Viața și scandaloasele iubiri ale Isadorei Duncan

Dansatoare senzuală, iubită pasională, ateistă și comunistă convinsă și personalitate controversată a începutului de secol XX, Isadora Duncan a trăit și a iubit cu maximă intensitate, o spun biografii.

De la industriași americani, la Serghei Esenin, Isadora și-a afișat ostentativ pasiunile și înclinațiile. A murit strangulată cu o eșarfa de mătase, într-un Bugatti decapotabil albastru, cu care se plimba prin Nisa.

Isadora a venit pe lume în San Francisco, în casa unui bancher care a falimentat la puțină vreme după nașterea copilei, aruncând familia într-o sărăcie lucie. După divorțul părinților, la 10 ani, Isadora a devenit instructoarea de dans a copiilor înscriși în școala de balet a mamei sale.

Semnele pasiunii pentru dans o vor urmări toată adolescența până când reușește să urce pe o scenă ca dansatoare. Fără studii de balet clasic, Isadora devine ușor recunoscută pentru stilul ei pasional și autentic de mișcare.

Se mută în Europa la 20 de ani, mai întâi la Londra, apoi la Paris, unde intră în trupa de dans condusă de Loie Fuller, cu care pornește într-un turneu continental ce avea să o facă celebră.

Filozofia ei s-a bazat pe un nou tip de dans: evadarea din tehnica rigidă a baletului clasic și evoluția către mișcare naturală, fluidă. Noua abordare a dansului și a corpului a stârnit o vâlvă și o notorietate ce avea să o însoțească până în anii sfârșitului său.

A fost iubita scenografului Gordon Craig și a unuia dintre moștenitorii magnatului Singer, Paris Singer. Cu fiecare dintre ei a avut câte un copil, niciunul legitim: Deidre Beatrice și Patrick Augustus, care și-au pierdut viața când mașina în care se aflau, alături de doică, a plonjat în Sena.

Moartea copiilor ei a aruncat-o pe Isadora într-o depresie profundă și a obligat-o să se retragă pentru câteva luni în Corfu.

Într-una dintre biografii povestește cum l-a implorat pe sculptorul Romano Romanelli să facă amor cu ea în speranța că va rămâne însărcinată. Lucru care s-a și întâmplat. Copilul s-a născut în august 1914, însă nu a supraviețuit.

Neconsolată, în plină instalare a orânduirii bolșevice, în 1921, Isadora s-a mutat în Rusia. Acolo avea să îl întâlnească pe celebrul poet Serghei Esenin, cu 18 ani mai mic decât ea. Vârsta s-a dovedit un detaliu neimportant atunci când a decis să devină soția lui, în mai 1922. Poetul a însoțit-o prin turneul european și american în care femeia și-a declamat noua simpatie, comunismul.

S-au despărțit un an mai târziu, însă scriitorul nu a reușit niciodată să accepte divorțul. Așa se face că la doi ani de la separarea de femeia vieții lui, Esenin a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel, în Sankt Petersburg. Primele concluzii au indicat o sinucidere.

În toamna lui 1927, la mai puțin de doi ani de la moartea poetului, un accident îndelung discutat și relatat de presa vremii avea să îi curme zilele renumitei dansatoare.

Într-o plimbare cu mașina, în celebra stațiune din sudul Franței, eșarfa lungă din mătase naturală, pictată manual și foarte dragă sufletului ei, a strangulat-o. Înainte de a se urca în mașină și-a luat rămas bun de la prieteni. Ultimele ei cuvinte par o sinistră prevestire: „Adio, prieteni! Mă retrag în glorie”, le-a spus femeia prietenilor de care se despărțea.

A murit la Nisa, ca cetățean sovietic, testamentul ei a fost dezbătut în SUA, iar cenușa ei a fost depusă lângă copiii, în cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Moștenirea sa simbolică nu poate fi contestată nici acum, aproape 100 de ani mai târziu: a schimbat abordarea în exprimarea scenică și a dat o șansă dansului modern.