Vedete de la Hollywood care fac 40 de ani în 2018
În 2018, mai multe vedete de la Hollywood îşi schimbă prefixul. Inspiraţi de revista InStyle, am făcut o selecţie de actori pe care-i ştiţi cu siguranţă şi despre care, băgăm mâna-n foc că nu aţi fi bănuit că împlinesc 40 de ani.
Ashton Kutcher, cel care l-a portretizat atât de bine pe Steve Jobs în filmul biografic ”Jobs”, îşi sărbătoreşte ziua de naştere în februarie, cel mai probabil alături de soţia lui, Mila Kunis, şi de cei doi copii pe care-i adoră.
Ginnifer Goodwin, pe care o ştiţi din celebra serie fantasy ”Once Upon a Time”, unde juca alături de soţul ei, Josh Dallas, împlineşte în mai, anul viitor, 40 de ani. Suntem curioşi ce proiecte cinematografice o aşteaptă din moment ce cunoscuta serie s-a închieiat anul acesta.
Gwendoline Christie va da petrecere în octombrie, unde, cine ştie, poate va apărea deghizată într-unul din personajele pe care le interpretează în ”Game of Thrones”, ”Captain Phasma” sau ”Star Wars”.
Katherine Heigl (sau Izzie Stevens din drama tv ”Grey’s Anatomy”) îşi ia adio în noiembrie de la vârsta de 39 de ani, păşind cu încredere spre o nouă etapă din viaţa ei.
Aţi fi bănuit că actriţa Kate Holmes (fosta soţie a lui Tom Cruise) are aproape 40 de ani? E adevărat, mai e aproape un an până în decembrie 2018, când e ziua ei, însă frumoasa din ”The Ice Storm” şi ”Wonder Boy” nu mai e copila care părea a fi.
Rachel McAdams, adorabila actriţă din ”The Notebook” şi ”Doctor Strange”, arată şi ea incredibil de bine în pragul vârstei de 40 de ani, pe care-i va sărbători în noiembrie.