Veşti pentru fanii Game of Thrones: au apărut primele imagini din sezonul 7!
Winter is comin’! Aţi văzut asta şi în prognozele meteo din ultima vreme, dar acum este vorba despre noul sezon Game of Thrones. Cel de-al 7-lea sezon al super-îndrăgitului serial va începe abia pe 16 iulie, însă HBO a lansat deja primele imagini oficiale din noul sezon.
Fanii GOT ştiu că mai sunt fix 87 de zile până la premieră şi îşi „îndulcesc” aşteptarea cu orice ştire, cu orice veste din Cele 7 Regate.
Vă invităm să vedeţi cele 15 imagini oficiale din sezonul 7 al serialului „Urzeala Tronurilor”. Veţi putea observa câteva schimbări la capitolul costume (ne aşteptăm să se scrie pagini întregi de ipoteze şi pe tema asta) şi schimbări de decor – mă refer aici la debarcarea lui Daenerys într-o zonă mai puţin călduroasă (judecând după îmbrăcăminte). Ce ne mai spun fotografiile? Snow is here! Atât zăpada, cât şi personajul principal Jon Snow.
Aşteptare uşoară până la vară vă dorim! Vedeţi toate fotografiile în Galeria Foto.
Lena Headey (Cersei Lannister) şi Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister) par să aştepte oaspeţi în Sala Tronului de Fier (Foto: Helen Sloan/HBO)
Aidan Gillen (aka Petyr „Littlefinger” Baelish) şi Sophie Turner (Sansa Stark) par să fi ajuns la Winterfell, casa familiei Stark. Foto: Helen Sloan/HBO
Jon Snow (Kit Harington) are alură de rege, nu-i aşa? Foto: Helen Sloan/HBO
Prin ce peripeţii credeţi că mai trece de data asta Arya Stark (Maisie Williams)? Foto: Helen Sloan/HBO
Daenerys, Mama Dragonilor, pare să fi debarcar pe tărâmuri mai friguroase. Este însoţită de Tyrion Lannister (Peter Dinklage), Missandei (Nathalie Emmanuel), Varys (Conleth Hill) şi Grey Worm (Jacob Anderson). Foto: Macall B. Polay/HBO