Viața lui Salvador Dalí. Cum a ajuns un puști răsfățat ce ura școala, unul dintre cei mai apreciați artiști ai lumii?

La vârsta de 37 de ani, în în 1941, Salvador Dalí a terminat de scris propria autobiografie, „Viața secretă a lui Salvador Dalí”. Cartea, publicată în anul următor, dezvăluia o serie de fapte adevărate, dar și fictive, din viața artistului.

La vremea respectivă, Salvador Dalí era deja o celebritate internațională, un statut de care se bucura atât în viața sa de artist, cât și atunci când își etala imaginea publică excentrică.

Copilăria, familia și viața lui Salvador Dalí

Salvador Dalí și-a început viața pe 11 mai 1904, fiind al doilea fiu al lui Salvador Dalí Cusi și al soției sale, Felipa Domenech Ferres. Din nefericire, nu și-a cunoscut niciodată fratele mai mare ce purta același nume ca și el și care a murit cu numai nouă luni înainte de nașterea marelui artist. Însă, patru ani mai târziu, a venit pe lume singura lui soră, Ana Maria.

Familia lui Dalí locuia în orașul catalan, Figueres, din Spania, însă verile și le petrecea în sătucul de pe malul mării, Cadaques.

Tatăl lui Dalí era notar, poziție ce se bucura de putere politică și socială. În copilărie, Salvador Dalí se temea de tatăl său care era cunoscut pentru temperamentul său compulsiv, motiv pentru care se refugia în brațele alintătoare ale mamei și ale câtorva servitori din casă ce obișnuiau să-l răsfețe.

La vârsta de patru ani, tânărul Dalí și-a început educația la școala publică din Figueres. Însă nu-i plăcea deloc școala, așa că-și petrecea cea mai mare parte a timpului visând cu ochii deschiși în loc să învețe. Supărat din cauza faptului că nu progresa deloc, tatăl său l-a transferat la o școală privată unde toate cursurile se predau în limba franceză. Deși Dalí vorbea catalană acasă și învăța la școală limba spaniolă, franceza a fost limba în care s-a exprimat ca artist. Însă, în continuare nu-i plăcea să meargă la școală deoarece ura sentimentul de a fi închis într-o clasă, motiv pentru care tot anul școlar visa la vacanța de vară pe care o petrecea împreună cu familia pe malul mării. Iubea libertatea verilor din copilărie când putea picta în voie și desena orice, de la portrete de familie, până la peisajele coastei. Tot la reședința de vară, în Cadaques, a început să studieze pictura împreună cu un prieten de familie, Ramon Pichot, un artist ce a pictat cel mai mult în stilul impresioniștilor, dar care experimenta și ceva din stilul avangardei catalane.

Pichot, care locuia în Paris și era prieten cu alți artiști precum Pablo Picasso, a fost primul mentor al lui Dalí în toată perioada adolescenței sale. Tot el a fost și cel care a reușit să-l convingă pe încăpățânatul lui tată să-i permită să dea examen la Academia de Arte San Fernardo din Madrid.

Viața de student a lui Salvador Dali și avangarda catalană

În 1922 Dalí este admis la Academie. A început din prima clipă să iubească libertatea de exprimare pe care o simțea în Madrid și a început să aibă relații strânse de prietenie cu câțiva dintre studenți, printre care Federico Garcia Lorca sau Luis Bunuel (doi artiști cu care va colabora mai târziu).

Dalí a experimentat mai multe stiluri de pictură avangardistă, în primul rând cubismul, futurismul și purismul, despre care a aflat prin intermediul unor reproduceri apărute în reviste de artă. Astfel a început să-și expună lucrările în galerii de artă din Barcelona și Madrid și chiar a avut două expoziții personale. Deși avea mare succes în lumea artei spaniole, Dalí nu simțea nici o provocare din partea profesorilor săi de la Academia de artă. Tendința sa de a contesta autoritatea Academiei și de a-i încuraja pe semenii săi să facă același lucru, a dus la acțiuni disciplinare și, în cele din urmă, la exmatricularea sa în 1926. După exmatriculare, Dalí s-a întors la Figueres și s-a dedicat în totalitate pictatului. A continuat să expună alături de avangarda catalană, dar lucrările sale au afișat o imagine tot mai deranjantă de mutilare și degradare.

Chiar și comunitatea de artă catalană a devenit din ce în ce mai îngrozită de reprezentările sale grafice și, prin urmare, galeriile din Madrid și Barcelona au început să excludă lucrările semnate Dalí de la expoziții.

