Mi-am trăit copilăria şi adolescenţa în comunism. Am învăţat la şcoli (considerate bune) istoria şi matematica şi româna… Cartea mea de istorie nu vorbea mai deloc despre Casa Regală, iar ceea ce spunea, spunea de rău. Mă rog, ştiţi la ce mă refer, nu reiau… Am aflat, ca mulţi din generaţia mea (generaţia ceauşeilor, adică cea mai mare generaţie a României din istoria contemporană) despre Mihai târziu, când lucram la Radio Total, singurul post de radio care şi-a început emisia, în 93, cu mesajul Regelui de la Versoix.
Mi se părea un personaj coborât din poveşti, nu din realitate, pentru că aceasta nu exista pentru mine atunci. Mult mai târziu, viaţa m-a dus la Palatul Elisabeta, pe vremea când făceam reviste, şi aşa am intrat în universul Regelui… Un mediu tainic pentru mine, plin de mistere întunecate. Am văzut biroul unde Regele i-a primit pe electricianul Gheorghiu Dej şi pe cabotinul Petru Groza care i-au spus că trebuie să abdice şi să plece.
Şi am realizat atunci că Regele e un învingător, că Dumnezeu i-a dat atâta viaţă, cât să-i vadă pe toţi duşmanii lui oale şi ulcele.
Acum, prin moartea consoartei sale, ne-am întors la cartea de istorie cea adevărată, sau cea care ar fi putut continua altfel pentru România. Regina Ana, prin dispariţia sa, ne-a transmis mesajul acesta: „citiţi şi învăţaţi despre noi, pentru că fără noi, azi eraţi bucăţi de ţară. Învăţaţi-i pe copiii voştri mai mult decât aţi fost voi învăţaţi de către părinţii voştri”.
Destinul acestor oameni a fost nu numai să reziste, să rămână în viaţă şi să trăiască cu România în vene, a fost ca, iată, la finalul călătoriei lor pe pământ, să se transforme în profesori de istorie care ne predau, pe repede înainte, ceea ce trebuia să ştim demult: că ne-au iubit necondiţionat. Mi-e teamă că lucrarea de control o vom da când Dumnezeu îl va trimite pe Rege la „catedră”. Atunci ne vom descoperi neterminaţi, neştiutori şi plini de regrete. Nu ne-am lăsat iubiţi de Rege, am ales să fim dispreţuiţi de preşedinţi…
Vom fi învăţat despre noi şi istoria noastră, mai ales atunci când Regele nu va mai fi, decât atunci când trăia printre noi. Şi nici atunci nu va fi prea târziu, pentru că, aşa îmi spunea zilele trecute eseistul şi teologul Cristian Bădiliţă, a fi român înseamnă două lucruri: să ştii să-ţi vorbeşti corect limba şi să-ţi cunoşti în mod critic adevărata istorie.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
