Visul american trăit de Mira Zlatan, o tânăra plecată din orfelinat, declarată copilul geniu și ajunsă polițistă în New York

Mira Zlatan s-a născut la Bârlad în anul 1986, a ajuns într-un orfelinat și a fost adoptată apoi de o familie care i-a oferit absolut totul pentru ca ea să se dezvolte armonios. În gimnaziu a aflat că cei pe care îi strigă mama și tata nu sunt părinți biologici, însă nu a fost furioasă, ci s-a simțit binecuvântată.

A urmat Liceul Pedagogic din oraș cu profilul „Teatru”și tot în perioada liceului a făcut parte timp de trei ani din Cenaclul Literar condus de poetul Cristian Simionescu. „Sunt un copil adoptat, fac parte din generația copiilor lăsați în orfelinatele României comuniste, iar în 2012 mi-am luat inima în dinți si am decis să merg să-mi cunosc părinții biologici. După întâlnirea cu ei am aflat că am și o soră adoptată de o familie în America. Am cunoscut-o și pe ea, în martie 2013 la New York. La interviul pentru viza americană am fost întrebată daca am rude în America și i-am mărturisit ofițerului povestea mea. A rămas impresionat și m-a sfătuit să scriu o carte despre viața mea și mi-a dat visa. Urma să plec în cea mai mare aventură a vieții mele”, începe Mirabela descrierea sa.

În 2013, Mira Zlatan pornise în SUA cu gândul de a studia jurnalismul printr-un program în care avea posibilitatea să muncească într-o familie de americani

Mira Zlatan patruleazã astăzi pe străzile din New York, în haina de polițist auxiliar american, însă nu uită traiectoria vieții ei. În 2013, Mira Zlatan pornise în SUA cu gândul de a studia jurnalismul printr-un program în care avea posibilitatea să muncească într-o familie de americani, iar aceștia să-i achite studiile. Nu a fost totul cursiv, ca în filme. Mira a avut parte și de oameni care nu i-au fost sprijin, însă nu s-a lăsat…a luptat și s-a dovedid a fi o luptătoare. S-a căsătorit în perioada pandemiei, iar soțul ei, Mohamed, este marocan și a fost de patru ori campion național în arte marțiale în Maroc.

A cunoscut oameni care au sădid în ea sămânța încrederii și a curajului de a depăși orice îi apare în cale.

Mira Zlatan: „Sunt o persoană care a căutat împlinirea viselor departe de locul natal”

Cine este Mira?

M-am născut în Bârlad, am 35 de ani și de nouă ani locuiesc în Statele Unite ale Americii. Cine sunt eu? Cred că este o întrebare pe care fiecare persoană ar trebui să și-o adreseze pentru că, desigur, presupune o introspecție adâncă. 

Sunt o persoană care a căutat împlinirea viselor departe de locul natal. Sunt un om plin de vise îndrăznețe, idealuri și care s-a adâncit într-o muncă asiduă pentru a supraviețui.

Viața ta începe în sânul unei familii normale care implică doi părinți?

Viața mea în familie pornește dintr-o familie normală care implică doi părinți care mi-au oferit un loc cald, plin de dragoste și protecție.

Mira Zlatan: „Copiii în orfelinatele comuniste au fost exprem de neglijați și nu au au avut parte de afecțiune”

Protecție…te referi la faptul că tu ai fost un copil salvat din orfelinat?

Am plecat din orfelinatul groazei în anul 1990, iar viața mea s-a schimbat complet. La aproape 4 ani nu știam să vorbesc sau să mănânc, eram un copil speriat de tot ce era în jur. Părinții, în special mama a depus un efort mare spre a mă învață să vorbesc. La un moment dat mama a avut temerea că nu voi reuși să vorbesc. Copiii în orfelinatele comuniste au fost exprem de neglijați și nu au au avut parte de afecțiune. Din păcate traumele de acolo rămân cu tine într-o formă sau alta chiar dacă am avut o copilărie frumoasă și lipsită de griji. Teama abandonului, anxietatea și incapacitatea concentrării m-au însoțit pe tot parcursul vieții.

