Un moldovean în Asia: Cum te hotărăști să îți iei bilete de plecare doar dus? Și de ce rămâi să trăiești acolo

Câți oameni care au plecat din România cunoști? Mulți, nu e așa? Dar câți dintre ai au luat-o spre est, în loc de vest. Câți dintre prietenii tăi care sunt acum prin alte părți ale lumii au ales să se mute în Asia? Ei bine, eu știu unul, pe Alex Varninschi. Acum mai bine de trei ani avea 28 de ani, o prietenă și multe gânduri de ducă. Locuia în București și lucra în media, când din nimic s-a hotărât să își ia bilet doar dus către Asia. Totul a plecat dintr-o glumă cu o insulă pustie pe care a făcut-o cu prietena lui de atunci. Iar gluma s-a îngroșat atât de mult încât în șase luni erau în avion. Abia atunci au realizat ce făcuseră. Aveau vreo 14 ore să se maturizeze și să conștientizeze că urmau să fie singuri într-o lume asiatică fascinantă, dar complet nouă.

Un moldovean în Asia. Alex a făcut jurnalismul la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și a lucrat la Digi24 și la Adevărul. Asta până în septembrie 2016 atunci când și-a dat demisia. A plecat și a stat în Vietnam – 3 luni, în Cambodgia – 2 luni, în Thailanda – 2 luni, puțin prin Malaezia și astăzi locuiește în Hanoi.

Din ce trăiește acum Alex Varninschi? Cum este să locuiești în Asia? De câți bani a avut nevoie pentru a pleca? Și răspunsul sincer la întrebarea dacă s-ar mai întoarce în țară. Despre toate acestea și nu numai, discutăm în interviul de mai jos:

Când te-ai gândit prima dată să pleci în lume?

Alex Varninschi: Cred că de mic am avut gândul ăsta, că lumea e mare și trebuie văzută. Mă uitam la televizor, câteodată la Discovery sau National Geographic, câteodată la Formula 1, câteodată și la imbecilitățile alea de emisiuni de călătorie de acum 20 de ani de pe TVR1 și vedeam locuri, oameni și culturi atât de departe de noi încât nu-mi imaginam vreodată că o să ajung să le văd cu ochii mei. Dar s-a sădit acolo un dor de ducă și dorul ăla a prins rădăcini, udat din abundență de țara în care trăiam și iată că, la 26 de ani, a răsărit prima floare. Odată ce gândul a ieșit din subconștient și a prins substanță, n-am mai stat pe gânduri și l-am pus în aplicare.

Cât a durat și care au fost primii pași pe care i-ai făcut după ce te-ai hotărât și până ai plecat cu adevărat?

A durat cam șase luni tot procesul. Am avut o listă lungă de lucruri de pus la punct, de lăsat ordine în spate. De la stabilit ce se întâmplă cu pisica, până la vaccinuri, pașapoarte, bilete, demisii etc.

Ce ai simțit în avion în drum spre Asia?

Am simțit că devin om mare. Practic am lăsat în urmă tot ce știam și am zburat în necunoscut. Prima dată pe alt continent, Asia, fără nimic asigurat. În alea 14 ore cât a durat zborul a trebuit să mă maturizez suficient încât să pot să fac față la orice provocare. Plus că nu eram singur, eram cu prietena de atunci și eram cumva responsabil și pentru ea. Deci, practic, am simțit multă frică. Dar și sentimentul ăla de ÎN SFÂRȘIT! Am făcut-o, mamă ce nebuni suntem. O să fie bine! Și a fost.

De unde această dorință de a pleca din România?

E o listă prea lungă de motive pe care cred că de-acum o știu cam toți românii care n-au cel puțin vreo 2 milioane de euro în conturi. Nu merită.

Și ce au spus a tăi (familie, prieteni) când au aflat de decizia de a pleca din țară?

Îți dai seama că n-au fost tocmai încântați. Când toți din generația mea pleacă la mai bine, spre vest, eu am luat-o hăis, spre est. Ce-o să faci acolo, din ce trăiești, dar ăia au apă potabilă acolo? Curent? Ce să zic? Griji normale de secol 21.

Ce făceai înainte în România? Cum era viața ta (birou, program)?

Am lucrat cam toată viața de adult în jurnalism. Cel mai mult și mai bine am lucrat la Adevărul și la Digi24. Nu mă plâng, am învățat și am făcut multe, dar aveam nevoie de o provocare.

Cum a venit ideea plecatului?

Sincer, a plecat dintr-o glumă cu o insulă pustie. Și dintr-una într-alta, „glumind” cu iubita mea (de atunci), gluma s-a îngroșat până am pus-o pe hârtie și am văzut că nu e chiar irealizabilă. Chiar dacă n-am ajuns să trăim într-o insulă pustie, ci într-o metropolă cu 9 milioane de oameni. Dar am fost și pe insule pustii și ne-a plăcut.

Și de ce Asia?

Că în Grecia se duce toată lumea (râde).

De ce buget ai avut nevoie pentru a pleca? Și ce ți-ai luat în bagaj?

Bugetul pentru două persoane a fost peste 15.000€, dar sincer n-am făcut o planificare temeinică a banilor înainte de plecare. Nu ne-am calculat nici pentru cât trebuie să ne ajungă, nici pe zile, nimic. Deci nu mă întreba de bani că banii vin și se duc. Despre bagaj am făcut o întreagă postare pe blog, mai lungă decât tot interviul ăsta. Bagajul e o parte importantă a călătoriei și din experiență am învățat că less Is more. Acum aș pleca la drum cu mult mai puține lucruri decât acum trei ani.

Spui că ai plecat împreună cu fosta ta prietenă. A avut plecarea un rol în despărțirea voastră?

Nu. Despărțirea cred că a venit pe cale naturală și s-ar fi produs probabil în oricare alt colț de lume. Sau nu. Habar nu am.

Dar cât de greu este să ai o relație într-o lume străină, în care nu prea știți pe altcineva în afară de voi?

Nu știu, nu e o chestie general valabilă. Oamenii sunt extrem de diferiți unul față de celălalt. În plus, un om e diferit în cuplu față de atunci când e singur. Deci nu știu dacă e greu sau nu. Teoretic nu e greu, nouă ne-a fost frumos și bine cât am călătorit, am adunat o seamă de experiențe minunate împreună, am fost alături la bine și la rău, am avut și momente delicate, dar așa a fost să fie. Am întâlnit cupluri care s-au călit călătorind împreună și cupluri care la fel s-au destrămat. Fiecare experiență e profund individuală.

Citește și: Doi tineri din București s-au hotărât să-și vândă apartamentul, să-și ia un an sabatic și să plece „hai hui în doi” prin lume. Cum arată aventura lor după cinci luni?

Unde ești acum?

În Hanoi.

Și care a fost traseul de până acum?

Vietnam – 3 luni, Cambodgia – 2 luni, Thailanda – 2 luni, Vietnam – din nou. Și apoi puțin prin Malaezia. Și din nou Vietnam, Vietnam, Vietnam.

Apropo, până să pleci în această aventură, îți plăcea să călătorești? Aveai un loc favorit? Mai fuseseși în Asia?

Nu mai fusesem nicidodată în Asia și călătoriile nu reprezentau un punct important al vieții mele. Dar de plăcut îmi plăcea, mi-ar fi plăcut să o fac mai des, dar am avut altele de făcut până atunci.

Și dacă tot vorbim despre Asia, ce ai făcut prin țările prin care ai fost? Și cum le-ai ales?

Am trăit în casele oamenilor, le-am cunoscut obiceiurile și felul de a fi, am mers în zone mai retrase, dar și în principalele zone turistice, am mâncat și-am băut, am sărit de pe stânci, am condus de-a lungul și de-a latul, am înotat în oceane și râuri, am urcat dealuri și munți, am făcut multe poze, am râs, am plâns, am privit apusuri, răsărituri de stele, am cunoscut nebuni frumoși și mai puțin frumoși, ne-am făcut prieteni, ne-am cunoscut pe noi înșine un pic mai bine … din astea, nimic special.

