Profesorul Liviu Drăghici a copilărit cu bunicii lângă Mizil, la nici 20 km distanță. Copilăria la țară este o perioadă de neuitat, unde ritmul curge într-un mod diferit, mai lent și mai natural. Atât de natural, încât zilele erau marcate de joaca cu vecinii, de răsărit și apus, de schimbările anotimpurilor, de muncile agricole și treburile gospodărești. În dulce armonie au fost toate acestea cu studiul. Cel mai mare dintre frați, s-a bucurat de atenția tuturor. A fost unul dintre cei patru elevi care a promovat examenul de capacitate la școala din cartier unde fusese arondat. Era elevul care învăța, care se întorcea cu premii de la olimpiadele județene doar să nu mai aducă vitele de la păscut. A visat să activeze în domeniul economic ca să aibă propria fermă de vite.
Timpul și maturizarea l-au învățat că administrarea unei firme nu e tocmai împlinitoare pe segmentul financiar și astfel gândul i-a dispărut. S-a angajat într-o multinațională, acolo unde a avansat foarte repede. A plătit și un preț, cel al prezenței acasă, în interiorul familiei pe care și-a format-o. În 2014, Liviu a decis să închidă această ușă și să deschidă o alta, în domeniul educației. Performanțe a făcut și aici, dar mai bine să-i dăm cuvântul!
Liviu Drăghici: „Nu exista termenul de bullying pe vremea aia, dar fenomenul era mai prezent ca acum”
De obicei, la un interviu, mă întorc odată cu invitatul la copilărie și nu am să sar peste această etapă pentru că sunt curioasă de acea etapa aceasta din viața ta. Ce-mi poți spune despre băiețelul Liviu? Unde ai petrecut copilăria?
Copilăria timpurie mi-am petrecut-o în comuna Boldești-Grădiștea la 18 km de Mizil unde locuiau atât bunicii din partea tatălui, cât și bunicii din partea mamei. Apoi, până am intrat la liceu, vacanțele mi le petreceam tot aici. Și pot spune că acest lucru mi-a influențat semnificativ parcursul ulterior. De foarte timpuriu trebuia să facem diverse activități prin gospodărie. Iar mie cel mai mult îmi displăcea să stau seara cu vitele la păscut. Și am zis că voi da la Liceul Economic pentru a învăța cum să administrez propria fermă de vite ca să nu mai fie nevoie să merg eu cu vitele. Și toate proiectele de la materiile de profil economic erau cu și despre ferma de vite. Atestatul a fost despre ferma de vite și chiar am obținut în baza lui o finanțare SAPARD pentru achiziția unei instalații electrice de muls pe care am dus-o la țară. Și o mai avem și acum. Cadoul de final de liceu primit din partea colegilor a fost o cană. Bineînțeles în formă de vacă. Și pe asta o mai am acasă.
Cum era băiețelul Liviu în ochii părinților?
Sunt cel mai mare dintre frați și m-am bucurat atât de atenția părinților, dar și a bunicilor. Dar în perioada anilor 1990 părinții lucrau de dimineață până seara, așa că am fost un copil din generația cu cheia la gât, cu excepția vacanțelor. Părinții mă susțineau atât în activitatea școlară, cât și cu hobby-urile pe care le aveam (scriam poezii și am un premiu și o mențiune la Concursul Internațional Nichita Stănescu).
Citește și: Profesoara premiată Merito, Laura Felea, un nume în sistemul educațional care predă zilnic elevilor „de la palat” lecția generozității și a altruismului
Dar în ochii profesorilor?
Am frecventat o școală de cartier, dintr-o zonă nu tocmai centrală a Ploieștiului. Din clasa mea am promovat examenul de capacitate doar 4 elevi. În școala generală eram elevul care se întorcea cu premii de la olimpiadele județene sau de la diverse concursuri și am fost cumva favoritul profesorilor. Asta avea și părți bune, dar și aspecte negative. Nu exista termenul de ”bullying” pe vremea aia, dar fenomenul era mai prezent ca acum.