Te-ai simțit salvată, norocoasă atunci?

Mă simt norocoasă că am fost salvată de mama și tata. Abandonul lasă traume adânci în viața fiecărui copil. Datorită părinților mei sunt omul de astăzi.

Mai ai amintiri din perioada aceea?

Da, am imagini de acolo și în ziua de azi, însă nu știu să fac diferența între imaginea reală trăită de mine și acele imaginații din urmă, cele ce mi-a povestit mama. Am văzut și câteva poze din vizitele dese de la părinții mei la orfelinat (procesul de adopție a fost extrem de dificil) înainte de a se încheia procesul de adopție.

Cum ți-a fost copilăria apoi? Ce te visai…mi-ai spus încă de la început că îți place să visezi…

Copilăria mea a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. M-am născut să visez cu ochii deschiși și știu sigur că în perioada copilăriei visam să devin actriță în America. Știu, este o nebunie acum, dar mereu în evenimentele vieții din copilărie îmi imaginam de fapt că sunt la televizor într-un film. Acest vis m-a urmărit mulți ani și când am mers la liceu, am studiat Teatrul. Am considerat că este un semn și că eu voi reuși să devin actriță mare în Statele Unite. Ce vise… În liceu am descoperit și pasiunea pentru scris. Mama mi-a spus că aveam talent la scris de când eram în clasele primare dar mai târziu am început să scriu poezii abstracte.

Mira Zlatan: „Inițial, părinții mei nu au vrut să-mi spună adevărul despre originile mele, însă eu am aflat de la copiii de afară care mă strigau CĂMINISTA”

Exista noțiunea de bullying pe când erai tu adolescentă?

Da, exista și din păcate eu am fost ținta directă a bullying-ului. Am fost bully pentru faptul că eram adoptată. Inițial, părinții mei nu au vrut să-mi spună adevărul despre originile mele, însă eu am aflat de la copiii de afară care mă strigau CĂMINISTA dar eu nu înțelegeam ce înseamnă. Copiii îmi spuneau că provin dintr-un orfelinat. Totul era foarte confuz pentru mine. Mama în acea perioada urmărea un serial american despre o doamnă care adopta mulți copii și când am auzit acest termen „adopție”, fiind atât de familiar din cauza copiilor de la bloc am întrebat-o pe mama dacă și eu sunt adoptată. Mama mea în acel moment a înlemnit și după o consulație la psiholog au fost sfătuiți să-mi spună adevărul despre originile mele. Nu a fost ușor să gestionez această informație, mereu plângeam pentru că îmi doream că ei să-mi fie părinți biologici, nu adoptivi. Mi-a luat ani de zile să pot vorbi deschis despre acest subiect. Am fost bullied toată perioada, din păcate. La bloc, la școală și la liceu. Cred că orice copil care crește într-un orfelinat dezvoltă o sensibilitate neobișnuită și cred că acest aspect a fost cauza principala a bullying-ului. Am plâns cel mai mult în perioada aceea, în special în liceu.

Mira Zlatan: „Atât de mult m-a pasionat scrisul încât am reușit să colaborez cu Jurnalul Național la doar 20 de ani”

Printre plâns ai descoperit și scrisul. Iată ce frumos se așează uneori lucrurile dacă suntem atenți. Te-ai îndrăgostit de scris și ai scris și o carte. Cum așa?

