la două zile după ce a operat un pacient și nu oferă nicio explicație, practic fuge de responsabilitatea asumării consecințelor faptelor sale. În general, după o intervenție chirurgicală, îmi spunea un cadru medical zilele trecute, că medicul care m-a operat trebuia să vină să mă viziteze la salon în fiecare zi până în momentul externării, lucru care la mine nu s-a întâmplat. De ce oare?!

• 

Apropo de vinovați, ai făcut legal ceva în privința asta?

Am inițiat o acțiune în instanță, dar, din păcate, am fost prea mic pentru a mă lupta cu sistemul și cu acest cerc vicios în care se învârt astfel de personaje.

Dacă ai mai da ochii cu acei medici, ce le-ai transmite azi?

Am dat ochii cu acei medici în timpul procesului și am constatat cu stupoare că au avut cinismul să mă acuze inițial că nu am mers niciodată (deși am avut martori prieteni din copilărie care au confirmat că jucam fotbal în curtea școlii) și apoi s-au contrazis în acuzații susținând că eu mai merg și acum prin casă, dar nu vreau sa recunosc. Nu am crezut vreodată că oameni cu niște meserii onorabile pot avea un comportament atât de josnic, inuman și imoral. 

Flavian Alexandru Crăciun:„I s-a retras dreptul de a profesa doctorului și asta mă bucură”

Câtă vreme ai fost furios pe ei în sufletul tău?

Având în vedere că medicul mi-a spus că nu intră în operație până nu își primește banii și că acum, după proces a trebuit să îi plătesc și daune pentru greșeala lui, vă dați seama că nu e ușor să accepți că persoana care ți-a distrus viața mai trebuie să o și plătești extra pentru tot. Din păcate, în România, se adeverește frecvent proverbul :”Pacientul/mortul e de vină”. Cum să ai cinismul și aroganța să pretinzi niște avantaje materiale din partea unui om în scaun rulant pe care tot tu, din neglijență, l-ai transformat într-un utilizator de scaun rulant?!

I-ai judecat? Încă o faci, poate, când ești  într-un impas de a te deplasa? Se simte în glas. 

Chiar daca eu am pierdut procesul, sunt totuși împăcat cu gândul că, datorită altor pacienți care l-au acționat în judecată (tot victime ale lui), măcar i s-a retras dreptul de a profesa.  Mă liniștește gândul că nu vor mai exista alți pacienți nevinovați care să pice pe mâinile lui „murdare”, nepricepute și neprofesioniste. 

Ce părere ai acum despre medicina din țara noastră?

Vorbeam zilele trecute cu un prieten foarte bun care este medic legist și am constatat cu stupoare că încă există foarte mari carențe în medicina de la noi din țară, având în vedere gravitatea și complexitatea erorilor medicale care se produc în continuare în spitalele din România.

Ușoară sau grea a fost refacerea psihicului tău? Cât de tare te-ai închis în tine?

Foarte grea este refacerea mentală după o astfel de traumă și tocmai de aceea ca planuri de viitor mi-am propus să construiesc un Centru de reintegrare a persoanelor cu dizabilități în societate, oferind servicii sociale și medicale complete. Scopul proiectului este reintegrarea persoanelor cu dizabilități în societate prin muncă și prin practicarea sportului de înaltă performanță. Consider că este nevoie de un centru de integrare a persoanelor cu dizabilităţi având în vedere experiența prin care am trecut în urma traumei suferite și după care am ajuns brusc utilizator de scaun rulant.

• 

La fel ca în cazul meu, în primele săptămâni post-trauma, după ce află care va fi noua lor viață, multe persoane cu dizabilități acumulează frustrări și nu pot depăși momentul fiindcă nu pot să treacă peste şocul schimbării. După o astfel de schimbare bruscă, o persoană cu dizabilități are nevoie să fie ajutată, susținută și îndrumată spre noua sa viață pentru a depăși orice obstacol, iar suportul informațional, psihologic, medical şi profesional sunt foarte importante pentru acceptarea și depășirea dizabilității cu care se confruntă. 

Centrul îşi va propune creșterea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități prin furnizarea de servicii sociale specializate în conformitate cu standarde minime de calitate, iar în cadrul său aș dori să existe și o bază sportivă accesibilizată și adaptată persoanelor cu dizabilități.

Flavian Alexandru Crăciun:„Îmi ocup mintea și sufletul cu politica, proiectele sportive și sociale”

Ești împăcat azi cu adevărat de viața pe care o duci?

După ce am depășit toate barierele posibile și am redevenit un om independent prin activitatea mea din cadrul asociației înființate și prin performanțele realizate pe plan sportiv, consider că persoanele cu dizabilități nu sunt o povară pentru societatea românească, ci sunt utile acesteia. 