Cum trăiesc oamenii acolo? Cum iubesc? Cât de diferite sunt relațiile lor?

S-au scris tratate de sociologie pe tema asta și tot nu cred că s-a spus totul. E enorm de vorbit aici și cel mai simplu e să-ți spun: haide și vezi cu ochii tăi! Că eu de asta am venit. Nu să citesc pe la alții ce cred ei, ci să simt eu cu toate simțurile mele.

Cum te privesc localnicii atunci când le povestești ce faci?

Unii cu mirare, alții cu admirație.

Și din ce trăiești acum?

Fac clipuri video pentru oricine are nevoie de așa ceva. Fie pentru social media, site-uri, corporate, evenimente, prezentări, documentare. Și mai fac poze câteodată.

Ai reușit să-ți faci prieteni în călătoriile voastre?

Alex Varninschi: Câțiva, dar nu am păstrat legătura cu mulți. Ne urmărim pe Instagram și Facebook. O dată am petrecut 10 zile în Langkawi cu un cuplu de britanici, tată și fiică (ea e de vârsta mea) și au fost 10 zile în care m-am simțit într-o familie din nou. Genul ăsta de oameni îți cresc pofta de aventură, știi că te poți baza pe ei și nu ești singur. Dar nici cu ei n-am mai păstrat legătura. Ea e în Australia, tatăl ei în Anglia, iar eu în Hanoi. E greu să ai prieteni la mii de kilometri depărtare sau când planurile nu converg. Azi mergi cu cineva pe aceeași cărare, mâine tu o iei la stânga, iar el la dreapta. Indiferent ce a fost înainte, fiecare merge pe drumul lui.

Vin prietenii din țară să te viziteze?

Slavă Cerului, o parte din ei au venit și ne-au vizitat. De alții încă trag să vină.

Te întâlnești cu români?

Câteodată. Comunitatea de aici e mică și nu foarte unită. Dar primesc cu bucurie multe vizite ale românilor aflați în trecere pe aici. Le arăt din ce mai știu eu, le dau sfaturi, bem bere.

Unde ți-a plăcut cel mai mult în această aventură: de unde ai cele mai interesante povești?

Amintirile astea sunt probabil singurii copii pe care o să-i am vreodată. Nu mă pune să-ți spun pe care-l iubesc mai mult. Fiecare loc în care am fost are specificul și farmecul lui. Iar povești apar peste tot, trebuie doar să ai ochii și inima deschisă.

Alex Varninschi: Cel mai mult mi-a plăcut în … nu, nu pot să fac asta. Mă gândesc la un loc și apoi îmi vin alte trei în minte.

Dar cele mai faine reportaje?

Mai mult ca sigur cele din Ha Giang. Poate și pentru că au fost primele.

Și de ce nu mai scrii pe doardus.ro?

Alex Varninschi: Pentru că nu îmi mai aduce satisfacție? Din nou, habar n-am. M-am lenevit, m-am luat cu altele, a trebuit să muncesc, să fac bani, am început o altă viață. Toate la un loc! Timp aș avea, dar acum, pe moment, nu mai văd sensul. Încerc să țin pagina de Facebook cât de cât activă și să postez poze de pe unde mai merg.

La final, dacă ar fi o destinație pe care să ne-o recomazi, care ar fi aceea? Și de ce?

Alex Varninschi: Recomand din inimă tot Vietnamul. Așa cum e, haotic, murdar, exotic, periculos. Dar e o țară minunată care-ți poate schimba percepția despre viață. Plus că are de toate, munte, mare, plaje, soare, aventură, drumeții, natură, orașe, cultură.

Ce le-ai spune celor care se gândesc să plece într-o astfel de aventură?

Să se grăbească, timpul nu-i așteaptă.

Și, ultima întrebare: te mai gândești să te întorci în România?

Da, în vizită. De tot, niciodată. Mă ia depresia numai la gândul ăsta. O dată ce-am văzut și-am trăit în locurile astea, psihic nu mai am cum să fac pasul înapoi.