M-am îndrăgostit de scris în liceu. Am reușit să colaborez cu un ziar local și la 16 am publicat primul meu interviu cu Andreea Marin. În acea perioadă am devenit și membru al unui Cenaclu Literar din Bârlad condus de poetul Cristian Simonescu (Dumnezeu să-l odihnească!) și acolo am cunoscut alți tineri din Bârlad extrem de talentați. La 19 ani, datorită scrisului, am reușit să devin membră a Fundației Naționale pentru sprijinirea tinerilor supradotați Henri Coandă din București și am fost foarte activă în cadrul fundației odată cu mutarea mea la București. Am scris mult pentru publicațiile din cadrul Fundației și la un moment dat președintele fundației mi-a făcut propunerea să scriu o carte de interviuri cu alți membri din fundație care studiau în afara țării dar care își doreau să se întoarcă să schimbe România și să aplice acasă tot ce au învățat la studii în străinătate. Atât de mult m-a pasionat scrisul încât am reușit să colaborez cu Jurnalul Național la doar 20 de ani.

Ce interviuri te-au marcat?

Am luat interviuri unor oameni faimoși care mi-au oferit din timpul lor când eram practic doar un copil. Voi da doar câteva exemple: Robert Turcescu (interviu publicat), Dan Puric, Maia Morgenstern, balerinul Ovidiu Matei Iancu, artistul Razvan Mazilu etc. Iată interviul meu cu Dan Puric: Click aici:

Mira Zlatan: „Am făcut parte din fundația din care făceau parte tinerii geniali”

Ce spuneau părinții tăi când vedeau cum crești?

Mama a fost fericită când am fost acceptată în această fundație, iar eu am plâns pentru că nu mă așteptam să fiu admisă. Din această fundație făceau parte tinerii geniali. Dacă îți aduci aminte Adrian Păunescu și Andreea Marin promovau acești tineri de la Fundație în emisiunile lor, iar eu nu am fost un copil de nota 10 la școală. Pentru mine a fost o surpriză mare admiterea în cadrul acestei fundații doar pe baza publicațiilor mele locale și pentru talentul literar de atunci.

Iată un vis pe care l-ai trăit și ni-l povestești. Visul american cum a luat naștere?

Toată viața mi-am dorit să ajung în America. Am locuit un an în Olanda și în acea perioada (2012) mi-am scris pe hârtie că eu anul următor voi ajunge în State. Citeam în fiecare zi acea mantră și anul următor am plecat în State cu programul Aupair cu care fusesem și în Olanda. Desigur, procesul de recrutare a fost unul dificil pentru America. Nu a fost la fel de ușor să plec, asa cum a fost în Europa. A trebuit să trec teste psihologice până să ajung la interviul de la Ambasadă. A fost o muncă de jumătate de an să ajung să vorbesc cu familia din America și după care urma interviul la Ambasadă. Șansele erau mari să nu trec de interviu deoarece eram chiar la limita de vârstă.

Mira Zlatan: „Este adevărat că America nu primește pe oricine cu brațele deschise, iar experiența mea n-a fost una pozitivă”

Nu mi-am dorit să rămân în America. Plecasem pentru un an de zile să am grijă de doi băieți mici în statul New York, iar familia americană era obligată de program să-mi plătească școala timp de un an de zile. Din păcate nu am reușit să termin programul pentru că din motive de nesiguranță am decis să părăsesc familia și mi-am dorit să mă întorc acasă. America nu reprezenta pentru mine la acea vreme locul visat. Mă lovisem de o realitate dură a unei țări dificile. Este adevărat că America nu primește pe oricine cu brațele deschise, iar experiența mea n-a fost una pozitivă. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, am întâlnit mulți tineri români aici extrem de realizați și care au pornit cu piciorul drept în țara aceasta…Din păcate, nu a fost și experiența mea. Pentru țara aceasta, strict din punctul meu personal de vedere în urma experiențelor trăite de mine, trebuie să te echipezi cu mult curaj și cu putere mentală deosebit de puternică. Aici este foarte ușor să clachezi. Pentru mine America este foarte dură și se muncește exprem de mult.