La liceu, fiind motivat intrinsec să învăț la materiile de profil (disciplinele economice) am mers de 2 ori la Olimpiada națională profil servicii. Și am fondat prima firmă de exercițiu din Prahova. La un eveniment organizat de liceu au venit și televiziuni locale și au cerut să discute și cu un elev. Domnul director adjunct Mircea Vișan (cu care am fost și coleg ulterior) a avut o replică pe care o voi ține minte toată viața: ”Chemați-l pe Drăghici să povestească de vacile lui”.
Liviu Drăghici: „Motivația mea pentru domeniul economic a venit din dorința de a avea propria fermă de vite”
La țară, stăteai cu animalele și te bucurai de lucrurile acestea simple, de traiul din vatra satului. De câte ori te întorci pe acele meleaguri în prezent?
A fost o perioadă frumoasă. Ne scăldam la gârlă, mergeam cu căruța la câmp, păzeam pepenii sau via, lucruri banale, dar pe care acum chiar le apreciez. Din păcate, ajung destul de rar, de câteva ori pe an. Și ce e și mai trist e că în sat, de la peste 300 de vaci câte erau când eram eu copil, au mai rămas doar 6, dintre care 4 le are unchiul meu.
Le povestești copiilor tăi cu drag, presupun, despre acele vremuri. Îi faci curioși sau ei văd altfel copilăria?
Din fericire noi locuim la curte, în afara Ploieștiului. Așa că au și ei puțin din copilăria noastră. Le povestesc des ce făceam când eram de vârsta lor, dar nu știu dacă pe ei i-aș mai lăsa să facă toate lucrurile pe care le făceam noi (scăldatul la gârlă, cățăratul prin copaci etc). Cred că unul dintre puținele avantaje ale statului pe telefon este că nu mai lasă timp copiilor să facă prostioare sau lucruri periculoase.
Ce dorești să le transmiți din ce ai învățat tu?
Să viseze, să gândească, să facă alegeri și să își asume responsabilitatea pentru ele. Asta le spun și copiilor mei, și elevilor, și studenților cu care lucrez. Mă folosesc de contabilitate să le spun că nu există doar drepturi, ci există și obligații. Că orice cauză are un efect, că orice acțiune are o consecință.
Ai iubit mereu disciplinele economice? Cine, oare, ți-a insuflat această dragoste?
Motivația mea pentru domeniul economic a venit din dorința de a avea o fermă de vite. Apoi, am avut mulți profesori atât în liceu, cât și în facultate care m-au influențat seminificativ. N-aș vrea să dau nume pentru că risc să omit pe cineva.
Mai avea timp Liviu de studiat disciplinele școlare sau ar fi ales timpul în natură și timpul cu bunicii în detrimentul școlii? Mai simplu, de fapt, ai iubit școala?
Am fost un tocilar. Nefiind foarte înzestrat din punct de vedere fizic, eram întotdeauna ultimul la activitățile sportive sau orice gen de competiții în aer liber. Așa că am înțeles destul de timpuriu că pot excela în domeniul școlar. Mi-a plăcut școala pentru că recompensele au venit devreme. Am învățat să citesc de pe la 5 ani, ceea ce la vremea respectivă nu era un lucru tocmai comun. Așa că toată lumea mă considera inteligent și cumva profeția s-a împlinit, ajungând și eu să cred asta.
Liviu Drăghici: „Multinaționala a însemnat o școală de business chiar dacă nu a fost doar lapte și miere”
Anii s-au scurs și adolescentul Liviu a ales să urmeze și facultatea de Management la Ploiești. Ce planuri aveai pentru tine la vârsta respectivă?
