Viața în comunism: cozi, cartele și supraveghere

Cum arată viața în comunism? Cotidianul în România comunistă, mai ales în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, era definită de lipsuri, control și un permanent sentiment de nesiguranță. Dacă în anii ’60 și începutul anilor ’70 existau semne de modernizare și speranță, anii ’80 au adus o prăbușire accelerată a nivelului de trai. Cu rafturi goale, cartele pentru alimente și ochii Securității peste tot, traiul zilnic al românului de rând a devenit o luptă pentru supraviețuire.

Viața în comunism: Cozile – simbolul unei epoci de lipsuri

Imaginea oamenilor stând la coadă ore în șir este una dintre cele mai reprezentative pentru comunismul românesc. Cozile nu erau doar pentru carne sau lapte. Se stătea la coadă pentru pâine, ouă, detergenți, săpun, benzină sau chiar hârtie igienică.

Se formau cozi imense la orice zvon. Dacă cineva spunea că „s-a băgat ulei la Alimentara”, vestea se răspândea rapid, iar oamenii alergau, lăsând totul baltă. Nu conta dacă aveai nevoie sau nu de produsul respectiv – îl luai „că nu se știe când mai prinzi”.

Unii își trimiteau copiii să țină rândul, alții se trezeau la 4 dimineața pentru a fi primii. Mulți oameni ajungeau să stea ore întregi la cozi și plecau cu mâna goală. Frustrarea era enormă, dar exprimarea nemulțumirii putea atrage atenția Securității.

Cartelele – raționalizarea alimentelor de bază

Pentru a controla distribuția produselor de strictă necesitate, autoritățile au introdus cartelele. Acestea funcționau ca un sistem de raționalizare: fiecare familie primea o cantitate fixă de alimente pe lună. Carnea, laptele, ouăle, zahărul, uleiul și făina erau distribuite în funcție de numărul de membri ai familiei.

Un adult avea dreptul, de exemplu, la:

• 1 kg de carne pe lună,
• 1 litru de ulei,
• 500 g de zahăr,
• 5 ouă.

Cei care aveau copii mici primeau puțin mai mult lapte sau făină. Însă de multe ori, aceste cantități erau pur teoretice. Chiar dacă aveai cartele, produsele nu erau întotdeauna disponibile.

Citește și: 10 mituri despre comunism – egalitate, gratuitate și modernitate: adevărat sau fals

Viața în comunism: Alimentarele – rafturi goale și produse „fantomă”

Magazinele alimentare, cunoscute sub numele de „alimentare”, aveau aspectul unor spații abandonate. Rafturile erau în mare parte goale sau umplute artificial cu borcane de zacuscă, conserve de pește sau sticle de oțet.

Carnea era aproape imposibil de găsit. Se vindea de obicei o pastă maronie numită „adidași de porc” – picioare și organe măcinate. Untul era rar, înlocuit adesea cu margarină. Portocalele și bananele apăreau doar în preajma Crăciunului și erau considerate delicatese.

Multe produse erau livrate doar „pe sub mână”, celor care aveau relații. Vânzătoarele erau adesea „cele mai influente persoane din cartier”, pentru că puteau „pune deoparte” un pachet de cafea sau o sticlă de Pepsi pentru cine conta.

Încălzirea și lumina – luxuri sezoniere

Pentru a economisi energie, regimul Ceaușescu a impus restricții dure asupra consumului de electricitate și gaze. Încălzirea în apartamentele de bloc era redusă drastic, iar iarna, temperaturile din case ajungeau la 10–12 grade Celsius. Oamenii dormeau cu paltonul pe ei și încălzeau camerele cu reșouri improvizate, riscând incendii.

Curentul electric se oprea regulat, uneori fără anunț. Exista un program de „raționalizare a energiei” care limita folosirea televizorului, frigiderului sau becurilor. Iluminatul public era slab, iar cartiere întregi rămâneau în beznă ore în șir.

Televiziunea avea doar două ore de program pe zi – de la 20:00 la 22:00 – și era dedicată aproape în totalitate activităților lui Nicolae Ceaușescu și partidului.

Viața în comunism: cum se trăia în apartamentele de bloc

Majoritatea românilor locuiau în blocuri construite în regim de urgență. Erau cartiere întregi ridicate rapid, cu blocuri identice și apartamente mici. Familiile numeroase se înghesuiau în două camere, iar intimitatea era un lux.

Zgomotul era o constantă: pereții subțiri nu izolau nici sunetele, nici mirosurile. Baia comună pe palier era frecventă în blocurile mai vechi, iar presiunea apei era adesea scăzută. În unele orașe, apa caldă venea doar câteva ore pe săptămână.

Totul era standardizat: mobilierul, culoarea faianței, perdelele sau tablourile de pe perete. Creativitatea și individualitatea erau sufocate într-un spațiu impus.

Frica și supravegherea constantă

Unul dintre cele mai apăsătoare aspecte ale vieții cotidiene în comunism era lipsa libertății de exprimare. Oamenii trăiau cu frica permanentă că sunt ascultați sau urmăriți. Era suficient să spui o glumă politică greșită sau să critici partidul pentru a fi anchetat de Securitate.

Fiecare cartier avea „informatori”. Poate era portarul, poate vecina de la etaj sau chiar colegul de birou. Oamenii învățaseră să vorbească în șoaptă, să nu-și spună părerile în public și să evite subiectele „sensibile”. În multe familii, părinții le spuneau copiilor: „Să nu repeți ce auzi în casă!”.

Citește și: 10 filme despre comunism în România: între artă și memoria colectivă

Viața în comunism: Distracțiile în comunism – puține și controlate

Pentru relaxare, românii mergeau la cinematograf, ascultau muzică la pickup sau citeau. Însă și aceste activități erau atent monitorizate. Filmele erau cenzurate, cărțile la fel. Muzica occidentală – rock, pop sau jazz – era considerată subversivă. Totuși, mulți ascultau Radio Europa Liberă sau Voice of America, în secret.

Vacanțele în țară, la munte sau la mare, erau singura formă de turism accesibilă. Se mergea cu trenul sau Dacia 1300, iar cazarea se făcea la hoteluri de stat sau în campinguri.

Paradoxul aparent: solidaritate în lipsuri

În ciuda greutăților, oamenii dezvoltaseră forme de solidaritate. Se împrumutau între vecini, făceau schimburi de produse sau se ajutau la cozi. Relațiile dintre vecini erau mai strânse decât azi, iar bucuriile mici – o masă cu prietenii, o portocală sau un pachet de Kent – aveau o valoare uriașă.

Viața în comunism trăită în penurie și control

Viața cotidiană în România comunistă nu era una normală. Era o existență trăită în lipsuri materiale, într-o societate controlată până în cele mai mici detalii. De la cozi interminabile și cartele absurde, până la frica de a spune ce gândești, totul era parte a unui sistem care dorea supunere totală.

Pentru generațiile care nu au trăit acea epocă, poate părea de neimaginat. Însă pentru milioane de români, coada, frigul și frica erau parte din rutina zilnică. Amintirea acelei perioade rămâne vie și servește drept lecție despre cât de fragilă este libertatea și cât de importantă este democrația.

Foto: La invitația C.C. al P.C. din Kampuchia Democrată și a Guvernului acestei țări, o delegație de partid și de stat a României, condusă de președintele Nicolae Ceaușescu, a făcut o vizită oficială în Kampuchia. Aspect de la întâlnirea protocolară între Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu cu Pol Pot și Kien Samphan.(28-30.V.1978).