Viața handbalistei Cristina Neagu. De la „fetița firavă” ce a început să joace handbal întâmplător, până la prima femeie din lume desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de pe planetă
La o simplă căutare pe internet, „viața handbalistei Cristina Neagu„ este tradusă în cel puțin trei limbi străine, asta deoarece este prima jucătoare de handbal din lume care a câștigat de patru ori cea mai importantă distincție oferită de Federația Internațională de Handbal.
Străinii din lumea întreagă o compară cu nume sonore pentru care s-a ridicat de nenumărate ori drapelul românesc și pentru care am ascultat cu mândrie imnul României, sportivi precum Nadia Comăneci, Gică Hagi sau Ion Țiriac.
Azi Cristina Neagu este cel mai bine plătit sportiv din România, cu un salariu mediu de peste 20 de mii de euro pe lună și, deși putea să activeze la cluburi importante din lumea întreagă, a ales să se întoarcă acasă și să joace pentru CSM București.
Dar cum arată viața handbalistei Cristina Neagu, ce sacrificii face un copil pasionat de sport și când apare recunoașterea talentului și a efortului depus pe teren?
Viața handbalistei Cristina Neagu: copilăria într-un cartier al Bucureștiului și descoperirea sa în sala de sport a școlii
Cristina Neagu s-a născut pe data de 26 august 1988, într-o familie obișnuită dintr-un cartier Bucureștean, fiind sora cea mică dintre cele trei fiice ale familiei Neagu. Mama sa lucra la o fabrică de pâine, iar tatăl era taximetrist, meserii ce le ocupa foarte mult timp, motiv pentru care surorile mai mari erau nevoite să aibă grijă de micuța Cristina. Acest lucru a creat o legătură foarte puternică între cele trei surori Neagu, motiv pentru care și azi au o relație foarte apropiată, deși una dintre ele locuiește în Spania.
Viața handbalistei Cristina Neagu pe terenul sportiv începe undeva prin clasa a șasea. Nu o dată a povestit că provenea dintr-un cartier modest al Bucureștiului și deși era un elev bun la școală, îi plăcea foarte tare să bată mingea pe maidan, împreună cu băieții de vârsta ei. Într-o bună zi, la ora de sport, pe când Cristina avea numai 12 ani, a intrat în sala de sport a școlii antrenoarea de handbal Maria Covaci, căutând fete talentate și pasionate de sport care ar putea intra în echipa de handbal a Clubului Sportiv Școlar numărul 5, din București.
Cristina a fost una dintre fetițele selectate și ceva timp mai târziu, antrenoarea Covaci spunea despre ea: „Era foarte motrică și era ușor de lucrat cu ea. Ar fi putut fi campioană în orice alt sport”. Doar că talentul și motricitatea nu ar fi fost de ajuns în viața handbalistei Cristina Neagu, dacă nu ar fi fost mâna antrenoarei care a modelat-o, dar și ambiția fetiței de a reuși și pasiunea pentru sport.
„Am spus că nu am nimic de pierdut dacă merg și eu”, povestea Cristina gândurile ce o încercau în ziua selecției făcute în sala de sport a școlii. „Handbalul mi-a intrat la suflet din primul moment”.
Săli de antrenamente erau în diferite colțuri ale Bucureștiului, astfel încât Cristina era nevoită să meargă cu autobuzul prin tot orașul pentru a ajunge la antrenamente și de multe ori învăța pentru școală pe drum.
Efortul ei nu a rămas zadarnic. La numai 17 ani a fost declarată cea mai bună jucătoare la Campionatul European de Tineret ce s-a desfășurat în Austria și unde echipa României a obținut medalia de argint. Era prima recunoaștere majoră a talentului, pasiunii și muncii sale.
Viața Cristinei Neagu: „fetița firavă” dorită de cluburile de handbal de renume
Atât Cristina, cât și antrenoarea Maria Covaci au realizat că „fetița firavă” avea un drum lung deschis în fața sa, drum la capătul căruia răsuna succesul. Însă acest capăt nu s-ar fi văzut dacă ar fi rămas la acel club sportiv școlar, motiv pentru care, la 18 ani, viața handbalistei Cristina Neagu avea să ia un alt curs. A semnat cu echipa Rulmentul Brașov.
A urmat apoi selecția pentru echipa națională, după ce aceasta și-a schimbat „vârfurile de atac” și imediat după participarea României la Campionatul Mondial din 2007, din Franța, unde naționala a ocupat locul al patrulea.
„Meciurile tari călesc orice jucător. Nu mi-a fost deloc frică, chiar dacă în fața mea era Valerie Nicolas. Domnul Tadici mi-a spus să arunc la poartă cu curaj și așa am făcut. E cea mai frumoasă seară din viața mea”, declara Cristina Neagu după victoria memorabilă din sferturile de finală împotriva echipei gazdă, Franța.
A urmat contractul cu echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea pe care Cristina Neagu a ajutat-o să joace finala Ligii Campionilor, o premieră pentru o echipă românească de club. În 2010 a venit prima medalie pentru naționala României, condusă de Cristina Neagu, la campionatul European. Tot în același an în viața handbalistei Cristina Neagu apărea prima steluță de recunoaștere majoră: titlul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume, oferit de Federația Internațională de Handbal Feminin.
Următorii ani din viața handbalistei Cristina Neagu au fost marcați de două accidentări urâte ce au ținut-o departe de teren aproape doi ani și jumătate. Dar după revenire, Cristina Neagu a ajuns din nou în finala Ligii Campionilor, dar de această dată cu noua sa echipă de club, Buducnost din Muntenegru.
Neagu a câștigat primul trofeu din Liga Campionilor în 2015, după un sezon remarcabil, fiind prima pe lista golgeterelor, alături de nume precum Andrea Penezic. A fost numită cea mai valoroasă jucătoare și cea mai bună marcatoare la Campionatul Mondial din Danemarca, unde România a obținut medalia de bronz.
Până acum are patru titluri de cea mai bună jucătoare de handbal din lume, acestea fiind obținute în 2010, 2015, 2016 și 2018, singura care a obținut această distincție în ani consecutivi și prima din istorie cu patru astfel de trofee.
În 2017, după patru ani petrecuți la echipa de club din Muntenegru, viața handbalistei Cristina Neagu s-a mutat acasă, în București, unde a semnat cu CSM.
Anul acesta Cristina Neagu a fost confirmată pozitiv cu noul tip de coronavirus, motiv pentru care s-a implicat activ în lupta pentru susținerea sistemului sanitar și a victimelor acestei boli.
Mai presus de orice Cristina Neagu poate fi considerată un model pentru copii și tineri, un mentor pentru mulți sportivi și un ambasador al ambițiilor și pasiunilor.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