Când am dat la facultatea de Management, încă eram motivat să am ferma mea de vite. Apoi, am înțeles că e destul de greu să faci bani administrând o fermă și am renunțat la acest gând. Dar prima firmă am înființat-o în 2006 (în anul II de facultate), iar a doua în 2009. Tot în anul II am decis să urmez și facultatea de Pedagogie pentru că am avut parte de doi profesori (dl. Gabriel Albu și dl. Emil Stan) care m-au fascinat efectiv. Atunci a încolțit în mintea mea (sau poate în sufletul meu) ideea de a fi profesor. Programele de masterat (Management de Proiect și respectiv Consiliere școlară) le-am urmat tot simultan. Tot din 2006 m-am angajat într-o multinațională unde ascensiunea pe scara ierarhică a fost destul de rapidă. Așa că am renunțat și la ideea fermei și la dorința de a fi profesor. Până la finalul anului 2014 când am decis că era important să fac ceva și pentru sufletul meu, nu doar pentru bani.
Am întrebat asta pentru că știu că ai activat mulți ani în alt domeniu. Nu ai fost bucată din sistemul de învățământ după studiile superioare. În 2006 ai început să guști dintr-o porție mare din tot ce însemana Vodafone. Cum de?
La multinațională m-am angajat dintr-o întâmplare. Prietena mea de atunci (soția mea de acum) mi-a depus și mie CV-ul. Având ”aere” de antreprenor am zis că angajarea nu e pentru mine, dar am mers la interviu ca să văd care sunt rigorile. Mi-a plăcut și am rămas acolo 8 ani.
Ai evoluat și ai îmbrățișat noi roluri în companie. Cât de mare era satisfacția?
După 6 luni am ajuns șef de echipă, iar după 4 ani manager de proiect. Financiar, era destul de bine. Am cunoscut o mulțime de oameni și mi-au plăcut cultura organizațională moștenită din Connex și orientarea spre procese si proceduri. A fost o școală de business chiar dacă nu a fost totul numai lapte și miere.
A fost și un preț plătit pentru aceste funcții și pentru studiile pe care le făceați în paralel?
Da. Aveam foarte puțin timp pentru mine, puteam să citesc doar în tren și eram foarte obosit în perioada aceea. Astea au fost motivele care la final de 2014 m-au determinat să spun STOP. Îmi vedeam copilul mai mult dormind (plecam dimineața devreme și ajungeam seara) și am decis că nu acela este genul de viață pe care îl vreau.
În 2016, traseul profesional nu a mai fost unul liniar. Ai început să scrii pagini în alt sistem, cel al educației. Sună clișeic, dar cum ai simțit schimbarea?
Schimbarea a survenit in decembrie 2014 când mi-am dat demisia din multinațională. Apoi, până în martie 2015 am stat acasă și am dormit. La propriu. Apoi, m-am înscris la titularizare și am susținut examenul în iunie. Am luat 8,40 dar nu am prins post nici măcar de suplinitor atunci. Linia s-a tras deasupra mea. În decembrie 2015 am deschis a treia firmă, iar în 2016, cu 8,46 la titularizare am reușit să prind ultimul post de suplinitor la Câmpina. Începând cu 2017 am mai dat titularizarea de 5 ori reușind să fiu ori primul ori, al doilea pe județ. În 2019 am avut 9,63 dar nu m-a ajutat la nimic. Am rămas suplinitor până acum 2 ani.
Cât despre schimbare au fost câteva șocuri. În primul rând salariul era de 3 ori mai mic ca cel din multinațională. Apoi, era presiunea din partea celor care nu înțelegeau cum am putut renunța la o funcție de management și un salariu mare pentru un post de profesor care nu era nici măcar pe perioadă nedeterminată. În al treilea rând, lucrul la stat diferea semnificativ de ce făceam în multinațională. Cu riscul de a-i supăra pe colegii profesori, aici lucrurile se mișcă foarte lent, multe funcționează din inerție, schimbările și greșelile nu sunt privite cu ochi buni, ideea de performanță e conturată foarte vag, inițiativa nu e privită cu ochi buni, responsabilitatea e un concept abstract ,iar perfecționarea e făcută mai mult pentru hârtii. Și peste toate astea, noi ca breaslă ne mai și plângem din orice. Dacă ar fi să pot schimba ceva în sistem aș determina profesorii să lucreze minim un an în mediul privat pe domeniul lor de specializare înainte de a intra în învățământ. Și le garantez că după aia învățământul li se va părea rai.