Asociația ”Primii pași spre performanță” este mândră să găzduiască competiții sportive pentru persoanele în scaun rulant, de la nivel recreativ până la nivel înalt de performanță. În parteneriat cu Steaua CSM Eximbank București si Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii, am organizat Playoff-ul Eroilor: un meci de baschet paralimpic cât o finală olimpică în cadrul căruia jucători de baschet în scaun rulant au jucat baschet contra echipei de baschet Steaua București, astfel insuflându-le și altor persoane cu dizabilități dorința de a ieși din zona de confort, dorința de a face sport, dorința de a demonstra că poți reuși indiferent de obstacole!

Turneul Internațional de Tenis în scaun rulant ”BRD Argeș Open Wheelchair Tennis” care în 2023 va ajunge la cea de-a VI-a ediție a luat naștere în 2017, când împreună cu Federația Română de Tenis, am hotărât să inițiez acest turneu în județul Argeș. Prin organizarea acestui turneu se dorește promovarea sportului de performanță în rândul persoanelor cu dizabilități, obiectivul nostru fiind de a demonstra că în România există un climat favorabil înaltei performanțe în sport, în general și în scaun cu rotile, în special. Din 2017 până în 2023, am adus în România peste 300 de sportivi din toate colțurile lumii.

Participând la turnee internaționale de tenis, în calitate de jucător profesionist de tenis în scaun rulant, am reușit să leg diferite relații de prietenie cu alți jucători pe care i-am invitat, la rândul meu, la turneul organizat de mine în România astfel că la acest eveniment sportiv au participat sportivi de pe toate continentele. În calitate de organizator al turneului, prin implicarea și prezența mea ca iubitor al sportului în general și al tenisului în special, am făcut din această competiție un eveniment de marcă, beneficiari de drept ai efortului meu și al echipei mele fiind sportivii paralimpici, participanți din întreaga lume, dornici să facă performanță. 

Deviza mea este: “Acolo unde există talent şi ambiţie, performanţa se face chiar şi în scaunul cu rotile.”

Citește și: https://life.ro/mihai-gaita-campion-la-tenis-in-scaun-rulant-sau-cum-viata-l-a-invatat-sa-fie-dublu-invingator/

Care sunt activitățile care îți ocupă timpul, mintea și sufletul?

Sportul, politica și proiectele sociale, sportive și antreprenoriale pe care le derulez zi de zi. Îmi place să lucrez cu oamenii și am inițiat proiecte sociale și sportive naționale și internaționale având oportunitatea de a lucra cu delegații ale ambasadelor din Turcia, Irak, Statele Unite ale Americii, Australia si Israel.

Fiindcă mi-am dorit să excelez în domeniul în care profesez, am urmat apoi cursuri de formare profesională în domeniul atragerii Fondurilor Europene, Structurale și de Coeziune, fiind Expert Accesare Fonduri Europene și Manager de proiect. Din 2021 gestionez și manageriez un proiect prin Fonduri Europene, iar în cadrul acestui proiect am înființat și o unitate protejată în baza Capitolului V, art. 77 din Legea nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Unitatea noastră protejată are ca principal obiectiv integrarea profesională a persoanelor cu handicap pe piața muncii. Angajatorii cu mai mult de 50 de angajați care nu doresc să angajeze persoane cu dizabilități, pot opta pentru alternativele oferite de Legea 448/2006 ART. 78 (modificat prin OU 86/2008), și anume: în loc să achite lunar o anumită sumă la bugetul de stat, de această sumă pot achiziționa serviciile și produsele de care au nevoie de la Unitatea Protejată. În cadrul unității noastre protejate, am angajat 3 persoane cu dizabilități, iar principala noastră misiune este de a oferi servicii complete de producție publicitară de cea mai înaltă calitate.

Guvernezi în jurul sportului. Când ai început să cochetezi cu el și să-l îmbrățișezi?

Cu ajutorul unei fundații din București, am participat la o tabără sportivă, în cadrul căreia am interacționat pentru prima oară cu tenisul de câmp în scaun rulant. Pas cu pas, am reușit să îmi depășesc limitele și să-mi demonstrez mie însumi că pot mai mult. Dacă pentru unii sportul reprezintă o simplă metodă de relaxare, un joc anti-plictiseală sau un capriciu, pentru o persoană cu handicap, utilizator de scaun rulant, sportul este în primul rând un instrument de comunicare. Prin sport, utilizatorul de scaun rulant transmite un mesaj simplu, ‘’Da, și eu pot fi campion pentru că am voință și asta nu mi-o poate lua sau da nimeni!”

Flavian Alexandru Crăciun:„Am participat la peste 60 de turnee internaționale”

Ai fost deschis să primești sportul în viața ta sau ai fost reticent având în vedere condiția fizică?

