Viaţa lui Francesco Totti, „cel de-al optulea împărat al Romei”

Este jucătorul-emblemă al uneia dintre cele mai titrate echipe din Italia şi unul dintre cei mai iubiţi jucători de fotbal din peninsulă. Deşi s-a retras din activitate de 5 ani, cei 25 de ani petrecuţi de Francesco Totti la AS Roma, fidelitatea sa faţă de unica echipă de club la care a jucat şi rezultatele fantastice îl păstrează în continuare în inimile fanilor drept „al optulea împărat al Romei.”

Francesco Totti, omul unei singure echipe

Născut pe 27 septembrie 1976, Francesco Totti a trăit copilăria tipică a acelor ani: urmărind cu sufletul la gură marii fotbalişti ai vremii şi încercând să pună în practică schemele, alături de alţi băieţi din cartier. N-a durat mult până le-a cerut părinţilor să îl ducă la antrenamente adevărate, aşa că la 8 ani a schimbat străzile Romei pe terenul unui club din oraş.

Pe măsură ce se antrena mai mult şi mai bine se muta de la un club la altul, în oraş, până când a intrat în atenţia scouterilor. AC Milan a fost prima echipă mare care i-a propus un contract, dar mama lui Francesco a refuzat categoric.

Nu a fost decizia mea. Mama era şefa. Ca orice mamă italiancă era foarte protectivă. Nu voia să plec departe de casă. Le-a spus că nu este de acord şi a refuzat oferta.

Apoi clubul la care activa a ajuns la o înţelegere cu cei de la Lazio, însă antrenorul de la tineret al celor de la AS Roma a insistat pe lângă părinţii puştiului de 13 ani să vină în echipa lui. Nu ştia nimeni în acel moment că în acest fel începea unul dintre cele mai impresionante capitole din istoria fotbalului italian.

Când eşti din Roma şi eşti copil există 2 posibilităţi: ori porţi albastru ori porţi roşu. Fie eşti Roma, fie eşti Lazio. Dar în familia noastră era o singură posibilitate. Pentru noi Roma era mai mult decât un club de fotbal, era parte din familia noastră, din sângele nostru, din sufletele noastre. Nu mi-am cunoscut bunicul, dar mi-a lăsat un mare cadou: iubirea pentru Roma. I-a transmis-o tatălui meu, care ne-a transmis-o mie şi fratelui meu.

După 3 ani la juniori, spre suprinderea multora, inclusiv a lui, Totti îşi face debutul în echipa de seniori.

Când antrenorul mi-a zis să mă duc la încălzire am crezut că vorbeşte cu Roberto Muzzi, care stătea lângă mine. Era însă vorba despre mine. Nu-mi venea să cred. M-am încălzit pentru vreo 10 secunde, am atins mingea de câteva ori, a fost ceva incredibil.

În următorul sezon a intrat mai des şi a bifat şi primul său gol pentru ceea ce avea să devină echipa sa pe viaţă. Aveau să mai urmeze alte 249 de goluri doar pentru AS Roma şi încă 315 în toate competiţiile în care a ajuns până la retragerea sa, în 2017.

La 21 de ani a devenit căpitanul echipei, apoi a primit mult-râvnitul tricou cu numărul 10 şi mai târziu a adus cel de-al treilea titlu de campion al AS Roma din întreaga istorie a clubului.

Mai are în palmares 2 Cupe ale Italiei, 2 Supercupe, este câştigător al Cupei UEFA în 2006 şi finalist UEFA Euro 2000. Are cele mai multe premii Oscar del Calcio din istorie, 11, 5 titluri de Fotbalistul anului în Serie A, iar lista sa de premii şi recorduri este la fel de lungă precum cariera lui.

25 de ani a petrecut Totti la AS Roma şi nu pentru că nu ar fi fost curtat de alte cluburi, mai mari şi de unde ar fi câştigat mult mai mulţi bani, ci pentru că Roma era casa lui. O singură dată a fost cu adevărat tentat să plece, când a fost curtat de Real Madrid.

Când cea mai puternică şi titrată echipă din lume îţi bate la uşă începi să te gândeşti cum ar fi viaţa în altă parte. Ei mi-au oferit aproape tot, în afară de banderola de căpitan. Raul era acolo, era simbolul echipei. Îmi ofereau un contract de 25 de milioane. Am vorbit cu preşedintele Romei, eram hotărât să plec, dar, într-un final, după o discuţie cu familia, mi-am amintit ce înseamnă viaţa. Mama mea m-a învăţat că cel mai important lucru în această viaţă este casa ta.

Avea 40 de ani când a decis că e cazul să închidă socoteala cu fotbalul din perspectiva jucătorului. Pe 28 mai 2017 şi-a luat la revedere de la fani în ovaţiile unui stadion întreg.

A rămas însă la echipa lui de suflet, ca director de club şi a renunţat inclusiv la cursul în urma căruia urma să primească licenţa de antrenor ca să îşi poată duce la capăt toate îndatoririle. Lucrurile nu au mers însă cum şi-a dorit, Totti denunţând faptul că era implicat prea puţin în deciziile manageriale. Aşa că 2 ani mai târziu de la preluarea funcţiei de director şi-a anunţat demisia, punând punct unei colaborări de aproape 3 decenii.