Actor de legendă, regizor și expert în arte marțiale, Bruce Lee s-a născut pe 27 noiembrie 1940 în San Francisco, Statele Unite ale Americii, în Anul Dragonului. Tatăl său, un cântăreț de operă din Hong Kong, emigrase în America împreună cu soția și cei trei copii cu un an înainte. Mama sa i-a pus numele “Bruce” pentru că însemna “cel puternic” în galeză.
Prima sa apariție într-un film a avut loc la numai trei luni, ca dulblură a unui bebeluș american, în filmul Golden Gate Girl.
Viața lui Bruce Lee: actor, dansator și practicant de arte marțiale
La începutul anilor ’40, familia Lee s-a întors în Hong Kong, în ciuda faptului că era ocupat de forțe japoneze. Acolo, Bruce a demonstrat că este un adevărat talent în fața camerelor. Începând din 1946, a jucat în 20 de filme ca și copil. Pe lângă actorie, Bruce lua și lecții de dans: acesta a câștigat și un concurs național de cha-cha. Lui Bruce îi plăcea să scrie și poezii.
Bruce Lee nu a avut o adolescență ușoară: el s-a alăturat unei bande de tineri rebeli, riscându-și viața pe străzile din Hong Kong. Pentru a-și îmbunătăți tehnica de luptă, Bruce a început să ia lecții de kung fu. În tot acest timp, Bruce și-a continuat cariera de actor în Hong Kong, însă nu se putea ține departe de problemele străzii. În momentul în care a ajuns în atenția poliției din cauza luptelor de stradă, mama sa l-a trimis din nou în America, la niște prieteni de familie.
După ce a terminat liceul în Edison, Washington, Lee a studiat la Universitatea din același oraș. Reușea să se întrețină dând lecții de dans și având un job de chelner.
În 1964, Bruce Lee s-a căsătorit cu iubita sa Linda Emery. În acest timp, tânărul a devenit cunoscut pentru tehnica sa în arte marțiale. Acesta a dezvoltat un stil numit jeet kune do și a reușit să deschidă trei școli de arte marțiale în care să îl predea.
A părăsit Hollywood-ul pentru a deveni superstar în Hong Kong
În anii ’60, Bruce Lee a apărut în diverse filme și seriale, însă niciunul notabil sau de calitate. Nemulțumit de ceea ce oferea Hollywood-ul actorilor de origine asiatică, Lee s-a întors cu familia sa, soția și cei doi copii- Brandon și Shannon, din nou in Hong Kong, în 1971. Filmul care l-a făcut celebru a fost The Big Boss (“Șeful”), un adevărat succes în țara natală, cu încasări record la cinema.
Până la finalul lui 1972, Bruce Lee era un adevărat superstar în Asia. A reușit să își lanseze și propria companie, Concord Productions, care a produs filmul “Return of the Dragon”, unde a lucrat și ca regizor. Filmul Fists of Fury (Pumnul de fier) a fost cel care i-a adus și faima internațională.
Moarte misterioasă la numai 32 de ani
Pe 20 iulie 1973, cu doar o lună înaintea premierei Enter the Dragon, primul lui proiect serios de la Hollywood, Bruce Lee a murit în Hong Kong, la numai 32 de ani. Cauza oficială a morții a fost un edem cerebral. Aparent acesta a fost provocat de o reacție adversă la medicamentele pe care actorul le lua pentru o accidentare la spate. Însă moartea lui Bruce Lee a fost încă de la început un subiect de controverse. Mai multe persoane au susținut că acesta a fost ucis. Unii au spus că ar fi fost otrăvit de Mafia chineză, alții de niște membri influenți ai industriei filmului din Hong Kong. Au existat voci care au spus și că Bruce Lee ar fi fost blestemat, acest lucru cauzându-i moartea.
Zvonurile s-au înmulțit și mai tare în 1993, când fiul său, Brandon Lee, a murit în condiții misterioase în timp ce filma “The Crow”. Brandon Lee a fost împușcat cu o armă care ar fi trebuit să fie încărcată cu gloanțe oarbe.
Filmul lansat post mortem, Enter The Dragon, l-a transformat pe Bruce Lee într-o legendă a filmului și a artelor marțiale. Cu un buget de un milion de dolari, filmul a încasat peste 200 de milioane.
Bruce Lee a lansat o nouă modă în cinematografie
Deși puține la număr, filmele lui Bruce Lee au lansat o nouă modă în cinematografia mondială: filmele de acțiune cu arte marțiale. Actori ca Jean Claude Van Damme, Steven Segal, Jason Statham sau Jackie Chan au călcat pe urmele legendarului Bruce Lee.