Dalí și Suprarealiștii

În 1922, Dalí alături de prietenul său, Luis Bunuel, a creat un film scurt de avangardă intitulat „Un câine andaluz”, ce era compus dintr-o serie de scene scurte de violență inexplicabilă și cadavre putrede. Filmul s-a răspândit cu repeziciune, lucru ce le-a adus celor doi o mare faimă, iar pe Dalí l-a dus la Paris. În particular, mișcarea suprarealistă i-a observat cu atenție pe Dalí și Bunuel și le-a spus bun venit în cercul ei artistic. Ca membru al acestei mișcări, Dalí era înconjurat de artiști ce acceptaseră comportamentul lui neobișnuit și sărbătoreau imaginea sa bizară asupra artei. În afară de faptul că a cunoscut artiști precum Rene Magritte sau Hans Arp, Dalí a făcut cunoștință și cu Gala, soția scriitorului suprarealist, Paul Eluard. Deși ea era cu nouă ani mai mare ca el și, mai mult decât atât, era căsătorită, Dalí și Gala au devenit imediat de nedespărțit și s-au mutat împreună în Paris, în toamna anului 1929. Cinci ani mai târziu, cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii civile.

Gala s-a născut în Rusia, purtând numele Elena Dmitrievna Diakona și imediat după ce l-a cunoscut pe Dalí a devenit muza și managerul lui. Gala a fost cea care l-a încurajat și, de multe ori, l-a îndrumat să urmărească să ajungă faimos și bogat.

Deși Salvador Dalí era membru al mișcării Suprarealiste, se poate spune că apartenența sa a fost mai mult rezultatul unor interese împărtășite decât orice unitate autentică cu grupul. Asemenea suprarealiștilor, Dalí a găsit inspirație artistică în studiile psihanalitice ale lui Sigmund Freud, însă nu a îmbrățișat niciodată ideile politice și sociale ale mișcării comuniste, preferând să fie apolitic. Multe dintre publicațiile lui Freud au început să apară în traduceri în spaniolă în anii 1920, iar Dalí le-a citit cu mare avânt. A început să devină obsedat de psihanaliză și paranoia și a căutat modalități de a include aceste concepte în arta sa, conducând la dezvoltarea „metodei critice paranoice” și la introducerea de obiecte suprarealiste în operele sale.

Însă, relația lui Dalí cu membrii mișcării Suprarealiste, în special cu liderul și fondatorul grupului, Andre Breton, a început să devină foarte încordată în timpul anilor ’30. Comportamentul său auto promotor și lipsa de dorință de a-și conforma propriile activități și atitudini cu agenda suprarealistă, au făcut ca Dalí să fie un membru din ce în ce mai perturbator în mijlocul grupului. Deși a continuat să participe la expoziții suprarealiste și a atras multă atenție asupra mișcării, Breton a devenit mai critic în mod clar față de celebritatea și comercialismul în creștere al lui Dalí, atribuindu-i porecla „Avida Dollars”. Până în 1939 ruptura a fost evidentă, iar Dalí a părăsit mișcarea Suprarealistă. Acesta a fost finalul apartenenței la un grup artistic, restul vieții sale, Dalí rămânând un artist independent ce va lucra în propriul stil și va explora propriile căi introspective și paranoice.

Viața lui Salvador Dalí în America

Anii ’40 au adus multe schimbări în viața și arta lui Salvador Dalí. Războiul civil ce a devastat Spania la finalul anilor ’30 se terminase, însă se arăta un nou război la orizont. Pe măsură ce naziștii se pregăteau să invadeze Franța, Dalí și Gala s-au refugiat în America, într-un exil auto impus, așa cum au făcut mulți alți artiști în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Dalí era deja foarte cunoscut de către publicul din America și foarte popular printre colecționarii de artă. Pe parcursul deceniului, lucrările lui Dalí au fost expuse în galerii importante din New York și în expoziții majore la Muzeul de Artă Modernă din New York și Muzeul de Artă din Philadelphia. Și-a împrumutat talentul și altor medii, colaborând cu Alfred Hitchcock și Walt Disney la proiecte de film și animație.

Căderea bombelor atomice pe Hiroshima și Nagasaki în 1945 a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și începutul unei noi perioade de explorare artistică pentru Dalí. A devenit fascinat de puterea atomului și de progresele științei moderne, în special fizica, și a căutat modalități de a încorpora aceste elemente în arta sa. În același timp, stilul artistic al lui Dalí a devenit și mai concentrat și mai deliberat în împrumuturile sale din stilul clasic al Renașterii italiene.

Ultimii ani din viața lui Salvador Dalí

În ultima decadă a vieții sale, Dalí a început să picteze din ce în ce mai puțin. A rămas un artist internațional, majoritatea lucrărilor sale apărând în expoziții de renume din lumea întreagă, în orașe precum Tokyo, Londra, Paris, Ferrara sau Moscova. Înainte de moartea sa, ce a venit pe 23 ianuarie 1989, Dalí a fost martorul inaugurării a două muzee dedicate expunerii artei sale, The Salvador Dalí Museum din Cleveland, Ohio și propriul Teatru-Muzeu în orașul natal Figueres, unde a fost și înmormântat.