Vedetele apar în fotografii neretuşate în Calendarul Pirelli 2017
Nicole Kidman, Uma Thurman, Robin Wright sau Julianne Moore sunt doar câteva dintre starurile de la Hollywood care au participat la realizarea celebrului Calendar Pirelli pentru anul viitor, care a fost prezentat pe 29 noiembrie la Paris. Potrivit presei internaţionale fotografiile pentru Calendarul Pirelli 2017 a decis să pună în valoare frumuseţea naturală a protagonistelor
Fotograful Peter Lindbergh le-a fotografiat anul acesta pe Jessica Chastain, Penelope Cruz, Nicole Kidman, Rooney Mara, Helen Mirren, Julianne Moore, Lupita Nyong’o, Charlotte Rampling, Lea Seydoux, Uma Thurman, Alicia Vikander, Kate Winslet, Robin Wright şi Zhang Ziyi. Printre chipurile mai puţin cunoscute din această ediţie a calendarului se numără Anastasia Ignatova, conferenţiar la Institutul de Stat de Studii Politice din Moscova. Fotografiile sunt alb negru, iar vedetele sunt aproape nemachiate.
„Obiectivul principal a fost acela de a capta sensibilitatea şi emoţia, dezvăluind sufletele femeilor din imagini, făcându-le să pară mult mai goale decât dacă ar fi pozat nud”, spunea fotograful Peter Lindbergh la evenimentul de lansare organizat la Paris.
Potrivit news.ro, acesta a fost al doilea an consecutiv în care editorii calendarului Pirelli au decis să sfideze eticheta „NSFW” („Not Safe/Suitable For Work”/ Nepotrivit pentru spaţiul de lucru”), bazată pe nuditatea şi tinereţea fotomodelelor, care au definit de-a lungul deceniilor istoria acestui calendar.
Primul Calendar Pirelli a fost publicat în 1963. De atunci, în ediţiile care au urmat, au pozat numeroase staruri de cinema, dar şi vedete din universul muzicii şi al sportului. Calendarul Pirelli pe 2016 a fost realizat de fotografa americană Annie Leibovitz pentru care au pozat vedete ca Serena Williams, Amy Schumer sau Yoko Ono.