Un Paşte fără nervi - sfaturi de la specialişti. Războiul dulciurilor. (1)
De Paşte, copiii sunt îmbiaţi cu bomboane, prăjituri şi iepuraşi de ciocolată de către de musafiri, bunici şi rude. Cum putem să îi ajutăm să nu facă abuz de zahăr? Răspunde Camelia Cheţu, psihoterapeut specializat în psihologia copilului, cuplului şi a familiei.
Dacă sunt copii mai mari, peste patru ani, îi putem pregăti cu privire la ce urmează să se întâmple: „Scumpule, o să mergem în vacanţă la bunici. Ştii că ei te iubesc mult-mult şi pentru că vor să te facă să simţi asta, de multe ori aleg să îţi ofere dulciuri. Aşa îşi arată ei iubirea faţă de tine. Pe de altă parte, ai observat că atunci când mănânci multe dulciuri, starea ta se schimbă, simţi o agitaţie şi nici ţie nu îţi place. Ce putem face într-o astfel de situaţie?” Aici copilul o să vină cu soluţiile lui, la care poţi adăuga şi alternativele tale: fie că îi va refuza pe bunici, fie că va alege doar o bomboană, fie că le va lua pe toate într-un coş şi le va manca în timp.
Pe de altă parte şi părintele e bine să se întrebe: „cât de grav este ceea ce se întâmplă acum? Ce anume mă deranjează de fapt?” Această întrebare este valabilă şi în cazul unor copii mai mici. De asemenea, pentru cei sub patru ani, e bine ca rudele să fie prevenite: „Urmează să venim la voi, te rog să alegi pentru copil orice în loc de dulciuri: haine, jucării, jocuri etc. sau să fac o prăjitură de casă aşa cum numai tu ştii să faci mama!”.
Dacă nici aşa nu funcţionează, se poate apela la vocea unei autorităţi: „Mi-a zis medicul să îi dăm mai puţine dulciuri”.