Unde ieşim în weekend? (17-18 decembrie)
Mai e puţin până în ajunul sărbătorilor de iarnă şi, dacă ştim ce facem de Crăciun sau de Revelion, zilele astea încă putem fi nehotărâţi. Putem să ne întrebăm unde ieşim în weekend? Aşa cum v-am obişnuit, avem câteva recomandări pentru 17-18 decembrie care să vă poarte prin târguri de crăciun, la film sau la concert.
Film: Sing
Vă era dor de o animaţie pe care o puteţi vedea împreună cu familia? Ei bine, vă recomand să mergeţi la „Sing”. Veţi cânta împreună, aşa cum o fac şi personajele de desen animat Buster Moon, Rosita sau Ash. Filmul, în regia lui Garth Jennings şi a lui Christophe Lourdelet, are o distribuţie de excepţie, căci vocile sunt interpretate de Matthew McConaughey, Reese Witherspoon sau Scarlett Johansson.
Deşi scenariul este gândit pentru o lume a animalelor, seamănă foarte bine cu casting-urile de amploare pentru concursuri de genul „Vocea României”. Buster Moon (Matthew McConaughey), un koala aflat la cârma unui teatru în derivă, vrea să salveze locul de la faliment, aşa că pune la cale cea mai mare competiţie muzicală destinată amatorilor. Personajele care ajung astfel pe scenă sunt de-a dreptul savuroase. Vă promitem că o să râdeţi copios. Nu ne credeţi pe cuvânt? Urmăriţi trailerul!
Târg: Made in Ro
Despre Made in RO – Târg de design românesc #8 v-am scris săptămâna asta şi chiar v-am pregătit câteva sugestii de cadouri. Evenimentul se înscrie în categoria târguri de crăciun, însă Made in Ro şi-a propus să aducă în atenţia publicului doar design românesc. Designerii români de produs care vin în 17-18 decembrie la Made in Ro vă vor surprinde prin inventivitatea obiectelor de design, prin propunerile care oferă alternative smart şi creative cadourilor clasice de pus sub brad.
Sunt peste 65 de designeri care vin la Made in RO. Le găsiţi poveştile pe Designist sau chiar la faţa locului, adică la Impact Hub, pe 17-18 decembrie, între orele 11:00 – 20:00. Biletul de intrare costă 10 lei.
Pentru copii: atelierele gratuite „Votează şi vei fi răsplătit”
Ecourile campaniei civice #hailavot încă se fac resimţite. Prin urmare, zilele astea puteţi să vă bucuraţi copiii dacă aveţi ştampila „votat” pe buletin. Igloo After School s-a gândit să vă răsplătească pentru spiritul civic de care aţi dat dovadă şi propune în weekendul 17-18 decembrie o serie de ateliere pentru copii cu acces gratuit, intitulate „Votează şi vei fi răsplătit”.
Pe 17 decembrie Igloo after-school propune un atelier lego (orele 09.30 – 11:00), un atelier de decoraţiuni de Crăciun (10:00 – 12:00) şi o sesiune de boardgames (10:00-12:00). Pe 18 decembrie, partenerii lor, Asociaţia Clubul Sportiv Hikaru, vă invită la o lecţie de iniţiere în GO între orele 10:00-12:00. Trimiteţi un email pe adresa [email protected] ca să vă rezervaţi un loc. Intrarea se face pe baza cărţii de identitate (a părintelui) care poartă ştampila „votat”. Igloo After School se află pe str. Făinari, nr. 45A. Găsiţi mai multe detalii aici.
În plus, vă recomandăm să nu-l rataţi pe 17 decembrie pe Alexandru Andrieş în concert la Espace Minoux, să faceţi o faptă bună şi să mergeţi să donaţi haine sau alimente în cadrul evenimentului Copacul cu Haine din Cişmigiu (atenţie la precizările organizatorilor) şi să nu rataţi Regele Lear de la TNB (se joacă şi sâmbătă şi duminică). E un spectacol puternic care merită văzut. Citiţi mai multe despre această nouă producţie aici.