Un pictor a cheltuit toată averea sa pentru un singur sărut

Un covor de trandafiri aprinşi ca vâlvătaia focului. Este ceea ce a văzut Margarita de Sevres în acea dimineaţă rece de martie a anului 1909 când a întins degetele lungi să dea la o parte perdeaua care filtra lumina palidă a soarelui ce se ridicase de doi stânjeni deasupra oraşului Tbilisi. Alături de trupa de teatru cu care bătuse drumul din Paris până în Georgia, urcase deja de câteva ori pe scenă şi culesese ropotele de aplauze ale unui public entuziast, din rândurile căruia de fiecare dată se desprindea un bărbat cu părul în dezordine, obrajii lăsaţi şi ochii cărbunoşi adânciţi în pleoape. Haina într-o culoare incertă de la atâta purtat atârna pe el ca un ham prea mare pe o mârţoagă costelivă.

După fiecare reprezentaţie, Margarita refuza cu încăpăţânare să-i deschidă uşa cabinei georgianului care o implora să-i arunce măcar o privire. Cu faţa îngropată în oglinzi, frumoasa franţuzoaică îşi ştergea neperturbată fardurile grele de pe chipul delicat. “Un artist este al poporului”, obişnuia ea să-şi justifice atitudinea ori de câte ori era pusă în situaţia de a respinge avansurile vreunui amorez prea insistent. Se afla din nou în această ipostază.

Totuşi, curiozitatea o mânase să afle cine este bărbatul care o urmărea în fiecare seară din primul rând cu priviri arzătoare. Se numea Niko Pirosmani şi venise pe lume într-o familie modestă, de agricultori care aveau câteva rânduri de viţă de vie şi câteva oi din regiunea vinului Kakheti. Până să-şi descopere pasiunea pentru pictură, tânărul mânase oile pe colinele domoale şi păşunile din apropierea satului Mirzaani. Fără a fi şcolit, Niko învăţase singur cum să aştearnă culorile pe pânză. Însă, când se mutase în Tbilisi, talentul nu îl ajutase să se impună în lumea artiştilor, aşa că Pirosmani încercase să supravieţuiască pacticând diverse meserii, printre care şi cea de zidar. Nu de puţine ori a pictat pentru un blid de mâncare.

Într-o zi din acel martie, ochii îi căzură pe unul dintre afişele care împânziseră oraşul şi de pe care îi zâmbea Margarita de Sevres. Rupse unul dintre afişe şi-l luase acasă, ca să o poată privi pe minunata făptură ori de câte ori voia. Când trupa de teatru sosi în Tbilisi, Niko făcu tot posibilul ca să prindă un bilet în primul rând al sălii în care urma să joace cea de care se îndrăgostise iremediabil. Îi urmărise apoi fiecare foşnet al rochiei ample şi îi ascultase fermecat fiecare cuvânt. Dar, frumoasa franţuzoaică îl trata cu răceală de fiecare dată când încerca să se apropie de ea. Aşa că Niko Pirosmani îşi pierdu şi mai tare capul şi hotărî să-i dovedească dragostea printr-un gest extrem: îşi vându puţinul avut pe care îl avea şi, cu mâna tremurândă în care strângea mai mulţi bani decât adunase în toţi cei 47 de ani câţi număra în 1909, pictorul a mers la florăriile din oraş şi a cumpărat un milion de trandafiri roşii. După ce noaptea a înnegurat oraşul, Pirosmani a împânzit florile pe strada unde se afla hotelul în care dormea frumoasa lui.

În zorii zilei, Margarita, surprinsă şi emoţionată, şi-a acoperit faţa când a zărit chipul încercănat al pictorului georgian în mijlocul mării de trandafiri sângerii. Într-un gest necugetat, a abandonat orice principiu, a alergat în stradă strivind petalele sub tălpile goale, s-a aruncat în braţele lui Niko Pirosmani şi l-a sărutat. A fost primul şi ultimul sărut dintre cei doi.

Artistul a murit nouă ani mai târziu într-o sărăcie lucie şi, probabil, cu gândul tot la Margarita de Sevres. I-au supravieţuit aproape 200 de opere de artă, între care şi celebra pictură “Actriţa Margarita”, multe dintre ele putând fi admirate azi la Muzeul de Artă al Georgiei. Istoria lor a inspirat şi una dintre cele mai populare melodii din fostul spaţiu sovietic – “Un milion de trandafiri roşii” – interpretată de nu mai puţin celebra Alla Pugacheva.

Iar pentru toţi îndrăgostiţii din lume, povestea este dovada că romantismul continuă să trăiască mult după ce marii romantici dispar.