Sportul a avut un impact foarte mare asupra mea, transformându-mă dintr-o persoană izolată într-un tânăr activ. Mi s-a părut un lucru extraordinar de mare, ceva ce reușeam să fac după o perioadă atât de grea din viața mea. De atunci, am început să particip la numeroase competiții naționale, unde am practicat mai multe sporturi precum baschet, tenis și atletism, însă cel mai provocator mi s-a părut tenisul de câmp.

Când joc tenis mă simt vast, liber și fericit. Fericit pentru fericirea tuturor care cred în mine! Participând la concursuri, la competiții interne și internaționale pentru a câștiga noi medalii, încerc să-mi împlinesc personalitatea prin armonia acestui joc, căci tenisul este un joc cu o dimensiune fizică și totodată spirituală, cu o puternică substanță moral-intelectuală, ce îi conferă noblețe și valoare. 

Ai știut de dinainte să aparții tu unui scaun rulant că poți face sport și în el sau ai aflat odată cu condiția ta?

Persoanele utilizatoare de scaun rulant nu aparțin unor scaune rulante, mintea și sufletul lor sunt libere, deci sunt spirite libere. Consider că am un mental puternic și tot ce am făcut înainte cu picioarele, acum fac cu brațele, cu mâinile, cu umerii, cu puterea mentală și sufleteascã și acestea mă fac de neoprit, fiindcă nu mai am nimic de pierdut. Am pierdut deja totul odată! Și apoi m-am reinventat, m-am remontat, am reluat lupta și-am câștigat!

Un om cu handicap nu înseamnă incapabil, dezactivat, ratat dar, din păcate, mulți au prejudecățile astea când mă întâlnesc și ȋmi subestimează potențialul. 

Prima dată când am pus mâna pe o rachetă de tenis a fost la o demonstrație. Era un eveniment de promovare a sportului adaptat, unde mai multe vedete de televiziune veneau și jucau tenis și baschet cu persoane cu dizabilități în scaun rulant. Nu știam bine să joc, dar evenimentul m-a fascinat pentru că, după doi ani în care am stat închis în casă, eram dintr-o dată printre atâtea vedete. La două săptămâni după evenimentul ăsta, am participat la o competiție sportivă organizată de o fundație iar acolo am reușit să câștig prima mea cupă și prima mea medalie la tenis. Am fost așa de fericit și de mândru pentru reușita mea.

Care sunt rezultatele pe care le-ai obținut în tenis?

De 10 ani am început să particip și la turnee internaționale, unde mi-am reprezentat țara cu mândrie. Până în prezent am participat la peste 60 de turnee internaționale. În prezent, sunt singurul sportiv român calificat la categoria Quad de către Federația Internațională de Tenis și ocup locul 55 în lume în clasamentul ITF. Aceste competiții au avut un rol important în viața mea, sportul fiind o rampă de lansare pentru persoanele cu dizabilități și un prilej de a conștientiza potențialul fiecăruia din noi.

Flavian Alexandru Crăciun:„O simplă joacă de-a tenisul s-a transformat într-o carieră”

Ce înseamnă sportul pentru tine? Poate renaștere și speranță?

Lumea tenisului și a sportului, în general, este una fantastică, cu oameni frumoși. A fost fantastic să redevin activ, nu mai credeam că asta se va întâmpla și, mai ales, că voi mai fi util societății, dar am luptat și am câștigat lupta cu mine, în primul rând. Prin sport m-am redescoperit pe mine, nu am crezut niciodată că sunt atât de luptător, de competitiv și de optimist.

Cred că orice este posibil, iar dacă te antrenezi din greu și ești hotărât, atunci poți obține orice, acesta este un lucru din care sper că sportivii mai tineri vor fi inspirați, să nu lase niciodată dizabilitatea să le umbrească motivația competitivă, pasiunea pentru sport și dorința de a excela în sport. De asemenea, ai ocazia să te bucuri de latura socială a tenisului și să interacționezi cu oameni noi, să descoperi experiențe noi și locuri noi. Dacă muncești cu adevărat din greu și crezi în tine, în ciuda obstacolelor, visele se pot realiza. 

Nu e niciun secret faptul că sportul de performanță, în general, în România și oriunde în lume, și tenisul în scaun cu rotile, în special, au nevoie de o susținere financiară consistentă și constantă pentru a produce performanțe, recorduri, campioni, bucurie, apartenență, modele sociale, mândrie. Eu am crezut în forțele mele și am vrut să îmi demostrez că pot mai mult și am încercat să îi conving și pe alții că merită să investească în mine. 

Sportul e cel care m-a ajutat să ies la lumină și să-mi doresc să trăiesc din nou, la capacitate maximă. O simplă joacă de-a tenisul s-a transformat într-o carieră și azi particip la turnee internaționale de tenis și pe unele le și câștig. Îmi doresc ca, prin exemplul meu, să ajut și alți oameni care trec prin ce-am trecut eu, să le redau speranța că viața e generoasă cu cei care cred în puterea ei! Eu sunt doar un român care câştigă turnee de tenis în scaun rulant!