Și totuși ai rămas aici…

Viața m-a oprit aici, deși mi-am dorit să mă întorc acasă. Nu m-am considerat suficient de puternică să pot rămâne aici pe Tărâmul Făgăduinței. America, un loc plin de pericole ascunse la tot pasul. În America e nevoie de multă baftă și oameni potriviți în viața ta că să poți merge pe un drum normal, nu pe carpeta roșie așa cum visam eu. Este foarte ușor să visezi la un loc ideal de acasă de la Bârlad așezată comod în fotoliu și țînând ochii deschiși, vizualizand o viață ideală lipsită de griji.

Mira Zlatan: „Lucram front desk la un restaurant de lux din inima Manhattan-ului dar pandemia a închis tot ce exista și a făcut din acest oraș Ghost Town”

Și totuși tu ești încă în America. Să fie iubirea?

Iubirea a apărut din nou în viața mea într-un moment de cumpănă. Anul 2020 începutul pandemiei, o perioadă dificilă în care mi-am pierdut toți colegii, serviciul. Lucram front desk la un restaurant de lux din inima Manhattan-ului dar pandemia a închis tot ce exista și a făcut din acest oraș Ghost Town. A fost o perioadă de singurătate și incertitudine. Eram singură și izolată. Dar a apărut el, omul care mi-a devenit soț, omul cu care merg pe drumul vieții și care mă ține strâns de mână. Viața în doi este minunată, deși <we face difficulties>. În esență, suntem doi și este mai ușor să treci peste greutăți așa.

Acum patrulezi pe străzile din New York îmbrăcată în haină de polițist auxiliar american. Cum vine asta?

Eu nu renunț. Printre străini, mi-am făcut propriul drum. Am studiat la Academia de Poliție din New York, iar astăzi sunt polițist auxiliar cu acte în regulă. Am fost felicitată la absolvire de Benjamin Tucker, prim comisar al Poliției New York și am obținut la examenul de Licență 98 de puncte la scris și 99 de puncte la proba practică, din 100 posibile.

Mira Zlatan: „Noi, practic asistăm polițiștii adevărați, mergem odată pe săptămână la incinta din care facem parte, purtăm uniformă și patrulăm zona pentru a asigura liniștea și ordinea”

Cum e să fii polițist în NEw York?

Suntem polițiști auxiliari, ceea ce înseamnă că nu suntem sub jurământ și nu avem armă. Avem doar baton ca armă de protecție și cătușe. Dacă arestez un cetățean, arestul se clasifică în categoria „cetățean privat”. Un polițist sub jurământ merge la academie 6 luni, polițiștii auxiliari merg doar trei luni, iar studiul academic și practic nu este atât de riguros ca al cadeților. A fost o experiență interesantă să mergem la academie timp de trei luni, să studiem. Pentru mine a fost prima școală în America după aproximativ nouă ani aici.

Noi, practic asistăm polițiștii adevărați, mergem o dată pe săptămână la incinta din care facem parte, purtăm uniformă și patrulăm zona pentru a asigura liniștea și ordinea.

Există ceva ce te-a marcat din calitatea de polițist în America?

A fost un caz dramatic în 2006…un polițist auxiliar s-a implicat în a rezolva o crimă și a fost împușcat în a execution style. În general, dacă ne vom întâlni cu situații critice, imediat trebuie să transmitem prin radio că avem nevoie de ajutor și polisțiștii adevărați cu armă sunt autorizați să vină să ne ajute și să rezolve problema. Așa cum am menționat, ei sunt polițiști sub jurământ și au această autoritate pe care noi nu o avem.

Cu toate acestea, aventura în NYPD în care am pornit împreună ne dă sens vieții pentru că ne servim aproapele.

Iei în calcul revenirea în țară?

Greu de spus. Tot ce pot să spun este că mă simt româncă 100% și asta o simt foarte tare în venele mele cum spunea și regele Mihai ca să-l citez. Indiferent de locația în care mă aflu, sunt și voi fi românca din Moldova noastră dragă toată viață.