Liviu Drăghici: „Eu îi văd pe elevi ca pe niște parteneri”
Natura întâmplărilor sau o dorință ticluită poți spune că a fost traseul spre această meserie?
Cred că e un mix între cele două. La liceu și la facultatea de Management am ajuns din dorința de a avea ferma de vite, la Pedagogie influențat de profesorii pe care i-am avut.
Ce gânduri s-au așezat peste tine la debutul tău în învățământ?
Am venit hotărât să mut munții, dar mi-am dat seama că munții nu vor să se mute. Dar m-am adaptat repede și a început să îmi placă să lucrez cu elevii. Am avut parte de niște satisfacții pe care în multinațională nu le-am trăit. Apoi au început să vină și rezultatele.
În anul când ai schimbat jobul, ai înființat și o cafenea-bibliotecă în oraș. Dacă e adevărat, ce-mi poți spune? Cum a mers conceptul? Sau încă merge?
Din 2016 și până acum anticaffe-ul a funcționat neîntrerupt (cu o pauză de o lună în perioada restricțiilor totale din pandemie) și a reușit să obțină profit în majoritatea timpului. 15 foști elevi ne-au devenit colegi in toți acești ani.
Mă întreb ce ai luat/învățat de la Vodafone și ai aplicat, oare, în educație? Sunt domenii diferite, dar se pot îmbina?
Clar se pot îmbina. În primul rând, orientarea spre rezultat. În fișa de evaluare a profesorului enunțurile sunt formulate la modul ”să utilizeze metode moderne…” dar nu fac referire la finalitate. Apoi ,partea de asumare a responsabilității. Dacă ora nu se desfășoară cum trebuie, unii profesori dau vina pe elevi, părinți, minister, inspectorat etc. Eu cred că dacă lucrurile nu sunt așa cum trebuie, eu sunt primul responsabil pentru asta. Și tot eu ar trebui să găsesc soluții. Nu să aștept ”să îmi dea”, ”să îmi facă” sau ”să se schimbe” altcineva. Apoi, mai e și modul în care îi tratezi pe ceilalți. Eu îi văd pe elevi ca pe niște parteneri cu care ar trebui să colaborez pentru a ne atinge obiectivele împreună. Nu suntem în tabere diferite.
Diverse roluri ai îmbrățișat în învățământ. Ai înființat și o asociație și anume Asociația Ai carte. Dar ziua are doar 24 de ore. Cum te împarți între școală/școli, familie și timp pentru tine?
Prin intermediul Asociației desfășurăm diverse proiecte cu și pentru elevi sau studenți. Avem inițiative în domeniul antreprenorial sau educațional și trei proiecte: Colegiul Antreprenorilor, INFOFIN și Eleprenor care se desfășoară în fiecare an plus alte inițiative și proiecte implementate punctual.
Ca să răspund și la întrebarea legată de , am învățat să îmi sistematizez și structurez activitatea, am procese și proceduri pentru aproape orice și aplic tehnicile din managementul de proiect pe care le foloseam și la multinațională. Apoi am învățat să prioritizez și să spun ”NU” atunci când e cazul.
Citește și: Într-o lume întunecată și plină de prejudecăți, profesoara nevăzătoare, Laura Stifter, aduce lumină în sufletele elevilor săi
Ce îți iei frumos din ceea ce faci azi
Oamenii. Și când spun oamenii mă refer și la elevi și la colegii profesori, dar și la persoanele cu care interacționez la Anticaffe sau la Asociația Ai Carte. Apoi, libertatea de a-ți organiza activitatea și mulțumirea că îți aduci o contribuție.
Unde găsește resurse Liviu să ticluiască noi și noi proiecte? În brațele copiilor?
Merg pe jos cam 2 ore pe zi, timp în care pot să îmi adun gândurile și să planific proiectele și inițiativele noi. Dar am înțeles că nu pot face totul și nu pot ajuta pe toată lumea. În ultimii 2 ani doctoratul la Academia Română mi-a ocupat destul de mult timp, dar sunt mulțumit că am reușit să păstrez bursa. În rest, sănătoși să fim.
