Voia să devină medic, dar s-a pregătit pentru a fi preot. Azi e un poet premiat și unul dintre cei mai tineri judecători din România.Cum arată lumea prin ochelarii lui Costică Ciocan? - Pagina 2 din 5 - LIFE.ro
Mergi la conținut
Costică Ciocan citind poemele sale
Costică Ciocan citind poemele sale

Ce ai visat să devii?

Îmi doream să devin medic. Eram inspirat de persoana mamei mele care era asistent medical la dispensarul din comună, într-o perioadă fără medicamente, fără farmacie sau medic de gardă. Când era o urgenţă, avea un telefon cu coarbă, suna la centrala spitalului din Hârlău care trimitea o ambulanță. Ambulanțele erau vechi şi, în funcție de vreme, treceau și două ore până să ajungă. Dacă era zăpadă sau viscol, ambulanţa nici nu ajungea. Singură, a ajutat femei să nască, vizita acasă lăuzele și nou-născuții, acorda îngrijiri medicale, tratamente şi îi cosea pe cei cu plăgi tăiate. Am copilărit în dispensar.

Ce valori ți-a insuflat familia?

Familia mi-a transmis perseverenţa, dorinţa de a munci şi credinţa în religia creştină. De la bunica paternă cred că am moştenit latura spirituală. Făcuse doar patru clase la şcoala din Coarnele Caprei, dar citea foarte bine din Biblie, Ceaslov şi Vieţile Sfinţilor, iar când nu, mă învăţa tabla înmulţirii, îmi povestea despre Zilele Facerii. Îi plăcea foarte mult acea parte din Biblie. A fost o perioadă a poveştilor. Bunicul patern, veteran de război, era pasionat de istorie şi ne povestea cum a luptat la Cotul Donului.

Când ai știut sigur că vrei să urmezi Facultatea de Drept și să alegi o profesie juridică?

După absolvirea Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi (2012), m-am înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi și, din 2014, am început și studiile la Facultatea de Drept. Am urmat simultan cursurile celor două facultăți, apoi, după absolvire, am ales o carieră juridică. De ce am ales astfel? Promit să revin cu un răspuns.

Costică Ciocan premiat
Costică Ciocan premiat

Costică Ciocan: „Oamenilor li se pare că unul dintre cele mai interesante aspecte ale profesiei mele este efectul sonor, manifestarea puterii judecătorului, ciocanul”

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora